8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăOp & EdUluitoarea călătorie de 95 de ani a amiralului Budiș

Uluitoarea călătorie de 95 de ani a amiralului Budiș

Viața este o permanentă călătorie. Există un anotimp al plecărilor laice și altul al reîntoarcerilor ritualice.Pentru toate există o vreme şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri,” zicea Ecleziastul. Un timp al zidirii, un timp al dărâmării…

“Amiralul a plecat pe mare… La 95 de ani si fix o lună”, anunța zilele trecute Sandra Pralong, consiliera președintelui Klaus Iohannis, pe rețelele de socializare. Mama ei, Sanda Budiş, ar fi predat sextantul.

Amiralul a fost mai mereu un spirit excepţional. De o înălțime apostolică, își reevalua mereu condiția de călător.

Deși americanii i-au dărâmat casa, a devenit filoamericană

Rar am cunoscut o femeie atât de puternică. În vorba ei tăioasă, în judecăţile-i clare, prin privirea-i ascuţită, precisă şi limpede, am simţit mai mereu siguranţa unei personalităţi de forţă, care nu avea nimic din spiritul mioritic, deși s-a născut la Constanța. Era din seminţia biruitorilor. A supraviețuit celui de-al doilea război mondial, văzându-și casa demolată de bombardamentul american, a dat cu flit comunismului și s-a întors.

S-a născut într-o familie distinsă și respectată. Tatăl ei era general al Armatei Regale, iar mama ei provenea din familia primarului Constanței, Horia Grigorescu, cel care a construit Cazinoul și a pus bazele stațiunii Mamaia.

După lungi călătorii pe mările și oceanele lumii, s-a reașezat în cutezanța firii, pentru a-și binecuvânta obârșia, neamul și credința. 

Recunosc că i-am împărtăşit mai mereu spiritul de frondă faţă de sistem, dar nu şi optimismul incorigibil. 

Fiica generalului și mama consilierului prezidențial

Adâncindu-mă, sâmbătă, ziua înhumării, în lectura cărţii sale de memorii “Fata tatei şi mama fetei,” am redescoperit acea lume de boieri autentici, care ştiau – ca nimeni alții – ce înseamnă patria. Nu a admis niciodată tagma jefuitorilor. Părintele Galeriu, fiul, i-a stropit cu vin troparul, pentru a-i fi mai udă călătoria, ultima dintr-o sumedenie de voiaje, spre cel care l-a iubit mai mult decât pe Rege, adică Dumnezeu.

Citește și: Șiretlicul compensărilor. Guvernul nu deranjează mafia energiei

La vârsta de numai 18 ani, a asistat impasibilă la dărâmarea casei construită de tatăl său în centrul Bucureștiului, pe vremea bombardamentui american din vara anului 1944. Prizonier la sovietici până în 1946, părintele său a promis la întoarcere că va construi alta. A devenit o americanistă convinsă. Deşi a pierdut totul (în valori materiale), a avut puterea să se ridice deasupra ciurdelor de mitocani. De la înălţimea sa apostolică, ne împărtășea mereu crezul: Binele, Regele şi Patria!

Fiica ei, Sandra Pralong, a fost primul președinte al Fundației pentru o Societate Deschisă din România și consilier al mai multor președinți.

Și-a obișnuit tocurile cu iarba grasă elvețiană

Era o altruistă de condiție. Lumea ei de poveste avea savoare. Trăia simplu și construia complicat. Le-a ridicat elvețienilor podoabe de arhitectură, moștenind de la unchiul său spiritul creator. Nu s-a lăudat cu ele mai niciodată. Distinctă și distinsă, ne-a fermecat cu uluitoarele sale călătorii. Își programa din timp agendele voiajelor. Mari cazne avea la alegerea tipurilor de pantofi, necesari diverselor ceremonii.

Făcea parte din elita marilor arhitecţi români, opusă demolatorilor de case boierești.

Am cunoscut-o târziu. Avea 64 de ani, când s-a reîntors din lungile drumuri, pentru a-și construi o casă la București.

Amiralul a călătorit mult.

Uluitoarea călătorie de 95 de ani a amiralului Budiș
desen de Ștefan Popa Popa’S

Dacă tatăl ei a fost ofiţer de carieră al Armatei Regale, căzut prizonier la sovietici, unchiul ei a parcelat Mamaia, a construit edificii culturale. S-a căznit pentru recuperarea lor, dar s-a înnămolit în „drepturile litigioase.” Samsarii au văduvit-o de 2000 de hectare de pământ. Pe terenurile ei au construit blocuri. Nu a abdicat.

Povestea despre misecuvenism – termen introdus de ea în limba română. A trebuit să divorțeze pentru că soțul ei își considera copilul ca pe un dar, nu ca pe o obligație. “Era misecuvenist,” zicea zâmbind.

Râdea când își amintea mulțimea cifrelor de patru din viața ei timpurie. Americanii i-au bombardat casa în 4.04.’44. Nu a disperat. Nici nu au plecat în Vest, imediat după marele război, aşa cum i-au recomandat ofiţerii sovietici de rang înalt.  A continuat să spere, să reziste, încredinţată în forţa binelui. Într-un târziu, s-a decis să plece în occident.

Activistă de facebook, la 88 de ani

Elveția a fost o rezidență, în viața ei nu o destinație. Acolo s-a implicat activ în mișcarea pentru restaurația monarhică. Când vorbea despre Rege, ochii i se înlăcrimau de bucurie. Fericirea etalată avea prozodia unei neînfricate luptătoare pentru crez.
Contrar curentului #rezist, spunea că nu vrea “o țară, ca afară”, ci una ca între cele două războaie mondiale.”

La 88 de ani și-a deschis un cont de facebook, declarându-se “olimpică la pisălogeală.” S-a înscris benevol în trupa de agitație politică de pe net. ”Nu pot să rămân mută, când țara mea văd că se duce de râpă. Vă chem să facem revoluție prin vot,” avea să scrie spiritul tânăr, la o vârstă venerabilă.

Poate vor apărea și alți militanți ai binelui, alte figuri de războinici ai cauzelor naționale, diverși misecuviniști plini de ziceri patriotarde, dar în memoria timpului, profilul ei va rămâne unic.

Amiralul a plecat în ultima călătorie, predând sextantul lui Dumnezeu.

Vocile lumii

Oana Pellea

Actriță

Uluitoarea călătorie de 95 de ani a amiralului Budiș

“Rar am întâlnit un român autentic ce îşi iubeşte ţara cu atâta sfâşiere. Între Sanda Budiş şi România este o poveste de dragoste cu năbădăi. În prezenţa ei, am un straniu sentiment de < en famille >. Privirea ei are putere de laser. La 90 de ani e mai tânără decât generaţia tânără… care multe ar avea de învăţat şi de urmat de la un astfel de model uman,” a spus Oana Pellea, la lansarea cărții “Fata tatei şi mama fetei.”


Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Costul cozonacului de Crăciun 2024: cifre furnizate de INS

Cozonacul, fie el preparat acasă sau cumpărat din magazin, rămâne un element central pe masa de Crăciun. În magazine, prețul acestui desert începe de...

Nati Meir va fi adus în România. Fostul deputat a fost localizat în Insula Rodos

Nati Meir, fost deputat și condamnat la 11 ani de închisoare pentru infracțiuni precum înșelăciune, trafic de influență și luare de mită, a fost...

Real Madrid câștigă Cupa Intercontinentală! Victorie categorică în finala cu Pachuca

Echipa lui Carlo Ancelotti s-a impus cu 3-0 în fața mexicanilor de la Pachuca, adăugând un nou trofeu impresionant în palmaresul său. Real Madrid, deținătoarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă