Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Haraşo democraţie! Consecinţele victoriei lui Putin

Ruxandra Paul 06.03.2012 - 21:25

Duminică, 4 martie, occidentalii au trăit să vadă cu ochii lor ceea ce ştiau dinainte că vor vedea, dar parcă nu le venea a crede, anume triumful lui Vladimir Putin în alegerile pentru preşedinţia Rusiei. La un spectacol de ...

Share

Duminică, 4 martie, occidentalii au trăit să vadă cu ochii lor ceea ce ştiau dinainte că vor vedea, dar parcă nu le venea a crede, anume triumful lui Vladimir Putin în alegerile pentru preşedinţia Rusiei. La un spectacol de magie-scamatorie acceptăm nişte convenţii, tocmai pentru ca să apreciem cum se cuvine arta iluzionistului de a crea „vraja".

Mai întâi ne lăsăm convinşi de imposibilitatea realizării numărului: 1) opoziţia protesta în stradă, cerând anularea alegerilor din decembrie 2011 pe motiv de fraudă electorală masivă; 2) Putin conducea Rusia de 12 ani deja (opt ani ca preşedinte plus patru ani ca prim-ministru, suficient cât să se sature ruşii de el până peste cap); 3) în urma şmecheriei cu Medvedev, Putin aranjase, aducând-o bine din condei la capitolele constituţionalitate şi democraţie, rămânerea sa la putere până în 2024, adică încă două mandate de 6 ani fiecare; 4) în plan internaţional imaginea ţarului în blană de democrat suferise mari deteriorări şi simpatia Occidentului mergea spre opoziţie; 5) în ajunul alegerilor prezidenţiale din Rusia, presa internaţională publica dezvăluiri despre averile ascunse ale lui Putin; 6) toţi (mulţi şi mărunţi, unul comunist, altul liberal, altul populist, altul centrist...) erau contra unui singur om, unicul Putin. Cu cât suntem mai convinşi că numărul este imposibil, cu atât mai tare va străluci eroul care îl va realiza în faţa noastră, uimindu-ne până la a-i atribui nişte calităţi supranaturale, în lipsa altor explicaţii mai plauzibile.

Esenţială este şi asigurarea pe care scamatorul ne-o dă în legătură cu absenţa oricărui truc, a oricărei contrafaceri sau înşelătorii. Noi, spectatorii, trebuie să fim pe deplin convinşi de totala transparenţă a spectacolului, drept pentru care iluzionistul ne arată „tot", fără a ne ascunde nimic, ceea ce a făcut şi Putin asigurându-ne de victoria sa într-o „luptă deschisă şi onestă". Este exact momentul când, profitând de concentrarea excesivă a atenţiei noastre asupra verificării onestităţii numărului, scamatorul efectuează şmecheria, şarlatania, trucul, păcălindu-ne. În acelaşi scop ne este distrasă atenţia de unele detalii pitoreşti sau şocante, cum ar fi, de pildă, fetele tunate şi dezbrăcăţele care spală maşina lui Putin, fecioarele care merg la doctor sau la ghicitoare, unde primesc sfatul bun „prima dată, cu Putin!" etc. La urmă, aplaudăm entuziasmaţi modul magistral în care am fost amăgiţi. „Cu iuţeală de mână şi nebăgare de seamă", că aşa e în iluzionism. Acum, mulţi spun că au existat lucruri incorecte atât în timpul campaniei electorale, cât şi în ziua scrutinului, dar la 64% nu mai contează!

În plan intern, consecinţele sunt previzibile, în sensul creşterii aroganţei şi autoritarismului puterii, în paralel cu diminuarea - într-o primă fază - a încrederii populaţiei în opoziţie. Există toate condiţiile pentru derapaje serioase în plan democratic. Clivajul social se va accentua, antrenând polarizarea excesivă a bogăţiei, injustiţie socială, corupţie.

În plan extern, este clar că poziţia şi discursul Moscovei nu se vor modifica în problemele care tensionează întreaga lume: Siria şi Iranul. Ce rol are Vladimir Putin în această orientare a Rusiei în plan internaţional?

Unii comentatori sunt tentaţi să exagereze, explicând totul prin „paranoia lui Putin" sau prin încercarea de a reaprinde mândria rănită a naţiunii şi a reafirma statutul de superputere al Rusiei. Alţii consideră că lucrurile sunt mai complexe, interesele economice şi strategice ale Rusiei contând în primul rând. Astfel, industria de apărare a Rusiei a fost grav afectată de pierderea unor contracte în valoare de 13 miliarde de dolari ca urmare a aplicării sancţiunilor economice împotriva Iranului şi a altor contracte de 4,5 miliarde de dolari cu Libia. Derularea fără piedici a contractelor cu Siria este vitală. În plus, Rusia are mari investiţii în Siria, în special în turism şi în infrastructură. Din punct de vedere strategic, Siria a rămas singurul aliat al Rusiei în Orientul Mijlociu. Portul sirian Tartus constituie singura bază navală rusească în Mediterana. Rusia este interesată în menţinerea păcii şi stabilităţii acestei regiuni, temându-se de extremismul musulman care şi-ar putea propaga influenţa şi violenţa spre nord.

În consecinţă, alături de China, Rusia şi-a folosit dreptul de „veto" pentru a respinge în Consiliul de Securitate al ONU rezoluţia privitoare la Siria, atrăgându-şi critici din partea Uniunii Europene, a SUA şi a Ligii Arabe.

În ceea ce priveşte Iranul, totul se hotărăşte chiar acum, luni, 5 martie, la întâlnirea istorică a preşedintelui SUA, Barack Obama, cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. Va fi sau nu va fi război în Iran? Pacea lumii depinde în mare măsură de ce vor decide Obama şi Netanyahu.

Problema iraniană înglobează mai multe aspecte, deosebit de îngrijorătoare. Iranul are o armată puternică, este cel mai mare exportator de ideologie islamistă, dă ajutor militar şi material Siriei şi Hezbollahului libanez, se află foarte aproape de a dispune de bomba atomică, pe care, conform ameninţărilor, ar putea-o folosi pentru a rade Israelul de pe faţa pământului.

Primul-ministru al Israelului vine la Casa Albă cu următoarele variante: 1) atac concertat israeliano-american contra Iranului; 2) undă verde pentru o operaţiune israelită, dar însoţită de ajutorul logistic şi de aprovizionarea avioanelor americane; 3) acceptarea ideii că Israelul poate interveni singur.

Rusia şi China, noile protectoare ale Iranului şi Siriei, ar putea interveni în sprijinul păcii, dacă vor reuşi să convingă Iranul pentru o schimbare esenţială a discursului în privinţa dreptului de a deţine arma atomică şi a intenţiei de a o utiliza contra Israelului.

În concluzie, aş atrage atenţia celor interesaţi asupra învăţămintelor pe care le pot reţine din „lecţia Putin". Opoziţia noastră poate vedea, de exemplu, ce înşelător este să mizezi totul pe protestele de stradă şi ce păgubos este să împarţi voturile opoziţiei între mai mulţi candidaţi. Cât despre putere, se pare că apreciază inspiraţia pe această linie. Trebuie să ne acomodăm: teoretic ne aşteaptă, cel mai puţin, 6 ani de regim Putin în Rusia. Oricum, învăţămintele călătoresc şi în sens invers, de la vest la est: însuşi Putin se pare că a împrumutat câteva lacrimi din repertoriul lui Traian Băsescu.   Text Box:

Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard

Citește totul despre:

Comentarii

loading...