Chiulitul, cheia succesului în USR

Laurențiu Mușoiu Actualizat: 16.03.2021 - 12:10
Laurențiu Mușoiu

Este tot mai evident că membrii PNL și cei din USR suportă cu greu să mai fie carantinați împreună la guvernare.

Share

Liberalii încearcă să pună presiune pe “colegii” de la USR, măcar pentru a sacrifica un om din Guvern și, în această perioadă, schimbarea cea mai ușor de justificat este, cu siguranță, cea a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

PNL se apropie de mat în partida de șah cu USR, în cazul Voiculescu, după ce premierul Florin Cîțu a trimis Corpul de Control al Prim-ministrului la Ministerul Sănătății.

După cum auzise și presa, pe surse, și după cum a dezvăluit și președintele PNL, Ludovic Orban, la o vizită în teritoriu, la Deva, au fost probleme, o foarte probabilă încălcare a legislației GDPR în vigoare.

Dacă Ministerul Sănătății a încălcat legislația privind prelucrarea datelor cu caracter personal, acest lucru este extrem de grav.

DSP-urile, aflate în subordinea Ministerului Sănătății, gestionează, în această perioadă, datele personale ale tuturor românilor care au ales să se vaccineze împotriva COVID-19.

Având în vedere afacerile din trecut ale ministrului Vlad Voiculescu, poate chiar acest acces nemijlocit la datele personale ale sutelor de mii sau chiar milioanelor de români reprezintă motivul central pentru care actualul șef de la Sănătate ține atât de puternic de scaun.

Acum, după ce și-a făcut treaba, în interese personal, Vlad Voiculescu probabil că poate fi înlăturat de la Ministerul Sănătății.

Depinde câte alte “afaceri” mai are de rezolvat, prin urmare, rămâne de văzut cât de repede a reușit să se miște.

Nu s-ar putea aprecia că Vlad Voiculescu nu ar fi avut timp de “problemele” sale, din cauza preocupării pentru nevoile din sistemul de sănătate.

De fapt, dacă ar fi cazul să vorbim de interesul societății românești, Vlad Voiculescu nu ar fi trebuit niciodată reinstalat la conducerea Ministerului Sănătății sau, cel puțin, după harababura creată în campania de vaccinare anti-Sars COV 2, ar fi trebuit schimbat mult mai rapid decât intervine Departamentul pentru Situații de Urgență.

Una dintre primele suspiciuni legate de prelucrarea neconformă a datelor cu caracter personal de câtre Ministerul Sănătății, dar care pare că a fost ignorată de către guvernanți, a fost legată de listele de la centrele de vaccinare anti-COVID-19 unde au fost imunizați angajații din învățământ, unde au fost semnificativ de multe neconcordanțe între listele întocmite de inspectoratele școlare din teritoriu și cele transmise de către direcțiile de sănătate publică.

Ieri a început etapa de imunizare la noul coronavirus accesibilă întregii populații a României.

Acest lucru s-ar putea traduce printr-o expunere a datelor cu caracter personal a cetățenilor, la o scară foarte largă.

Chiar dacă a existat un control trimis de premierul Cîțu la Ministerul Sănătății, doar constatarea neregurilor nu ar însemna și eliminarea acestora.

Dar, cine știe, poate că raportul Corpului de Control al Prim-ministrului va elimina suspiciunile care planează asupra modului în care sunt prelucrate datele cu caracter personal ale cetățenilor.

Dar să sperăm că nu va fi “negociat” în coaliția de guvernare și acest raport.

Problemele lui Vlad Voiculescu față de Educație nu se rezumă doar la campania de vaccinare a cadrelor didactice.

Vlad Voiculescu a fost cel mai activ militant din Guvern pentru închiderea școlilor.

Nu este o surpriză, având în vedere gândirea celor din USR legată de sistemul educațional.

Acum ceva mai bine de un an, USR lansa în spațiul public un proiect al formațiunii politice legat de învățământ.

Am mai scris despre acel document năstrușnic și este foarte bine că pare să fi fost închis într-un sertar de la partid.

Mentalitatea se păstrează însă în rândul activiștilor de partid, dar și printre membrii coaliției de guvernare, iar acest lucru explică și atitudinea ostilă a miniștrilor USR față de prezența fizică în școli, Vlad Voiculescu fiind un exemplu elocvent.

După gândirea USR-istă, pentru a se dezvolta, elevul nu are nevoie de prezența fizică în școală, ci ar trebui abandonat în fața unui laptop, autodidact.

 

Ministerul Educației stă și numără școlile închise

Pe lângă viziunea năucitoare, dacă tot așa gândesc ei, poate că membrii USR din Guvern ar putea insista și pentru achiziționarea de dispozitive digitale conectate la internet pentru elevii care nu pot beneficia de acest mijloc de învățare.

Această atitudine, de a închide ochii la necesitățile elevilor, pare să facă parte dintr-o înțelegere între toate partidele care formează coaliția de guvernare.

Probabil că trebuie să renunțăm la ideea că elevii trebuie să beneficieze de condiții pentru desfășurarea procesului didactic, din partea statului, atât timp cât, după cum declara și șeful guvernării de austeritate, Florin Cîțu, “nimic nu este gratis”.

Atunci, probabil că urmează și o modificare a actualei legislații, care prevede că, până în clasa a X-a, învățământul este gratuit, și a Constituției României, care obligă statul să asigure șanse egale la educație.

Obligă, în teorie, deoarece, în realitate, cei care conduc statul român nu respectă această prevedere.

Între timp, se pare că ne îndreptăm ușor, dar sigur spre o nouă închide a tuturor școlilor de pe teritoriul României și trimiterea elevilor în online.

Iată ultima situație epidemiologică a unităților de învățământ preuniversitar (10 martie 2021) prezentată de Ministerul Educației:

“I. 10 martie 2021, în unitățile de învățământ preuniversitar situația epidemiologică se prezintă astfel:

- Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 2.038;

- Personal confirmat Covid-19: 1.852;

- Clase/grupe cu activitatea față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 1.899.

II. În perioada 1 - 10 martie, la nivel național, s-a înregistrat următoarea situație în privința numărului total de cazuri confirmate/claselor cu prezență fizică suspendată:

- Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 376;

- Personal confirmat Covid-19: 545;

- Clase/grupe cu activitatea față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 209.

III. Numărul total al angajaților din sistemul de educație vaccinați până la data de 10 martie 2021, ora 19:00, este de 123.059 (peste 35%).

Față de programarea inițială de 60.000 de persoane, numărul angajaților din învățământ vaccinați în centre dedicate personalului din învățământ, în perioada 24 februarie - 10 martie 2021, ora 19:00, este de 63.769”.