Dacă există un aspect mai nociv decât acesta, cu siguranță aici se încadrează școala condusă de elevi și părinți ai acestora, cu grave lacune în educație, într-adevăr, tot victime ale unui sistem românesc de învățământ viciat de calitate în managementul ultimilor mai bine de treizeci de ani.
Am văzut reprezentanți ai elevilor și mulți părinți de școlari sărind ca arși la propunerea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, ca, în cazul claselor terminale de ciclu de învățământ, a VIII-a și a XII-a, să se continue cursurile în format clasic, față în față, chiar și în scenariul roșu impus de situația pandemică.
Am mai explicat că sunt multe țări care nu au închis școlile în perioada pandemiei și situația epidemiologică a respectivelor state nu este mai gravă decât cea din România.
Sunt de acord cu reprezentanții elevilor, când aceștia spun că liceenii majori pot decide pentru ei, dacă vor să se expună sau nu “pericolului”.
Într-adevăr, învățământ obligatoriu avem doar până în clasa a X-a și nu trebuie să forțăm tinerii care nu sunt atrași de învățătură să se expună “pericolului” de a fi prea educați.
Trebuie să acceptăm că nu toți românii sunt meniți să termine un liceu sau să promoveze Bacalaureatul.
Acești elevi, care se tem de școală, nu ar trebui să decidă și pentru cei care doresc acces la un proces educațional de calitate.
Mai sensibilă este situația din învățământul gimnazial, unde, este extrem de periculos ca un părinte care nu a avut în tinerețe prea mult acces la educație să găsească în contextul pandemic un argument de a bloca și șansa copilului său.
Aici, ar trebui să se impună decizia statului, Ministerului Educației.
Firește, în cazul unor copii cu probleme de sănătate, alta este ecuația.
Dar, întotdeauna, și înainte de pandemie, se puteau lua măsuri speciale pentru acești elevi.
