Se spune că e bine să nu cunoști un poet, pentru a nu fi influențat de anumite stări când citești creațiile sale. Nicole Tender debutează în poezie la maturitate. Ce să vezi? Cu volumul “Stări.”
O cunosc de peste două decenii. Întrebat de cineva ce stare aș avea dacă aș revedea-o, am răspuns fără să clipesc: văd în ea varianta românească a prințesei Neytiri, din lumea războinicilor Na’vi de pe Pandora, în luptă pentru familia sa. Așa am văzut viața ei. O știu ca o luptătoare. O neînfricată. A condus business-uri de succes, a făcut fapte filantropice, s-a îngrijit de Opera din București, a crescut patru copii. Și s-a pus pe scris, probabil din dorința de a-și exprima și trăsăturile sale melancolice, ascunse amar de timp.
Nicole Tender debutează în poezie la maturitate
“Stări,” volumul ei de debut, cu ilustrații de Emilia Marinescu, e un nimb de iubire, ce învăluie ca un șal perplexul cotidian. Uitarea, tăcerea, visul, prietenia, simbolul gravitează corolar în jurul personalității sale vulcanice. Versurile din poemul “Sensului meu”: “Când îți fuge trupul din strânsoarea mea / aud un cântec surd și trist / ca și cum m-ar fi înțepat un pumnal,” mă trimit la anii tinereții când descopeream “Viața mea e un pistol încărcat,” poezia Emilyei Dickinson, favorita bunicii mele.
S-a pus Nicole pe desenat sentimente! S-a așezat Nicole la războiul de țesut cuvinte, pentru că doar poezia acompaniază zumzetul trăirilor și sentimentelor. S-a gândit să-și vorbească sufletului? “Sunt încă vorbe nerostite / care mă dor / mă storc de tot/ sunt încă gânduri negândite.” Citind am înțeles că flăcările iubirii pentru soțul său, încă o mistuie și o ard, chiar dacă nu mai e “zâna din povești.” Poezia vorbește inimii, într-un mod în care conversația de zi cu zi nu poate. Versurile pot răni și pot vindeca.
citește și: Prințul Nicolae și viitorul Coroanei
De la facerea ei, poezia exprimă emoții, chiar și în cele mai intense momente de bucurie, crispare sau de durere. Multe poeme celebre sunt faimoase tocmai din acest motiv. Cine ar putea uita cuvintele uneori pasionale și alteori melancolice ale poeților precum Edgar Allen Poe, Maya Angelou și Emily Dickinson? Ele au născut școli de gândire și loji de meditație.
Tăcerile lui Nicole sunt exemplare
Nu pot spune că autoarea volumului “Stări” se califică în panoplia melancolicilor lumii, dar pot susține în fața evidenței că natura ființei ei eruptive e descrisă în firescul ei. Într-un vacarm al certitudinilor, tăcerile lui Nicole sunt exemplare. Ca orice intelectual ajuns la maturitate are dileme. “Puteți să-mi faceți o factură? / Cu ce-am trăit, cu cea-m iubit, cu tot ce încă n-am clădit / Și să plătesc ce-am uitat,” iată o formă contabilă a scuzelor, expusă direct în poemul: “Prietenilor mei.” Ca orice cavaler, n-ar vrea să lase răniți pe frontul amintirilor.
citește și: Mihai I – Un veac de singurătate
„Păstrăm solemnitatea unei dulci tăceri / vreau să uităm ce e trist / Și azi și ieri,” din poemul “Vise,” reprezintă superbul acord al îngăduinței și al domolirii patimilor recurente unei vieți, marcate de îndemnul latin: citius, altius, forties.
Să fii performant e azi o chezășie, nu o virtute! Printre șacali, nu porți mănuși de dantelă. Doar adevărații războinici știu să-și prețuiască corect adversarii. Toate acestea apar într-un cod cifrat al scrierilor de sub perdeluța sentimentelor, care sunt expuse în volum prea onctuos pentru gusturile mele.
citește și: Misterul infectărilor cu Covid-19 / Incidență de 34,04 la mie, acolo unde casele sunt distanțate la 5 km
Desenele Emiliei Marinescu și remarcile Irinei Cajal-Marin completează cartea
Nicole n-a tăiat facturi. Nici pentru iluzii, darmite pentru prejudecăți. Și aici e meritul ei de a-și trata partenerii sociali cu multă deferență.
Citind versurile din volumul “Stări,” doamna doctor Irina Cajal-Marin remarcă în prefață că autoarea “știe ce înseamnă deopotrivă și nectarul bucuriei, dar și otrava suferinței trăită până la ultima lacrimă.”
Îndeobște, poeții clasici folosesc trei instrumente principale pentru a crea starea de spirit: descriu imagini, pentru a stimula imaginația, potrivesc rimele, în vederea obținerii unui acord muzical, nu în ultimul rând dospesc metafore plăcute gustului. Nicoleta Tender timbrează stările. Excelează între numismatica firii conservatoare și energia trăirilor sale duse la extrem.
Copiilor din copilul de altădată
Prin dragostea manifestă față de copii ei, de fapt își retrăiește copilăria. Așa cum am spus de multe ori, creatorul obține ușor emoții, atunci când reînvie copilul din sine.
Acustica scuzelor, relieful trăirilor și contemplația lucrurilor nefăcute, dar visate, se ascund, prin scrierile lui Nicole Tender în spatele excesului de iubire. Poate un pic de rafinament stilistic, n-ar fi stricat. Poezia sugerează, nu descrie. Repetiția metaforei forțate “simțiri de vis” mi-a displăcut. Oricum, volumul s-a scos, în sensul de originalitate, cu dubla măsură a scrierilor directe și a desenelor Emiliei Marinescu.
Pe de o parte, judecățile nude ale realității, gen “mă rog la Dumnezeu să-mi dea răbdare și să suport toate prostiile pe care le aud,” iar pe de alta liniștea pe care i-o dă “mersul cu inima-n mână printre ignoranții ce-și mistuie irelevanța” asigură premisele unei continuări de formă și de azimut epic, dincolo de fereastra iubirii născătoare de minuni. Viitorul are în scrierile lui Nicole un aspect corigibil.
Vocile lumii
Irina Cajal-Marin
Istoric și critic de artă
“Citind acest adevărat manifest pentru bunătate, omenie, iubire, ne amintim și ne întoarcem la noi și în noi, căci Nicole reușește ceea ce doar un psiholog formidabil sau probabil un preot cu har ar putea: ne dă întâlnire cu sufletul nostru,” scrie doctor Irina Cajal-Marin, în prefața cărții “Stări.”
