Incredibila poveste a Ioanei Brătianu

Marius Ghilezan Actualizat: 12.02.2021 - 07:49
Marius Ghilezan

Pentru că există un timp al dărâmării şi unul al zidirii, una dintre cele mai memorabile personalităţi ale neamului românesc, pe care am cunoscut-o în primăvara anului 1990 la sediul din Magheru al PNL, a fost Ioana Brătianu.

Share

O femeie dârză, calculată, distinsă, cu marketingul politic în sânge, o regalistă convinsă, icoană a demnităţii neamului românesc este acum personaj de carte, după opt ani de la plecarea la cer.

Era devastator, dar şi pilduitor, să o asculţi povestind, cu tristeţe dârză, despre martirizarea ilustrei ei familii, care a contribuit la istoria modernă a României şi de viziunile sale privind revenirea ţării noastre în rândul statelor civilizate europene. În Partidul făurit de Ion I.C. Brătianu i s-au oferit doar funcţii decorative. „Mă ţin ăştia pe post de ficus la intrare,” ţin minte că mi-a spus odată.

S-a întors în 1990 cu Principesa Margareta

Dacă străbunicul ei a venit la braţ cu Principele Carol de Singmaringen, devenit ulterior Rege al Românilor, ca un arc peste timp, ea s-a întors la braţ cu Principesa Maergareta, în ianuarie 1990.

Graţie tenacităţii şi talentului publicistic al colegei noastre Doina Doru, „Incredibila poveste a Ioanei Brătianu” acum plecată la Domnul, a apărut în librării. În vremuri de restrişte şi de deznădejde, românul poate găsi un model. O pildă de patriotism luminat. În sediile pline cu portrete ale lui Ion I.C. Brătianu şi Ion C. Brătianu, mulţi nu fac diferenţa dintre cei doi, n-ar trebui să lipsească această carte.

Marele liberal: ce pierzi vremea cu baba aia?

Ultima oară am întâlnit-o la sediul din “Aviatorilor” al PNL. Era prima campanie de referendum pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Lucram cu staff-ul tehnic. La un moment dat, unul dintre tineri, m-a invitat să vin rapid la şedinţă. M-a apostrofat. „Ce tot pierzi vremea cu baba aia!” Din respect pentru memoria Ioanei, nu-i voi destăinui numele, celui care astăzi e mare lider PNL. Nu ştia că respectabila doamnă e însăşi istoria partidului din care făcea parte. Trăim vremuri de vipie şi de disperare.

Marele istoric, aruncat la groapa comună

Povestea vieţii Ioanei e demnă de scenariu de film. Fiică a celebrului istoric şi om politic Gheorghe Brătianu, ucis în aprilie 1953 la Sighet, şi a principesei Elena Sturdza, era să se nască, în vara anului 1929, împreună cu Ion, fratele geamăn, pe tractor. ”Cum vine asta  să te naşti pe tractor? Mama ei era prinţesă, crescuse în Franţa, într-un castel; ce căuta pe tractor în România? Râde. Când nu era pe tractor, era pe combină, în sfârşit, era pe câmp toată ziua, de dimineaţă până seara. Când venea de la câmp, venea neagră. Apoi trimitea copiii să numere sacii, să supravegheze ce se întâmplă,” scrie Doina Doru.

La Pitar Moș, eră sătulă de icre negre

desen de Ștefan Popa Popa'S

De la mama ei, moşier pe domeniile de la Răteşti, Argeş, a învăţat că “nu-ţi cade coroana dacă pui mâna şi munceşti.” Aşa erau nobilii de altădată.
Despre bunicii ei, Ioana a aflat ca şi noi mai mult din cărţi, pentru că la vârsta de 14 ani a trebuit să părăsească ţara, împreună cu Ion, Maria şi Hanna, doica lor austriacă. Era elevă la Pitar Moş, şcoala ţinută de călugăriţe, unde se săturase de atâtea icre negre, vă daţi seama, ce şcoală aveau românii?

Doica i-a întreținut, dând meditații

În iarna anului 1944 au ajuns la Fribourg în Elveţia. Au fost daţi la şcoala de bune maniere, unde să înveţe purtările galante. La protestul adolescenţilor, Hanna i-a trimis la şcoli de pregătire în domenii mai precise. Aşa s-a împrietenit cu matematica. Nu-i plăcea să scrie. Nu ştia că în ţară vremurile se înăspriseră. Tatăl ei vânduse palatul din Iaşi. Încă le mai trimitea bani.

Fiica lui Gheorghe Brătianu s-a atașat doar de calul ei



Ioana Brătianu i se destăinuie Doinei Doru în singurul interviu rămas: “Eu am pierdut totul când aveam 14 ani. Şi am decis ca în viaţa mea să nu mă mai ataşez de lucruri şi de locuri.”

Brătianu arestat, considerat trădător de țară

În 1948 află tragedia familiei: tatăl arestat, moşiile confiscate. Nu mai aveau din ce trăi. Rudele din străinătate nu erau interesate de tinerii pribegi. Hanna dădea meditaţii numai să mai facă rost de bani. Când nu a mai putut să-i ţină, fiecare a fost adoptat de către o familie elveţiană. Doar Ion mai năzdrăvan, dar şi mai leneş a rămas cu doica lui. Vieţile lor s-au despărţit cum se întâmplă îndeobşte.

Ioana era disperată de socialismul din rândul tinerilor studioşi de vârsta ei din occident. Nimeni nu mai vorbea despre ţara sa, supusă unui crâncen măcel ideologic al regimului de ocupaţie. Într-unul din anii de dezmorţire, este anunţată că poate să vină în ţară să-şi identifice rămăşiţele pământeşti ale tatălui.

În graba ceremoniilor comuniste, prezentă la Florica, doar cu sora ei Maria, nu a făcut scandal că li s-au arătat alte oseminte. Tatăl ei suferise de un accident şi a avut o placă la cap, ceea ce nu exista la scheletul prezentat.

Nu a crezut niciodată în varianta sinuciderii sale, pentru că tatăl obişnuia să le spună copiilor că există doar două cazuri în care omul îşi ia viaţa: dacă eşti comandat pe un vas în naufragiu sau eşti încercuit de inamic şi nu vrei să te laşi prins prizonier.

Ucis de gardieni

În carte, Ioana mărturiseşte că ea a crezut mai mereu în varianta preoţilor greco-catolici: a fost ucis în bătaie. Trupul său neînsufleţit zace în Cimitirul săracilor de la Sighet. Nu a avut niciodată vreun gând al răzbunării.
Prin mărturiile consemnate de Doina Doru, Ioana Brătianu apare cu figura suferinţei dârze, a unei personalităţi vulcanice. dar manierate, cu o fire încăpăţânată, demnă, înzestrată cu principii, fără prejudecăţi şi cu un dor nespus de ţară.
Deşi noua putere fesenistă i-a oferit sinecuri politice după 1989, nu a pactizat cu cei care-i considera urmaşii călăilor de altă dată a familiei sale.

Străina din casa brătienilor

A fost chiriaş în propria ei casă de lângă Grădina Icoanei. De aceea probabil a fost percepută ca o străină de cei care, măcar din politeţe, trebuiau să-i ocorde mai multă înţelegere. A plecat din lumea asta discret. Oare unde o fi micuţul ei Picasso, automobilul care o ducea peste tot?
Descendentă din brătieni, mavrocordaţi, sturzeşti şi alţi ziditori de neam şi de ţară, rudă cu Regele Spaniei, a fost o figură legendară, vie, încrezătoare, demnă, care s-a încăpăţânat “să nu moară, să nu se retragă în cărţile de istorie şi în fotografii de pe pereţi,” aşa cum mărturisea Doinei Doru, în lungile ore de destăinuiri.