Arthur Szyk (1894-1951) a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai caricaturii politice din secolul trecut. S-a născut într-o familie de evrei polonezi și a început să picteze la patru ani. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, a studiat arta la Paris, după care a plecat în Orient pentru a cunoaște arta mahomedană. În 1914 se înrolează în Armata Rusă, iar mai târziu luptă ca ofițer într-un regiment de gherilă al Armatei Poloneze. După război, în 1921, se căsătorește și revine la Paris, unde trăiește și pictează până în 1931.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Szyk a pornit un adevărat război personal împotriva lui Hitler. Dar nu numai împotriva lui Hitler, ci și împotriva altor lideri politici importanți ai Axei. Caricaturile sale l-au iritat însă atât de tare pe liderul nazist încât acesta a pus recompensă pe capul lui Szyk. Era însă un pic prea târziu: în acel moment, celebrul grafician se afla deja în Statele Unite, desenele sale antinaziste fiind publicate de cele mai prestigioase publicații de peste ocean.
Criticul de artă Thomas Craven descria desenele politice ale lui Szyk drept „compacte ca o bombă, extraordinar de lucide, cu linii ferme și incisive, și devastatoare prin mesaj.” Szyk a fost un maestru al caricaturii, abilitatea sa de a exprima cu claritate aroganța și diabolicul ascuns în spatele falsului comportament civilizat avea un impact mai puternic ca o orice text.
Imaginile galeriei foto sunt din volumul „The New Order”, apărut în 1941.