20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăOp & EdOpiniiLegi pentru mandat, nu pentru Educație

Legi pentru mandat, nu pentru Educație

Premierul Nicolae Ciucă a bifat deja un punct de pe lista precampaniei electorale: Guvernul a validat proiectele noilor legi ale Educației, iar acestea vor ajunge în Parlament, pentru a fi dezbătute.

Acolo, urmează precampanie sau campanie – depinde cât de mult se amână dezbaterea – a partidelor politice, pentru alegerile din 2024.

În fapt, asta a ajuns unica miză a noilor legi din Educație: imaginea.

Deja vorbim doar despre proiecte legislative promovate strict pentru a fi trecute în CV-urile unor politicieni.

Este tot mai clar că aceste legi nu mai au menirea de a rezolva problemele sistemului românesc de învățământ.

Președintele Klaus Iohannis trebuie să-și încheie mandatul de la Palatul Cotroceni, ieșind din rolul de șef al statului cu perspectiva unui politician căruia să i se mai solicite opiniile, deoarece va fi autorul moral al ultimelor legi ale Educației.

Poate va scrie și o carte pe această temă, după cum ne-a obișnuit.

Până la urmă, mai are nevoie de vreo trei volume pentru a se putea înscrie în Uniunea Scriitorilor.

Se apropie de vârsta potrivită și, la venitul său, un bonus de 50% din pensie după retragere ar veni mănușă în perspectiva unor noi călătorii exotice.

Ligia Deca își va putea dilua imaginea de ministru al Educației incolor, inodor și insipid, pentru că, aparent doar teoretic, a lucrat la proiectele legilor.

Șanse ca acestea să fie promovate în mandatul său sunt minime, cât timp urmează rotativa guvernamentală.

Legile Educației vor fi folosite de PSD și de PNL ca motive de fală în campanie.

Problemele reale ale sistemului de învățământ nu contează pentru ei.

În proiectele legilor au fost bifate articole strict pentru campanie: cele referitoare la formarea continuă, la motivarea dascălilor etc., ce nu vor fi aplicate, pentru că partidele vor bloca elaborarea metodologiilor.

Masterul didactic e în lege de zece ani, dar nu s-a aplicat niciodată în forma în care fusese anunțat cu surle și trâmbițe.

În schimb, vor fi implementate articolele ce impun o creștere a controlului politic în școala românească: de văzut înființarea unei noi autorități în acest sens.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă