Uneori, durerea unei nații nu vine doar din tragedii evidente, ci și din pierderi profund simbolice. Așa se simte povestea acestui furt de comori dacice, dintr-un muzeu din Olanda, un episod care nu doar că ne-a lăsat mai săraci material, dar ne-a răpit o parte consistentă din sufletul nostru colectiv.
Nu e trist, e devastator să vezi o amintire ștearsă din albumul național al țării. O cicatrice pe un tablou istoric deja greu încercat de alte furturi, distrugeri și uitări.
Ce a rămas de făcut? Să ne indignăm! A câta oară? Să ne uităm spre Ministerul Culturii, responsabil de lăsarea fără pază, timp de jumătate de an, a acestui Tezaur, într-o localitate de 70.000 de locuitori.
Dar, dincolo de asta, e ceva mult mai grav și mai putred! Un patrimoniu cultural, la cheremul unor incompetenți fabuloși, ignoranți și inculți, care lasă de zeci de ani în subsolurile Muzeului Național de Istorie, o moștenire greu de cuprins cu sufletul. De peste 20 de ani, exponate neprețuite zac în cutiile din subsolul muzeului. N-a fost NICIODATĂ o prioritate, alocarea de fonduri pentru renovarea și consolidarea sălilor muzeistice. Despre finanțarea arheologiei, ce să mai vorbim? Sunt situri abandonate, fără semnalistică, unde localnicii aruncă gunoaie. Un fel de groapă a tăcerii istorice, plină de mizerie (localitatea Popești, jud. Giurgiu, Cetatea Argedava, unde se spune că e locul nașterii lui Burebista!)
Este un moment de introspecție amară. De ce a ajuns acest tezaur să fie expus, nu la Louvru, ci într-o localitate mică din Olanda? Fără securitate, fără un curator permanent care să vegheze? De ce nu au fost trimise replici și nu aproape 700 de piese originale??
Tezaurul dacic nu este doar aur. Este simbol. Este identitate. Iar acest furt e încă un avertisment, pe un alt palier.
- Se justifica organizarea unei astfel de expoziții, cu obiecte de o asemenea valoare, într-un oraș olandez cu o populație de 70.000 de locuitori?
- Câte expoziții de o asemenea amploare, cu aproape 700 de obiecte originale, au mai fost organizate la Muzeul Drents din Assen?
- Dacă a doua zi, piesele urmau să se întoarcă în țară, cu un transport special, cum au fost lăsate fără pază, fără supraveghere umană?
- Aurul de la Londra mai este? Despre Tezaurul de la ruși, mai știm ceva?
Cum am ajuns aici? Poate că răspunsul stă în combinația nefastă dintre indiferență, incompetență și ignoranță. Politruci habarniști, iresponsabili și fără expertiză, plimbați între Ministere pentru sinecuri, buni și la Cultură, și la Ape, și la Muncă, ajung să pună în pericol simboluri naționale. Fiecare piesă dispărută dintr-un muzeu, fiecare comoară scoasă ilegal dintr-un sit arheologic sau vândută pe piața neagră, reprezintă o pierdere de identitate. Istoria noastră devine un puzzle din care lipsesc piese foarte importante.
Unele piese unicat zac în colecții private din țări străine, altele au fost topite pentru valoarea aurului. Unele încă mai așteaptă în tăcerea pământului, altele sunt pândite cu lăcomie de braconieri arheologici.
Nu e doar o pierdere a trecutului. Este o condamnare a viitorului. E timpul să ne întrebăm, cum vrem să rămânem în amintirea celor care vin după noi? Ca păstrători ai unui tezaur unic sau ca cei care l-au pierdut, cu nepăsare și definitiv?
Nu că ar mai conta, dar o demisie, ceva? Un dosar penal, poate?
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
