Pe 15 martie, Ungaria a sărbătorit aniversarea luptei sale pentru suveranitate. Această luptă pentru libertate a început împotriva Habsburgilor, dar în cele din urmă a fost distrusă de forțele comune ale Habsburgilor și ale Imperiului Rus în 1849.
Premierul ungar Viktor Orbán a rostit un discurs care nu a reflectat spiritul acestei sărbători importante, dar a subliniat importanța păstrării unei distanțe suficiente față de Rusia, Ucraina, UE și SUA deopotrivă. El a mai spus că Ungaria trebuie să mențină prețuri scăzute la energie, din care gazul rusesc și energia nucleară sunt componente cheie. Nu a condamnat atacul brutal al Rusiei asupra suveranității Ucrainei, el a subliniat doar importanța menținerii păcii, spunând că „Ungaria nu ar trebui să se pună „între ciocanul rusesc și nicovala ucraineană”. El a etichetat opoziția unită a țării, care a cerut un răspuns occidental unit la conflict, „warmongers” [ persoane care încurajează sau susțin agresiunea față de alte țări sau grupuri].
Răspândirea antiștiinței sau spaima de dictatura anti libertăți. Care este adevărul?
Când Viktor Orbán a fost întrebat de jurnaliști de ce nu s-a alăturat unei vizite a prim-miniștrilor polonez, ceh și sloven pentru a vizita Kievul, ofițerul de presă al lui Orbán a răspuns: „Premierul este la curent cu această vizită, dar nu intenționează să meargă la Kiev, pentru moment.” În timp ce Polonia și Slovenia au fost văzute ca aliate ale lui Orbán în ultimii ani, această situație dezvăluie cât de izolat a devenit Orbán. În timp ce Orbán înoată în mare parte cu UE și NATO în ceea ce privește sancțiunile, el face acest lucru fără tragere de inimă. Acest lucru poate fi urmărit din trei motive principale.
Studiu: Extrema dreaptă din Ungaria atrage tineri
Primul este economic.
În ultimii 12 ani, Orban a întărit legăturile Ungariei cu Rusia lui Vladimir Putin și cu alte dictaturi estice, argumentând pentru pragmatism în comerțul exterior și afaceri. Acordurile cu Rusia includ extinderea centralei nucleare Paks de către gigantul energetic rus Rosatom, achiziționarea de noi vagoane de metrou din Rusia, sprijinirea Metrovagonmash împotriva unui solicitant ungur într-o licitație egipteană și mutarea sediului IIB, Banca de spionaj a lui Putin, la Budapesta. Cu toate acestea, aceste proiecte au avut tendința de a beneficia mai degrabă de interese private decât de interese publice. Orbán a fost singurul lider al unui stat membru UE și NATO care a vizitat Moscova (fără a merge la Kiev) în februarie, în ceea ce el a numit o „misiune de pace”.
Sfârșitul Păcii: Ce cred europenii despre un război în Ucraina
Al doilea motiv este ideologic.
În timp ce a invocat motive pragmatice și „interese naționale”, proximitatea ideologică dintre Ungaria lui Orbán și Rusia a lui Putin a devenit din ce în ce mai evidentă. Din 2014, când premierul ungar a menționat pentru prima dată Rusia drept „model de urmat”, Orban a criticat democrațiile liberale occidentale pentru presupusa lor slăbiciune, diversitate și lipsă de „valori tradiționale”. Mulți dintre pașii săi au fost inspirați de Putin. El a centralizat mass-media, așa cum a făcut Putin după catastrofa submarinului de la Kursk, utilizând Cartea de joc de la Kremlin – prin achiziții de către oligarhii simpatici Fidesz și încercări viguroase de a înlătura mass-media independentă și critică, așa cum a demonstrat preluarea ostilă a Index și persecuția Klubradio din Budapesta. El a căutat să creeze o „Fortăreață Ungaria”, bazată pe teoriile conspirației anti-occidentale, precum modelul care este acum în joc în Rusia. El a adoptat o legislație diabolică împotriva ONG-urile finanțate din străinătate și a incriminat „promovarea homosexualității” sub steagul luptei cu pedofilia.
Al treilea motiv este geostrategic:
Orbán a sperat că politicile sale din ultimii doisprezece ani se vor potrivi cu Noua Ordine Mondială, pe care el o vede ca fiind dispariția Occidentului și ascensiunea Estului. Această iluzie a dus la un eșec total al previziunii strategice: relația sa strânsă cu Putin l-a orbit pe Orbán de amenințările evidente pe care Rusia le reprezenta nu numai Ucrainei, ci și democrației occidentale.
Orbán a fost convins că Putin nu va ataca Ucraina. Când a făcut-o, comunicarea guvernamentală a fost în haos timp de aproximativ o săptămână. Guvernul a transmis practic toate mesajele posibile alegătorilor, de la cele mai puternice teorii pro-atlantice până la cele pro-ruse ale conspirației. Orbán a susținut sancțiunile, l-a sunat pe Zelensky și a lăsat migranții ucraineni să intre in țara sa. Ungaria a încetat rapid să blocheze eforturile Ucrainei de aderare la UE și NATO și părea că diplomația maghiară ar putea reveni la o stare de normalitate.
Cu toate acestea, după doar o săptămână de planificare și sondare a stării de spirit, guvernul Fidesz s-a hotărât asupra unui mesaj „câștigător”, care să se încadreze de ambele părți ale dezbaterii și să stimuleze un miting „în jurul momentului steagului din Ungaria. Cele două componente ale acestui mesaj au fost repetate de Orbán în discursul său din 15 martie: pace și energie ieftină. Orbán a simțit preocupările de securitate ale bazei sale de alegători și încearcă să mențină continuitatea cu retorica lui Putinofilă de dinainte de război.
Dacă Orbán rămâne la putere după alegerile din 3 aprilie, el va amenința Occidentul prin ruperea unității sancțiunilor și folosindu-le ca monedă de schimb în viitoarele decizii ale Consiliului European, șantajând așa-zișii săi aliați cu veto. Fondurile de recuperare sunt extrem de importante pentru Ungaria, iar Emmanuel Macron pare să fie dispus să le elibereze pentru a menține unitatea UE și a-și atinge obiectivele în timpul președinției franceze.
Spectrul Putinismului încă bântuie Europa – și Ungaria, în special. Cel mai important lucru este că UE – care s-a dovedit a fi mai eficientă și mai rezistentă la șocuri decât credeau mulți – recunoaște și acționează împotriva acestei amenințări. Doi pași imediati necesari ar fi: punerea Ungariei sub regimul de sancțiuni și contracararea dezinformării pro-ruse, sponsorizate de stat, provenite de la guvernele UE și NATO, care încearcă să submineze unitatea acestor alianțe.
