18.9 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăOp & EdOpiniiBacalaureat cu candidați puțini, dar devotați

Bacalaureat cu candidați puțini, dar devotați

Teoretic, acest lucru s-ar traduce ca un stres în minus pentru actualii candidați, dar putem constata că promoția curentă de clasa a XII-a și a XIII-a nu prea s-a stresat măcar să se înscrie la examenul maturității.

Am înregistrat un record negativ în ceea ce privește procentul de absolvenți ai ciclului liceal care s-au înscris la Bacalaureat, 77%.

În schimb, constatăm un procentaj bun al prezenței la examen a celor care s-au înscris la BAC, 97% la proba scrisă de Limba și literatura română, spre exemplu.

Deducem de aici că, de această dată, în mare măsură, la examenul de Bacalaureat s-au înscris doar absolvenții de liceu care se consideră suficient de pregătiți pentru a promova.

Mai exact, nu s-a mai mers pe ideea: mă duc să încerc.

Aceasta, deoarece tot mai mulți tineri ajung să considere că nu mai au motive serioase pentru a încerca să obțină diploma de bacalaureat, iar acest lucru ar trebui să fie îngrijorător atât pentru conducerea Ministerului Educației, în particular, cât și pentru întreaga coaliție de guvernare, în general.

Diploma de bacalaureat, așa cum am mai menționat, a rămas doar un bilet de acces la facultate, dar cu tot mai multe scandaluri și aranjamente care domină imaginea învățământului superior românesc, atât privat, cât și de stat, în ultima perioadă, și mulți tineri cu un nivel de inteligență peste medie ajung să-și stabilească drept obiectiv un salariu bun într-o multinațională ce nu pune preț pe studii, ci pe aptitudini, decât un viitor în lumea academică.

Din nefericire, constant în ultimii ani, sistemul de învățământ superior din țara noastră creează mai multe probleme pentru viitorul celui preuniversitar, în loc să-i vină în sprijin.

Poate că vom avea o rată de promovare mai ridicată la Bacalaureat în acest an, dar, în perspectivă, sunt tot mai multe semne că în următorii ani nu vom mai considera mic procentul de 77% absolvenți de liceu înscriși la Bacalaureat.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

AUR îl acuză pe Virgil Popescu de atac politic în cazul dronelor. Ionelia Popescu: Mandatul său la Ministerul Energiei a rămas marcat de unele...

Deputata AUR Ionelia Priescu l-a acuzat pe eurodeputatul liberal Virgil Popescu că folosește cazurile dronelor doborâte de Armata Română „într-un nou atac politic” la...

Investiții de 250 de milioane de lei de la bugetul național pentru lucrările critice la baraje, diguri și poldere. Diana Buzoianu: Anul acesta se...

Suma record de 250 de milioane de lei a fost alocată în acest an de la bugetul național pentru lucrări critice la baraje, diguri...

Comisia Europeană deschide stagiile Blue Book și absolvenților de școli profesionale

Tinerii care au absolvit învățământ profesional și tehnic se pot înscrie alături de absolvenții de facultateAnunțul a fost făcut de Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă