Am vazut Raportul Comisiei Tismaneanu, apoi reactia din sala Parlamentului. Nu e clar daca a fost o reactie la raportul pe care nimeni nu apucase sa-l citeasca sau la discursul presedintelui care nu a putut fi auzit din sala – rezulta ca a declansat-o ideea de a se condamna comunismul. Nu m-a mirat deloc. Stiam ca vor fi puternice reactii adverse.
Cum sa nu stiu, doar Barometrul Fundatiei pentru o Societate Deschisa fusese publicat cu doua saptamani mai devreme. Intrebarea care viza atitudinea fata de comunism fusese pusa pentru prima data, daca nu ma insel, in iunie 2002. Distributia raspunsurilor nu a inregistrat tendinte semnificative de-a lungul timpului Ð opiniile dominante (o idee buna care a fost prost aplicata, sau una rea) fiind sensibil egale ca pondere.
Formularea intrebarii e discutabila pentru ca induce ideea ca se poate face distinctia dintre teorie si practica. Comunismul, cel in discutie, care ne-a afectat, n-a fost pur si simplu o idee, buna sau rea, pusa in practica bine sau rau. O idee buna sau rea este atunci cand un fotbalist se decide sa suteze in loc sa paseze, numai ca – ce sa vezi – mingea trece peste poarta. Chiar filosofia marxista (in care praxisul ocupa un loc central) ar argumenta ca un proiect nu poate fi separat de felul in care este transpus in practica. Nu exista un comunism real, separat de cel ideal. Drumul spre societatea in care fiecare munceste du-pa posibilitati si capata dupa necesitati trece prin dictatura proletariatului (de regula, a unor reprezentanti ai acestuia), unde de fapt se si infunda. Nu intamplator, peste tot unde au fost instaurate – din Cambodgea pana in Cuba, din China pana in Germania de Est, regimurile comuniste au adus numai suferinta, degradare umana, exterminare. Ceausescu n-a avut ce idealuri sa intineze. Cu toate acestea, intrebarea este utila pentru ca ne permite sa incercam o tipologie a adeptilor fiecarei atitudini fata de comunism. Conform sociologilor FSD, “profilul celor care cred in viabilitatea comunismului (nu e clar care dintre opinii acrediteaza viabilitatea comunismului – n.n.) se inscrie in urmatoarele coordonate: persoane peste 55 de ani sau respondenti cu maxim 8 clase, venituri sub 4 milioane lei vechi (ocupatii cu status scazut Ð muncitori, zilieri), fara relatii utile. Ei provin preponderent din Moldova si Muntenia, din gospodarii sarace din mediul rural”. Descrierea corespunde electoratului tipic al PSD – mai ales celui din anii '90. Daca analizam distributia raspunsurilor in functie de intentiile de vot, avem o imagine si mai clara a atitudinii fata de comunism a principalelor formatiuni politice. Intre votantii Aliantei, si mai ales intre cei ai PNL, gasim procentele cele mai mari ale sustinatorilor opiniei conform careia comunismul nu a fost o idee buna. Dimpotriva, sustinatorii neconditionali (o idee buna, bine aplicata) se grupeaza mai ales in electoratul PRM si PNG. Nu intamplator ansamblul de fluierasi din Parlamentul Romaniei a fost dirijat de Tribun. Interesant este ca, desi nu stiu ca Becali sa fi avut o atitudine clara fata de raport, sustinatorii sai au una bine definita – probabil au citit spalturile tratatului de istorie finantat de Razboinicul Luminii. Dintre sustinatorii PSD, 62% cred ca am avut de-a face cu o idee buna (fata de 54%, in intreg esantionul), ceea ce delimiteaza partidul de social-democratia moderna. Nu intamplator, la recentul congres, PSD a adoptat o Rezolutie in legatura cu folosirea trecutului ca arma politica, in care raportul era pus la zid (“intolerant”, “instrument al urii impotriva stangii”) in mod aprioric – de vreme ce nu fusese facut public. Faptul ca PSD identifica un rechizitoriu impotriva comunismului cu “un demers partizan, indreptat spre discreditarea si eliminarea stangii romanesti de pe scena politica” e semn ca nici la nivelul conducerii actuale acest partid nu s-a delimitat de comunism. Bineinteles, atitudinile electoratului nu sunt neaparat aceleasi cu pozitia ideologica a unui partid. Acest dubiu a fost insa inlaturat, caci raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania a indeplinit rolul unui revelator: ne-a aratat, dincolo de discursul conjunctural si eschivele politicienilor, care este pozitia reala a partidelor fata de istoria recenta – un PRM al comunistilor nostalgici si un PSD al celor reformatori.
Mircea Kivu, sociolog
