E ca-n povestea celor trei purceluşi care-şi construiesc o casă. Unul o face din lut şi paie, al doilea – din scânduri, iar al treilea – din cărămidă. Vine lupul cel rău din pădure şi le distruge primilor casele. Toţi trei purceluşii se refugiază în casa cea mai solidă. Disperat că nu poate lua cu asalt obiectivul, unde se ascund cei trei purceluşi, lupul cântă o serenadă. Doi purceluşi naivi îl invită în casă. Cel mai isteţ dintre cei trei îi schimbă placa de la patefon. Se dă în fapt şi de drept e dat afară în şuturi.
Cam aşa sună şi povestea lui Axel Voss, care, chipurile, a promovat noua lege de reformă a drepturilor de autor după ce un copil dintr-o şcoală germană a scris o poveste luând o fotografie de pe internet, iar colegiul profesoral a decis publicarea pozei şi a textului pe pagina de internet a şcolii. A venit proprietarul de drept al imaginii şi a dat în judecată şcoala, pretinzând un furt de proprietate intelectuală.
Legea copyright-ului a trecut fără amendamente, chiar dacă unele articole sunt discutabile. Dar când te gândeşti ce haită de odihniţi are Parlamentul European, lupii bătrâni care mănâncă la restauratul de fiţe „Le Crocodile“, din Strasbourg, nu mai au dinţi să se lupte cu purceluşii ajunşi mari. Nimic despre Google şi Facebook. Luată în primă lectură, ai zice că legea le dă în cap giganţilor internetului. Păi nu-i aşa. Îi ajută şi le sporeşte influenţa şi veniturile.
Chipurile, noua lege europeană (care până să fie adoptată mai trece multă apă pe fluviul netului) instituie obligaţia marilor companii de a monta o serie de filtre care să demonstreze că fotografia nu e furată. Dacă n-ai jucat niciodată pe bursă acţiunile Google şi Facebook, vei crede că săracele corporaţii fi-vor lovite în moalele capului.
Ce se întâmplă, de fapt, în spatele intenţiei de a proteja dreptul de proprietate intelectuală? Dacă tu produci o melodie şi are ranking bun, va fi preluată şi de alţii. Pentru a o da jos de pe YouTube trebuie să raportezi userii care ţi-au încălcat drepturile. Dar ce te faci dacă ai de scris 10.000 de reclamaţii? O laşi moartă. Lupul cel rău, în povestea autorului Legii Voss, face cu Mutti, devenită Omama, un copil. Nimeni nu înţelege de ce a mai făcut lupul cu Omama un plod. Mai ales că Omama a închis cutia de prăjituri pentru copiii cei mulţi din jurul ei. Are vreo 27 de nepoţi şi nu îi e destulă pensia de la Allianz.
Copilul creşte sub ochii lupului care s-a încurcat nefiresc cu o fraulină ajunsă la senectute.
Păi, simplu, lupul cel rău a luat o serie de fortificanţi pentru a fi puternic şi a plodi.
Aşa e şi în cazul lui Voss. El a mers servit cu legea de la marii industriaşi ai internetului. Păi trebuie să fii orb să nu vezi că taxa de link nu a ajutat deloc micile companii media din Spania, cu o lege în vigoare de patru ani.
Zice plodul, devenit obraznic, îmbrăcat la ţol festiv şi dirijat de unchii lui Omama, bogaţii lumii, că va obliga agregatoarele de ştiri să plătească media tradiţională. Dar care media trebuie să-şi ia un certificat de editor de internet, certificat care va costa sute de mii de euro şi nicio redacţie mică nu-şi va permite acest lux al talonării şi apostilării.
De fapt, Voss scoate castanele din focul internetului, cu gândul că el nu poate fi privit ca lupul cel rău din povestea celor trei purceluşi care îşi construiesc case să se apere de hain.
Internetul este gratis. E o regulă nescrisă. În momentul în care se va impune o taxă pe acces, se va prăbuşi ca influenţă. Şi atunci, se caută tot felul de tertipuri, chichiţe pentru a zăpăci lumea. Ultima dumă din lege, pe la articolul 13, parcă, se spunea că fanii nu mai pot arbora imagini ale cluburilor favorite, acestea fiind parte a brandului echipei. Păi şi atunci cum se mai răspândeşte credinţa în cultul Arsenal? Stă vreun oficial al clubului să avizeze imaginea pusă de un utilizator de la meciul de ieri seară? Şi dacă sunt mii? Se întâmplă exact ca-n povestea compozitorului anonim de succes care s-a trezit copiat de alte zece mii? Ce face? Ripostează sau aşteaptă să urmărească flood-ul? În timpul ăsta, Unchiul de la butoanele YouTube îşi îngroaşă veniturile din publicitate. Nu neapărat regăsite în acţiunile tranzacţionate la burse. Dar asta e o altă poveste.
Revenind la Legea Voss, e de fapt intrarea lupului în marea casă europeană cu vicleşug. Că doar nu vă închipuiţi că fotograful de nuntă, care şi-a luat banii pentru prestaţia avută, va protesta că nuntaşii au pus pozele pe net? Sau cum ştie filtrul din capul purceluşului german care a gândit legea în asemenea hal că îl identifică pe Ilie pozarul de nunţi, dacă el i-a dat clientului pozele, deci şi-a vândut dreptul de proprietate intelectuală?
Oricum, mai este timp de amendare a legii şi de tragere de năsuc a plodului lui Omama.
