Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cine este criminalul, de unde vine, cum gândeşte

Cristian Ghinea 26.07.2011 - 19:25

Un psihopat din Nor­­ve­gia s-a gân­­­­dit că o ac­­ţi­­une cri­­­­mi­­na­­lă în masă e cea mai bună strategie de publicitate pentru ideile sale ...

Share

Un psihopat din Nor­­ve­gia s-a gân­­­­dit că o ac­­ţi­­une cri­­­­mi­­na­­lă în masă e cea mai bună strategie de publicitate pentru ideile sale politice. Psihopatul din Norvegia a avut dreptate. De trei zile, presa internaţională prezintă pe larg fragmente din scrierile sale, le comentează, le analizează, le duc mai departe către public. Presa din România tresaltă cu puseuri de breaking news: psihopatul a spus ceva şi despre noi, s-a inspirat din Vlad Ţepeş, a pomenit România Mare şi Noua Dreaptă, ştia de deportările din Bărăgan - suntem iar pe harta lumii!! Am întrebat un prieten din Ungaria dacă şi la ei e la fel şi mi-a zis că da: şi acolo presa a scormonit fericită în scrierile psihopatului ca să găsească binecuvântări online despre maghiari şi eroii lor.

Partea cu adevărat tristă e că suntem captivi unui mecanism pervers din care nu putem scăpa. Teroriştii, că sunt oacheşi şi cu turbane sau că sunt blonzi cu şorţuleţe de masoni, urmează ace­eaşi logică: ucide şi vei atrage atenţia asupra mesajului tău. Ce să facă jurnalistul comun? Să nu scrie? Dar publicul vrea să ştie cine e criminalul, de unde vine, cum gândeşte. Şi publicul chiar vrea, să nu fim ipocriţi! Chiar vrem să ştim cine e criminalul, de unde vine, cum gândeşte. Regretele ne apucă ulterior. Când ne gândim că exact asta a vrut criminalul: să vrem să ştim cine e, de unde vine, cum gândeşte. Să ne învăluie în lumea lui de idei cretine, în speranţa că mulţi dintre noi vom sucomba, le vom cădea pradă.

Este cumva în natura umană să nu poată înţelege asemenea crime ca accidente în­­­tâmplătoare. Ideea că o fiinţă umană intră cu avionul în clădiri pline cu oameni, ideea că o fiinţă umană debarcă pe o insulă şi omoară oameni la întâmplare ne este atât de îngrozitoare în­cât trebuie să înţelegem sub­stra­­tul, sensul, să ni se pară că în­ţelegem. Ideea că sunt nişte psi­ho­paţi şi basta nu ne ajunge. TRE­BUIE să înţelegem. Nu vom înţelege niciodată, e o iluzie, dar ne simţim datori să încercăm. Şi încercând facem exact ce a vrut criminalul să facem. Acesta este mecanismul căruia nu îi putem scăpa.

Psihopatul din Norvegia a în­ţeles asta la un nivel superior celor dinaintea lui. Special nu îi pronunţ numele pentru a evita măcar în acest articol prelungirea mecanismului pervers de promovare prin crimă. Raluca Ion a scris în Gândul un text extraordinar („Ce nume ar trebui să ne rămână în minte după tragedia din Norvegia") în care se întreabă al cui nume merită să-l reţinem: al psihopatului sau al eroilor care, aflaţi pe o insulă vecină, au încercat şi au salvat mare parte dintre tinerii care se aflau pe insulă?

Psihopatul, deci, a înţeles că, dacă tot atragi atenţia asupra mesajului, măcar să rafinezi acest mesaj. Ne-a lăsat online texte, filme, fotografii. Ştiind că le vom căuta. Un pachet media complet: fotografii de ilustrat articolele, un text lung, o formă scurtă, un autointerviu cu răspunsuri la întrebările esenţiale. Cam asta ar face o companie care lansează o nouă serie de telefoane mobile, media pack se numeşte pe scurt în engleză. Jurnalistul nu are timp să caute, sunt multe ştiri, va lua ce găseşte imediat. Psihopatul din Norvegia este un terorist complet, ştie cum funcţionează noua presă online şi social media. A ţinut un blog de idei şi de pregătire a crimei. Un blog post factum, de publicat după eveniment.

Ca toţi fanaticii Facebook, Twitter etc., era convins că orice prostie pe care o citeşte şi îi place, orice gând îi trece prin mintea creaţă, orice i se întâmplă merită scris şi împărtăşit cu alţii. Grafomani şi narcisişti - noii terorişti iau forma mediului online. Aşa s-a ajuns la un manifest de 1.500 de pagini, dar cu formă scurtă video pentru cei care se grăbesc. Perfect adaptat mediului, noul terorist mai trebuie doar să atragă atenţia. Masacrul devine în acest caz doar o formă de publicitate.

Şi nu prea avem cum să scă­păm, nici publicul, nici jurna­liştii, acestei forme de publicitate. E prea puternică, răspunde unei nevoi umane primare de a ordona oroarea în nişte tipare care pot fi înţelese: cine e criminalul, de unde vine, cum gândeşte.

Bine măcar că justiţia a întrerupt acest cerc vicios. Psihopatul a solicitat ca prima înfăţişare la tribunal să fie una publică, iar el să apară în uniformă (nu se ştie exact în ce uniformă, omul se pozase anterior cu felurite haine cu aspect milităros). Ar fi fost momentul său de triumf: captase atenţia întregii lumi, acum venea împopoţonat să dea lecţii, să ne spună el ce şi cum, că doar acum era vedetă, iar vedetele trebuie ascultate. Presa urma din nou fidel scenariul psihopatului: transmisii în direct de la tribunal, live text pe site-uri: urmează să apară la ora cutare, maşina se apropie, are geamuri fumurii etc. Dar judecătorul a decis să nu fie audiere publică. I-a luat psihopatului publicul. Apoi a decis să fie arestat în izolare completă pe durata procesului.

I-a luat psihopatului posibilitatea de a-şi savura succesul, de a vedea cât de reuşită a fost strategia sa publicitară. Abia acum, printr-o decizie atât de banală, s-a rupt cercul vicios al crimei ca mesaj publicitar. Şi, din nou trebuie să recunoaştem, judecătorul ne-a frustrat: a apăsat pe butonul de telecomandă în locul nostru. Am fi vrut să ştim, am urmărit cu interes cum a fost adus cu maşina, dar nu am avut acces înăuntru. Cu ce drept ne-a închis judecătorul uşa în nas, nouă, publicului global?! Cum poate un simplu judecător norvegian să închidă uşa în nas unei întregi planete care dorea detalii suplimentare, nu ne ajungeau cele 1.500 de pagini, nu ne ajungeau articolele din ziare care documentau complet viaţa lui, spectacolul pus la cale de psihopatul nostru drag mai avea nişte episoade, le pregătise cu grijă, mai era câte ceva de aflat despre: cine e criminalul, de unde vine, cum gândeşte. Iar judecătorul cel rău ne-a privat de restul spectacolului.

Nu vreau să spun nimic cu acest articol. Nici să cert presa, nici să dau lecţii, fac parte şi eu din acest public, am urmărit şi eu tot ce se putea despre criminal. L-am făcut şi eu vedetă prin atenţia pe care i-am acordat-o. Am uitat şi eu numele eroilor pomeniţi de Raluca Ion, cei care au salvat tineri pe insulă. Am urmărit şi eu transmisiile de la tribunal şi am trăit frustrarea de a nu şti ce se petrece înăuntru. Tocmai de aceea mi se pare amară toată povestea: nu există vinovaţi în afara criminalului şi nici un alt scenariu posibil decât cel scris de criminal. Este un cerc atât de perfect vicios încât e îngrozitor: nu avem cum să scăpăm decât banalizând oroarea. A fost un accident, hai să nu mai încercăm să înţelegem. Dar, făcând asta, ne-am dezbrăca de umanitate. Ca să fim oameni, trebuie să încercăm să dăm un sens ororii. Şi tocmai de asta vor profita viitori psihopaţi: ei ştiu că noi vrem să fim oameni.   

Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene

Citește totul despre:

Comentarii

loading...