În inima Europei se află o societate ținută captivă de propria conducere, o poveste despre adâncirea diviziunii sub supravegherea prim-ministrului autoproclamat „luptător de stradă” al Ungariei, Viktor Orban. Manevrele recente ale lui Orban, în special în ceea ce privește pachetul de ajutor financiar al Uniunii Europene pentru Ucraina, evidențiază dansul complicat dintre liniștirea Kremlinului, baza de alegători Fidesz și aderarea la standardele UE. Dar sub acest joc politic cu mize mari se află o narațiune mai insidioasă: fragmentarea deliberată a societății maghiare.
Orban a folosit mult timp instrumente de propagandă voalată în timpul mandatului său de premier, inclusiv utilizarea obișnuită a „consultărilor naționale”. Aceste sondaje, în mod invariabil pline de întrebări principale, produc de obicei o rată de acord de 98-99% și, prin urmare, consolidează narațiunile dorite de Orban, atât în țară, cât și în străinătate. Ultima consultare susține că 99,04% dintre participanți se opun sprijinului financiar suplimentar pentru Ucraina până când Ungaria va primi o tranșă, dacă nu toată, din finanțarea de coeziune a țării, care este în prezent reținută de Comisia Europeană. Această cifră, sau mandat, așa cum îl numește Orban, reprezintă doar 18% (1,5 milioane) din populația de vârstă de vot a Ungariei și dezvăluie un decalaj puternic între imaginea guvernului și realitate.
Adevărul, pe teren, este că o altă narațiune se desfășoară. Una care vorbește despre rezistență și speranță, pe un fundal de retragere democratică. Studenți, profesori, proprietari de mici afaceri și aproape 10.000 de persoane private adună formulare de consultare naționale necompletate, într-o mișcare care urmărește să conteste interpretarea guvernului asupra dorințelor maghiarilor obișnuiți. Ei ridică probleme critice care rezonează mai profund cu populația maghiară – reforma educațională, protecția mediului, îmbunătățirea asistenței medicale și viitorul resurselor de apă ale națiunii în fața ambițiilor lui Orban de a transforma Ungaria într-o putere de producție de baterii. Aceste forme goale, adesea trecute cu vederea sau respinse, sunt de fapt o dovadă a unei rezistențe adânc înrădăcinate în societatea maghiară. Nu sunt simple bucăți de hârtie; ele simbolizează sute de mii de cetățeni care stau în liniște împotriva narațiunii politice actuale. Acest act de a lăsa chestionarele goale este o formă subtilă, dar formidabilă, de nesupunere civilă – o șoaptă colectivă care crește cu fiecare refuz tăcut de a participa la ceea ce mulți văd ca un proces denaturat și manipulator.
Contrastul dintre eforturile de propagandă ale guvernului și această mișcare de bază în creștere este puternic. Se presupune că guvernul a cheltuit aproximativ 20 de miliarde de forinți din banii contribuabililor pentru „consultarea națională” – o sumă care depășește cele 15 milioane de forinți strânși prin micro donații individuale de către activiști. Și, totuși, impactul acestor inițiative conduse de comunitate a fost, până acum, incomensurabil și demonstrează o divizare societală care este mai profundă decât simplul dezacord politic.
Administrația lui Orban, din 2010, a prezidat un pachet mixt de realizări și eșecuri. Cu toate acestea, cea mai dureroasă moștenire este schisma profundă pe care a creat-o în societatea maghiară – o diviziune care va necesita un efort semnificativ pentru a se vindeca. Această divizare nu este doar o problemă internă; Orban încearcă să-și exporte marca sa de politică dezbinatoare către alți agitatori, inclusiv Marine Le Pen, Giorgia Meloni și Geert Wilders, în Europa și găzduind evenimente internaționale majore, cum ar fi Conferința de acțiune politică conservatoare (CPAC) și Summit-ul Demografic de la Budapesta, care apelează la elementele dreptei americane.
Pentru așa-numitul „luptător de stradă”, au existat omisiuni flagrante în retorica recentă a lui Orban – și, în special, o recunoaștere a luptelor de zi cu zi și a realităților maghiarilor. Problemele care sunt cel mai aproape de os, experiențele trăite ale celor de pe străzi, nu contează prea mult unui prim-ministru, care pe fundalul unei opoziții politice divizate și al unui sistem de joc, poate acum să facă ce vrea.
Dar, la nivel uman, ungurii plătesc acum un preț. Printre multitudinea de crize care stăpânesc în prezent țara, sistemul educațional al Ungariei se clătină în pragul pragului. Abordarea guvernului față de educație, adesea criticată ca arhaică, excesiv de centralizată și în același timp masiv segregată, nu reușește să echipeze studenții pentru cerințele unei lumi moderne, globalizate și lasă următoarea generație prost pregătită pentru provocările din lume. viitor. Dorința lui Orban de a transforma Ungaria într-una dintre cele mai ieftine fabrici de asamblare din Europa pentru producătorii de mașini, fabrici de baterii și alte locații pentru investiții străine, scoate în evidență dreptul la grevă pentru muncitori. Și, apoi, există criza în creștere a îngrijirilor, căreia guvernul nu i-a oferit nicio soluție substanțială, și asistența medicală, în general, unde vedem creșteri dramatice ale listelor de așteptare din spitale și un sistem tensionat sub greutatea subfinanțării și a gestionării defectuoase. Toate acestea se desfășoară în timp ce cei mai apropiați aliați ai administrației Fidesz acumulează bogății prin metode atât de flagrante încât trebuie să trăiești în Ungaria pentru a le crede îndrăzneala.
Această situație din Ungaria este o reamintire clară a naturii fragile a coeziunii sociale. Atunci când un guvern acordă prioritate agendei sale politice și supraviețuirii față de nevoile reale ale poporului său, diviziunea care rezultă poate fi profundă și de lungă durată. Povestea Ungariei este o poveste de avertizare pentru democrațiile de pretutindeni, subliniind pericolele polarizării politicii și importanța promovării unei societăți în care fiecare voce este auzită și apreciată.
Întrucât Ungaria se află la o răscruce de drumuri, rămâne întrebarea: poate această societate fracturată să găsească calea către vindecare și unitate, sau va deveni prăpastia lărgită de politica lui Orban o parte ireversibilă a țesutului națiunii? Răspunsul nu se află doar în mâinile politicienilor, ci și în voința colectivă a poporului maghiar de a-și revendica narațiunea și de a-și remodela viitorul.
