Tavanul căzut în capul lui Iohannis, al lui Dragnea-Tudose-Pop şi în capul nostru, al tuturor | OPINIE

Răzvan Orășanu Actualizat: 17.10.2017 - 08:06

România a trecut de cele câteva zile obligatorii în care se ţin discursurile sforăitoare obişnuite. E o huruială care sună precum carburatorul unui autobuz comunist, o rată din aceea ruginită, nenorocită, care pârâie din toate încheieturile şi scoate un fum înecăcios. „Educaţia, prioritate naţională”, „România educată”, „Succes tuturor în noul an şcolar”, „Faceţi o facultate ca să reuşiţi în viaţă”. Pârrr-pârr-pârrr şi fum cât cuprinde, îneacă toată România.

Share

România a trecut de cele câteva zile obligatorii în care se ţin discursurile sforăitoare obişnuite. E o huruială care sună precum carburatorul unui autobuz comunist, o rată din aceea ruginită, nenorocită, care pârâie din toate încheieturile şi scoate un fum înecăcios. „Educaţia, prioritate naţională”, „România educată”, „Succes tuturor în noul an şcolar”, „Faceţi o facultate ca să reuşiţi în viaţă”. Pârrr-pârr-pârrr şi fum cât cuprinde, îneacă toată România.

Într-o altă parte din aceeaşi ţară există cel puţin două şcoli pe la care nu a trecut nimeni. Şi nici nu le-a pomenit cineva, ele nu există în discursurile despre educaţie, probabil că elevii de acolo sunt ai nimănui. Prima este în Rahova. Se numeşte 141 şi este celebra şcoală unde tavanul verde de mucegai a căzut într-un final. Era să cadă în capul celor 100 de elevi şi câţiva profesori care folosesc coridorul respectiv. Ca să fiu şi mai concret, poate printre elevii sau profesorii care se plimbau zilnic pe sub tavanul prăbuşit o fi şi vreun sibian, vreun brăilean sau vreun maramureşean. Sau măcar vreun profesor de fizică. Tavanul. Căzut pe jos, zdrumicat, intoxicaţia de praf împânzind şcoală, un semn scris cu pixul - „Acces Interzis” - şi în fundal, prăbuşite, resturi de fiare contorsionate, ciment şi bucăţi de var. Școala românească, anul 2017. Iar dacă o şcoală prăbuşită fizic nu mai mişcă ţara şi nu mai mişcă nici potentaţii zilei, de ce să ne mai întrebăm retoric de ce nu sunt reacţii când se prăbuşeşte moral sau ca nivel educaţia? Fostul ministru Pavel Năstase mi-a dat dreptate, „asta este starea educaţiei astăzi”, a spus în faţa a 200 de dascăli, inspectori şi elevi prezenţi la Conferinţa Naţională de Educaţie.

În orice ţară din lume, ar fi intrat toată lumea în alertă de gradul zero. S-ar fi buchisit toate reglementările, s-ar fi demarat investiţii. S-ar fi descoperit că 30-40% dintre şcoli nu au aviz de incendiu. S-ar fi declarat o ruşine naţională faptul că peste o treime dintre copii nu au experienţa de a trage apa la closet nici măcar la şcoală. S-ar fi declarat o prioritate naţională şcolile care nu au canalizare şi apă curentă. Vorbim de o ţară în care problema se poate rezolva cu mai puţini bani decât semnează un ministru al Dezvoltării într-o zi pentru baronime şi pentru drumuri judeţene între niciunde şi nicăieri.

Iar în ce priveşte Şcoala 141, cercetările ar mai fi arătat şi alte lucruri interesante. Că există un împrumut BEI pentru 113 unităţi şcolare care trebuia finalizat în Bucureşti din 2008, că valoarea lui era de 233 milioane de euro, că după amânări (gen HCMB 226/2013) şcoala trebuia reabilitată cu o jumătate de milion de euro, că licitaţia a fost câştigată de o firmă din Buzău, că durata din contractul nr. 76208/25.04.2009 era de 365 de zile şi că trebuiau reabilitate două clădiri vechi şi o clădire nouă, ba şi o sală de sport. Pachetul 8, cu cinci loturi. Că, deşi tavanul a căzut şi reabilitarea e de mântuială, în scripte totul e bine şi frumos de zici că e vară afară. Cei un milion de lei cheltuiţi sunt cică cu socoteală, chiverniseală şi dichis. Că hora unirii incompetenţei cu lăcomia şi hoţia merge bine de tot şi că noi tot nu recunoaştem unde sutem.

Al doilea tavan a căzut pe tăcute acum vreo două săptămâni la Şcoală Gimnazială Octavian Goga din Deva. Ştirea a avut 321 de cititori pe Mediafax.ro înainte de a dispărea rapid. Singura mai afectată a fost o doamna profesoară care, citez din ce spun cei de la ambulanţă, „a suferit un traumatism cranian şi o lovitură la braţul drept”. Nu ştiu care era materia pe care o predă profesoară, ştiu doar că e vorba de o bucată de tavan de aproape doi metri care i-a aterizat în cap.

Oare ce fel de societate suntem dacă dăm mai mare importanţă unei ştiuci de pe lacul Belina decât unei profesoare căreia i-a aterizat tavanul în cap, la oră? Oare ce viitor avem dacă pe la cei 325 de elevi din Deva nu a trecut nimeni să se intereseze de ceva? Şi oare de ce ne mirăm când societatea se prăbuşeşte în mocirlă, din moment ce profesorii părăsesc şcolile atunci când prăbuşirea unui tavan dintr-o şcoală devine o ştire măruntă?

Să nu vă bucuraţi că am zis de preşedinte, premier, ministru. Tavanul educaţiei naţionale ne-a căzut tuturor în cap. Nu de azi, de ieri, de mult, de ani de zile. Este tavanul nepăsării noastre de 27 de ani. Tavanul lipsei de investiţii, al proastei gestiuni, tavanul nepăsării.

Școala românească a arătat semne de prăbuşire de când am avut 40 de licee cu rată de promovabilitate 0% la bacalaureat. Însă acum e fizic, e palpabil, e clar. Iar ministrul Educaţiei doreşte, probabil, să ne salveze cu manualele lui pentru yachting, kaiac-canoe şi patinaj viteză. Tavanul prăbuşit nu e „la alţii”, nu e „în cartierul rău famat”, este la noi. Copilul crescut la şcoala nepăsării unde tavanul se prăbuşeşte ne va deveni vecin mâine, votant poimâine şi plătitor de pensie răspoimâine. Iar acolo unde într-o şcoală românească se prăbuşeşte un tavan, în liniştea nepăsării noastre, speranţa zace, zdrobită şi zdrențurită, sub dărâmături.

P.S. Îmi întrerup momentan articolele publicate în “România liberă”, voi continua însă să scriu pentru Contributors.ro. Prezenţa mea aici este urmarea unei înţelegeri respectate la virgulă de Sabin Orcan şi Răzvan Chiruță, respectiv totală independență editorială. Niciun articol nu a fost modificat vreodată, niciun articol trimis nu a rămas nepublicat. De revenit revin doar dacă am încrederea că cineva poate garanta continuitate în această privinţă. Vă mulţumesc tuturor, mai ales celor care s-au oprit fie şi asupra unuia dintre cele 40 de articole scrise de la începutul anului. Nu voi spune nimic suplimentar în public pe acest subiect, consider că e mai decent şi mai înţelept aşa.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...