23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCîmpeanu, SMURD-ul ales de PNL

Cîmpeanu, SMURD-ul ales de PNL

Cu toate că a fost cam “reticientă”, cum ar spune tot ea, în a părăsi ministerul, Monicăi Anisie i-a fost asigurat un loc călduros în Parlamentul României, de unde, din nefericire, tot mai poate aplica lovituri sistemului educațional, prin comisiile de specialitate și prin diverse inițiative legislative.

Nu este o surpriză că Monica Anisie a fost înlocuită, la fel cum nu este o surpriză nici faptul că i s-a oferit un post de parlamentar.

Sunt bine cunoscute nemulțumirile multor liberali față de susținerea pe care conducerea PNL a arătat-o și o arată față de Monica Anisie, care gestionat slab atât situația din Ministerul Educației și Cercetării, cât și de la Sectorul 2, acolo unde conduce organizația partidului.

Dar, când ai un soț cu influență puternică la nivelul conducerii partidului, totul devine mult mai accesibil.

De asemenea, pentru mulți care avem surse prin Ministerul Educației și prin sistemul de învățământ superior, nici faptul că a fost ales rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București, Sorin Cîmpeanu, a fost ales de liberali pentru a prelua conducerea Educației.

Într-adevăr, și eu sunt de părere că este cea mai bună soluție în acest moment, dintre membrii PNL implicați în sistemul educațional (cel puțin, dintre cei vizibili).

Sorin Cîmpeanu este acum la cel de-al doilea mandat de ministru al Educației.

Numeroase cadre didactice, atât din sistemul de învățământ superior, cel din care provine și noul ministru al Educației, dar și din cel preuniversitar, au rămas cu o impresie bună după activitatea lui Sorin Cîmpeanu, din precedentul său mandat la conducerea ministerului de resort.

Aș putea spune că în precedentul său mandat, Sorin Cîmpeanu nu a venit cu idei trăsnite, care să dea peste cap sistemul de învățământ din țara noastră, ceea ce nu este puțin lucru, având în vedere ce lovituri a încasat școala românească, ani buni, de la cei care s-au perindat pe la conducerea ministerului de pe Strada General Berthelot.

Acum, Sorin Cîmpeanu are de gestionat o reală situație de criză în sistemul de învățământ și ar putea să fie nevoit să intervină cu promptitudine, cum a fost nevoit și în scurtul mandat de premier, când a gestionat situația victimelor de la Colectiv.

 

Ministerul Educației, important, dar nedorit, de toate partidele

Pentru că se spune că toți românii se pricep la politică și la fotbal, am putea face o comparație.

Lui Gheorghe Mulțescu, cei din zona fotbalului românesc îi spun “SMURD-ul”, pentru că este solicitat de cluburi doar când echipele e află în mare criză.

Așa i s-ar putea spune și lui Sorin Cîmpeanu, în politică, fiind solicitat se pare tot în situații de criză.

Cîmpeanu a fost prim-ministru, pentru o perioadă scurtă, dar extrem de dificilă, când a trebuit să gestioneze transportul la spitale din străinătate al victimelor incendiului de la clubul Colectiv.

Acum, președintele Consiliului Național al Rectorilor trebuie să rezolve o altă situație de criză majoră, în care se află sistemul educațional din România.

Prezența extrem de scăzută de la alegerile parlamentare din acest an a fost cauzată și de nemulțumirea părinților de elevi și a cadrelor didactice față de modul în care a fost condusă școala, în perioada pandemiei.

Deciziile ca Ludovic Orban să facă un pas în spate și ca Monica Anisie să plece de la Educație au fost de bun simț.

De asemenea, este de apreciat că Raluca Turcan nu mai este vicepremier și că nu mai se implică așa mult în deciziile legate de sistemul educațional (să sperăm).

Dacă există cineva în PNL mai incompetent decât Monica Anisie când vine vorba de învățământ, acea persoană este clar Raluca Turcan.

Bine că nu au pus-o ministru al Educației, dar poate fi periculoasă și la Muncă.

După fiecare plecare a unui ministru de la Educație, am spus că unul mai rău nu poate să vină, dar, aproape ca o regulă, am fost surprinși.

De data aceasta se pare că nu poate fi mai rău, dar nu prea mai este timp și este crucial ca situația să se redreseze.

Este clar că sistemul de învățământ preuniversitar a avut cel mai mult de suferit de la suspendarea cursurilor față în față.

În mediul universitar, în afară de artă, învățământul tehnic și mai ales cel medical, lucrurile au mers relativ bine, studenții și cadrele didactice fiind oricum deja familiarizați cu transmiterea online a cursurilor.

Marile probleme sunt în preuniversitar, dar Sorin Cîmpeanu vine din superior.

Din preuniversitar a fost Monica Anisie și a fost departe de a gestiona bine situația.

Sorin Cîmpeanu a luat o decizie foarte bună și curajoasă pentru învățământul preuniversitar, în primul său mandat de ministru al Educației: lucrările de la examenul național de Bacalaureat să fie corectate în centre din alte județe.

Această decizie a reprezentat o lovitură grea pentru afacerile contruite în spatele acestui examen, unde se învârteau sume grele, pentru acordarea unei “note dorite”.

 

Orice rector vrea respectarea legii, dar nu de către el

În mandatul său precedent de ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu a gestionat bine organizarea examenului de Bacalaureat, un test important pentru un ministru al Educației, dar acum este nevoie de mult mai mult.

Se apropie încheierea primului semestru al anului școlar.

Trebuie stabilit modul în care va fi încheiat acesta, având în vedere că s-a desfășurat, în foarte mare parte, online, pentru unii elevi chiar exclusiv în această manieră.

Este de apreciat că, până acum, spre deosebire de predecesorii săi, Sorin Cîmpeanu nu a lansat soluții care apoi să fie modificate și să aibă drept efect doar bulversarea elevilor, profesorilor și părinților.

De asemenea, apreciez sinceritatea, fiind singurul ministru care a recunoscut că sunt șanse foarte mici ca deja celebra generație de sacrificiu, elevii care se vor afla în anul școlar viitor în clasa a IX-a, să aibă manuale.

Până acum, din clasa întâi și până la terminarea gimnaziului, acești elevi fie nu au avut manuale, fie le-au avut spre sfârșitul anului școlar și le-au mai avut și cu erori grave de conținut, în timp ce miniștrii aflați în funcție – inclusiv Monica Anisie – ne spuneau că sunt și vor fi manuale.

Ei erau singurii care le vedeau.

Numirea lui Cîmpeanu ca ministru al Educației este contestată de la început de unele personaje politice.

I se poate reproșa probabil că a ținut de mandatul de rector de la USAMV, mai efectuând câte un artificiu, precum o autosuspendare, pentru a mai câștiga câțiva ani la conducerea instituției de învățământ superior.

Nu este însă singurul.

Sincer, nu îmi vine în minte un rector al unei universități de stat din această țară care să nu încerce să mai obțină câțiva ani de mandat în plus.

A fost rector și parlamentar, fapt interzis de Legea Educației Naționale 1/2011, în forma sa inițială.

Legea lui Funeriu nu s-a aplicat însă niciodată, din acest punct de vedere, fiind o înțelegere între toate partidele.

Este însă penibil ca unul dintre contestatarii lui Cîmpeanu, care invocă acest aspect, să fie rectorul SNSPA, Remus Pricopie, care a făcut exact același lucru.

Cât despre Dacian Cioloș, înainte de a se pronunța în privința conducerii Educației, ar fi bine să vadă ce planuri năstrușnice de reforma a sistemului de învățământ gândiseră colegii săi din USR.

Repet, în aceast moment, Sorin Cîmpeanu pare cea mai bună soluție a PNL pentru Ministerul Educației.

Îi urez multă inspirație, deoarece situația actuală necesită acest lucru.

Să sperăm că vom avea cât mai puține motive să-l criticăm.

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă