2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPovestea „Kilometrul CENTENAR“

Povestea „Kilometrul CENTENAR“

Stimați cititori,credem că povestea acestui text, care a fost scris la începutul anului, este la fel de interesantă ca și acțiunea însăși.

Evident, mi-am dat seama că un asemenea pro­iect nu poate demara fără o înțelegere cu Guvernul sau măcar cu societatea care administrează drumurile. L-am sunat pe premierul Mihai Tudose, care s-a arătat interesat de idee, urmând să stabilim detaliile. La scurt timp premierul a fost schimbat. N-am ezitat s-o sun și pe doamna Vio­rica Dăncilă, după ce am considerat că a trecut suficient timp pentru instalare. Secretara primului ministru n-a prea înțeles ce-i cu ­AutoANGAJAREA și după mai multe amânări mi-a sugerat să-l contactez pe dl consilier Darius Vâlcov. Am reușit să discutăm, urmând să-i trimit textul. Am așteptat un răspuns, iar după un timp rezonabil am sunat din nou. De fiecare dată secretara mă întreba CINE sunt, de UNDE sunt, cum se numește textul transmis. La ultima convorbire i-am spus secretarei să-i comunice domnului Vâlcov că după atâta timp aștept de la dânsul doar două cuvinte: „NU“ sau „DA“, pentru că ne prinde 1 Decembrie fără ­„Kilometrul centenar“. ­Nimic, niciun răspuns.

 
Între timp, în spațiul public au apărut pariuri pe 150 km de autostradă, iar Micii, Berea, Grătarul au devenit vedete, subiecte de știri, de emisiuni, de comentarii. Chiar mă gândeam, cu Sile, fost coleg de școală primară, să mai găsim câțiva prieteni, de când eram noi mici, și să înființăm

 
Partidul Prieteni de Mici (PPM)
Cu Mici, Bere și Grătare succesul va fi asigurat. Prin PPM să facem și noi ceva pentru România. Chiar și dezvoltare participativă, să nu așteptăm numai de la Stat. Ce părere aveți, stimați cititori, vom tăia panglica la noul PPM? În fond are dreptate reclama „Cum serbăm noi centenarul/ Dacă nu-ncingând grătarul?“.  

 

NOTA: Încă mai ­este ­fezabilă acțiunea ­„AutoANGAJARE: kilometrul CENTENAR“.

Cele mai citite

Operațiunea Școala: 50 de percheziții în dosare de trafic de droguri în mediul școlar din Iași, București și alte orașe

Procurorii au identificat 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți din județul Iași. Cel mai tânăr consumator are 13 ani Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri...

Președintele Iohannis, discurs în Bundestag: Uitarea trecutului conduce la repetarea greșelilor

Iohannis a amintit că 2024 marchează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia și 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, momente...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă