4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPilăraia şi nepotismul liberal

Pilăraia şi nepotismul liberal

”Trebuie să terminăm cu pilăraia, cu nepotismul” decreta Ludovic Orban, încă din prima zi de convieţuire cu aparatul birocratic de la guvern. Asta înainte de câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis cu mesajul “afară cu nepotismul PSD din administraţie.”

Enunţurile cu depesedizarea instituţiilor publice nu au fost decât baloane electorale. Cum s-a pus un pic de presiune pe guvern, cum s-au spart şi au apărut opţiunile de penelizare a sectorului public.

 “Zicem ca noi, facem ca ei”

 Convins de principiul că odată ce dai jos ceva trebuia să pui altceva în loc, Orban a trecut la fapte: zicem ca noi, facem ca ei.

Pentru că orice enunţ gazetăresc, de tipul şi PNL practică nepotismul, cere o susţinere cu argumente, ne-am rezumat doar la cele mai notorii exemple de copii sau soţii promovaţi în funcţii publice, uneori chiar şi mamă şi fiu, la pachet, parcă pentru a face în ciudă ciumei roşii care n-a avut un asemenea exemplu.  

Păi dacă până şi Caligula şi-a pus calul consul, de ce n-ar fi Sebastian Burduja în Consiliul de Administraţie al Transelectrica?  Cel poreclit Seba a ajuns din partidul « elitelor” tinere, PACT, direct  preşedinte al Organizaţiei PNL sector 1 Bucureşti. El fiul lui Marinel Burduja, care a fost vicepreşedinte al Bancorex şi fost vicepreşedinte al Raiffeisen Bank.

 Puterea e dinastică şi nu pentru căţei

 Pe principiul meritocraţiei liberale, împământenite de la Brătieni încoace, soţiile, soţii, fraţii sau surorile de ce nu ar fi capabili să-şi schimbe jobul de la privat, la stat, dacă partidul o cere?

După curăţarea instituţiilor publice de “elementele duşmănoase,” s-a trecut la treabă liberală, conform principiului puterea e dinastică şi nu pentru căţei.

Liberalii conduc guvernul de două luni. Nimeni nu a auzit de vreo competiţie răsunătoare pentru accederea în vreun post.  

 Dar să vedem cum se termină cu “pilăraia şi cu nepotismul”

Lucian Isar, soțul senatoarei PNL Alina Gorghiu, urmează să fie numit în funcția de reprezentant al României la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), după ce nu a repurtat nicio victorie pe tărâmul performanţelor bancare, deşi veniturile de la botezul copilului lor au depăşit cu mult un credit gen “prima casă.”

 Bitanu’ din Suhaia e om mare. A ajuns secretar general adjunct al guvernului, după ce şi-a lăsat consoarta să primărească

 Noul secretar adjunct al guvernului e soţul Polexiei, primăriţa liberală din Suhaia, comună din prea damnatul judeţ Teleorman. Costel Barbu, pentru că aşa îl cheamă, nu e doar soţul soţiei sale, ci şi fost primar al comunei de care nu s-a lăsat şi s-a legat prin soţie, pe motiv de ANI, care l-a declarat incompatibil. Omul, poreclit Bitanu n-a suferit. Ba din contră, a lovit. A organizat, spune presa locală, o răscoală împotriva unui afacerist local care concesionase o baltă de pescuit. S-a lăsat cu furci, topoare, buldozere și o condamnare cu suspendare. Tehnică iliberală? Pentru spiritul revoluţionar al noului Moromete (neajuns niciodată acolo unde se aduna foncirea n.a.), Ludovic Orban l-a transformat din  Bitanu’ furcii în demnitar: l-a numit secretar general adjunct al Executivului, unul dintre oamenii care pregătesc, juridic, actele dezbătute într-o ședință de guvern.

Mai mult, Nea Costel din Suhaia a demonstrat încă o dată că imposibilul poate fi posibil dacă ai ocrotire de mai sus. Condamnarea lui definitivă în dosarul de incompatibilitate nu l-a împiedicat să urce cu pas boltit scările guvernului. Pentru prima dregătorie e compatibil. Pentru cea de la ţară, nu. Aşa-i când ai şi crezi în stele norocoase. 

 O mamă şi un fiu şi-au pus jugul guvernării

 Daniela Nicolescu și Radu Nicolescu, mamă și fiu, ambii activiști de bază ai PNL București din eșalonul 2, sunt fericiţii câştigători a două bilete guvernamentale, cu vedere sprea piaţa unde nimeni nu mai rezistă. Dacă fiul a fost numit consilier de stat al premierului Orban, mama, Daniela Nicolescu, s-a aşezat, prin iscălitura celui care zicea că face scurtă la mână de atâtea acte de demitere pe care le-a semnat, în fotoliul de secretar de stat la Ministerul Economiei. Cârcotelile vechilor membri PNL sector 2 sunt degeaba. De ce n-au sponsorizat ei postările preşedintelui Klaus Iohannis pe facebook? Câinele fără dinţi moare de grija altora. Cuplul mamă-fiu a prins mai repede trenul.

Fiul liderului PNL Argeş, cu 3 la Bac, saltă peste 10.000 de lei pe lună de la Curtea de Conturi

Pentru că pe Argeş în jos, pe un mal frumos, Negru-vodă trece, cu tovarăși zece, liderul PNL Argeş, Adrian Miuţescu, a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului. Decizia e publicată în Monitorul Oficial.

Dacă Meşterul Manole şi-a zidit soţia, pe Ana, la temelia unei construcţii durabile, pe Argeş în sus, şi Miuţescu şi-a “sacrificat” fiul pentru activităţi de control la Curtea Constituţională. Omul s-a riscat pe două planuri. Hoţomana presă locală a şi prins un trei la bacul lui Miuțescu Jr., asta aşa ca poartă-n casă.

 Orban a făcut scurtă la mână la câte destituiri şi numiri a semnat

Omul din fruntea guvernului a făcut, aşa cum am mai spus, scurtă la mână cu atâtea destituiri şi numiri.

În ajunul Anului Nou, premierul liberal Ludovic Orban a decis să-și numească, în Cancelaria de la Palatul Victoria, ca secretar de stat, pe fata lui Vasile Horga, fost deputat PNL, năşit politic de Corneliu Vadim Tudor, azi profesor la Valahia SRL.

Pe Maria Gabriela Horga o recomandă nu numai calitatea de fiică, ci şi de antreprenoare de succes la accesarea contractelor publice. Promovată intens de secretarul general ALDE Daniel Chiţoiu, care îi cunoaşte bine meritele de business, i-a venit rândul la o detaşare în folosul patrei. 

„Cine nu bea cu noi, bea împotriva noastră”

O altă sacrificată pe altarul guvernării lasă o firmă din Târgovişte cu contracte de peste 10 milioane de euro de la stat, pentru binele mers al guvernării liberale. Deci nu e doar fiica lui tata, cum cobzăresc unii meseni lăsaţi pe uscat în Cetatea de Scaun.

Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră e Alexandru Pogea fiul lui Gheorghe Pogea, fost ministru de Finanţe în Guvernul Boc, ajuns la acea vreme în Executiv cu susţinerea lui Adriean Videanu. Este de aproape opt ani coordonatorul secţiei „Transport, Telecomunicaţii, Energie“ din cadrul Misiunii diplomatice a României la Bruxelles.

Sigur că nepotismul liberal este, în ochii unora cu ochelari de cal, altfel decât nepotismul pesedist, acel cancer, nu?, al vechii administraţii.

Veţi întâlni şi oameni care să nege evidenţa. Se ştie din psihologia socială fenomenul de disonanţă cognitivă. Ce nu ne place nu există. Acest comentariu, drept probă că nimeni nu e diferit, depinde cu ce lupă priveşti, nu e în măsură să deştepte vreo minte închisă, ci doar să confirme butada istorică: ”cine nu bea cu noi, bea împotriva noastră.”

 

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă