Arestarea fostilor ministri odata cu schimbarea puterii politice a parut, in istoria Romaniei, o inventie legionara. Ea mergea mana in mana cu asasinatul politic intr-o complementaritate de zile mari: in timp ce prima tehnica urmarea anihilarea morala a fostilor protagonisti ai avanscenei politice, a doua se ocupa de disparitia lor fizica. Virgil Madgearu si Armand Calinescu, Nicolae Iorga si altii ca ei au pierit astfel de moarte violenta fara ca prin asta justitia sa fi triumfat intr-un fel. Cei infranti au fost, mai degraba, asa cum o stim cu totii astazi, romanii insisi. Totusi, tehnica nu a disparut odata cu punerea sub acuzare a capeteniilor legionare si a legionarismului de catre Ion Antonescu. Ulterior, dupa cel de-al doilea razboi mondial, au patentat-o comunistii, intentand marile procese in care acuzatii erau figuri ca Iuliu Maniu, Constantin Argetoianu etc.
Faptul ca liberalii si democratii de stil nou dau astazi semne ca ar intentiona sa perpetueze acest narav nu este deloc linistitor. Nu din pricina bietilor "fosti", care se vor descurca ei, in cele din urma, dupa obiceiul locului. Ci pentru ca ii indica in mod precis pe cei din arcul guvernamental mai aproape de ereditatea totalitarismelor decat de liberalismul si democratismul de tip burghez.
Ceea ce s-a pierdut iremediabil este, pesemne, stilul politic intronat de Carol I. Afacerea Strussberg – a cailor ferate -, tentativa de lovitura de stat cunoscuta sub numele cvasiparodic de "Republica de la Ploiesti" (de care nu au fost straini nici C.A. Rosetti, nici Gh. Bratianu), alte circumstante, au dat, si in longeviva domnie a primului rege al statului roman, suficiente motive pentru a actiona in justitie un fost ministru sau altul. Cu toate acestea, monarhia a stiut de fiecare data sa rezolve lucrurile intr-o maniera mai putin triviala. Dezonorandu-si fostii dregatori, fie ei si vinovati de anumite disfunctii, de venalitate sau de alte racile, regele stia ca s-ar dezonora, indirect, si pe sine, ca unul ce se folosise de asemenea contestabile unelte ale guvernarii. De ce ar fi republica in mod necesar mai mahalagioaica decat dinastia? Numai pentru a-i putea da dreptate clasicului din Haimanale, sat din imprejurimile Ploiestilor – pentru cine a uitat – caruia i-a imprumutat in posteritate chiar numele sau, de I.L. Caragiale?!
Anglia isi trimitea regele la esafod, dar fara a-l acuza de maruntisuri penibile. Ludovic al XVI-lea ajungea sub cutitul ghilotinei fara ca francezii sa il batjocoreasca pentru ca ar fi facut matrapazlacuri, macar ca sotia lui nu ramasese straina de celebra afacere a colierului, evocata intr-un roman de Dumas-tatal. Nici boierii moldoveni din vechime, cand au taiat cortul asupra lui Stefan Rares, la Tutora, spintecandu-l cu sabiile, ori urmaritorii lui Radu de la Afumati care l-au trecut prin taisul sabiilor, impreuna cu fiul lui, in biserica, nu s-au crezut chemati sa isi acuze victimele de porcarioare demne de marginali. De unde, atunci, aceasta nevoie de a pravali in noroi nu doar o persoana sau alta, odinioara temuta in mod real si venerata in chip viclean, ci o intreaga clasa de slujitori ai statului, si chiar o societate in intregul ei, atenta vreme de mai multi ani sa nu iasa din cuvantul celui tarat astazi prin instanta pentru mizerii?
Nu ignor, desigur, faptul ca, excedata de faima coruptiei romanesti – dovedita la tot pasul -, Uniunea Europeana cere caderi reprezentative de capete. Nicio problema cu asta, cei vinovati sa plateasca. Dar din zecile si sutele de culpe posibile ce i se pot atribui unui colectionar de arta reputat, de ce tocmai mania mitei prin termopane trebuia sa devina un cap de acuzare? E mult mai distinsa acuza adresata lui Micky-Spaga, referitoare la o colectie de arme vechi, acoperite de colbul glorios al istoriei. Intri la apa, dar macar sa stii de ce si, mai ales, sa nu te acoperi de ridicol.
Cine, cine ar putea introduce putin stil in politica si justitia romaneasca? O vreme, am crezut ca regalistii sau macar francmasonii, dar s-a scurs destul timp prin clepsidrele postcomuniste pentru ca iluziile mele sa nu se fi spulberat in aceasta directie. Nici tinerii lupi din stirpea Gusa-Sandru nu par mai pregatiti pentru abordarea cu distinctie a vietii publice. De ce nu ar incerca tocmai actuala coalitie sa dea dovada de un mai accentuat gust al masurii si al respectului fata de adversari si, de ce nu, de sine insasi? Ce poti face astazi nu lasa pe maine.
