La răscrucea imperiilor. Pe vremuri, diversele clanuri boierești pământene își disputau tronurile Țării Românești și Moldovei în conflicte întinse pe zeci de ani. Asasinate la nunți, otrăviri, descăpățânări, trageri în țeapă sau ingenioasele execuții colective: Lăpușneanu a masacrat 47 de boieri după ce le-a dat să bea și să mănânce în propria “sufragerie”. Comploturile se făceau tot în sufragerii sau crâșme (hanuri), exact ca în zilele noastre, planuri puse la cale “din cuțite și pahare”.
Grija lui vodă era să se îmbogățească și să-i belească pe boierii care îl voiau detronat, boierii, la rândul lor, umblau să strângă aur și să-l alunge pe vodă sau să îl asasineze. Nicio domnie importantă a vreunui pământean moldo-valah nu a fost ferită de lupta oarbă pentru putere, de crimă și război fratricid. Hăcuirile succesive au creat adevărate vendete întinse pe zeci de ani între marile familii boierești. Când n-au mai prididit să se omoare între ei, boierii au chemat în ajutor imperiile: leșii (polonezii), apoi rușii, din când în când hoardele de aur ale tătarilor, habsburgii, apoi austriecii, dar în principal turcii, iar apoi fanarioții. Boierii au făcut “acte de corupție”, au plătit cu aur greu tronul domnesc, căruțe pline cu galbeni luau calea Stambulului, urmate de intervenția armatelor imperiale pentru a tranșa războaiele interne. Primul nostru unificator, Mihai Viteazul, a dat mită să ajungă domnitor, iar înainte și-a falsificat biografia pentru a putea avea pretenții la tron. Averea și-a făcut-o direcționând resursele de grâu și vite ale Olteniei către Istanbul. Era un veritabil samsar care sugea sângele poporului.
Am exportat conflictele noastre interne jumătate de mileniu spre marile puteri garante, avem o bună reputație de intriganți și trădători. Am fost cu toți și i-am trădat pe toți. Printr-un miracol greu explicabil, acum 100 de ani, ne-am unit; dar numai pentru că ne-am făcut concesii unii altora, pentru că transilvănenii au acceptat un regat unit în loc de o federație, pentru că moldovenii se temeau teribil de ruși, pentru că burghezii munteni, urmașii boierilor pământeni, au avut viziunea și banii; mulți bani strânși de generații în mezalianța cu fanarioții, bani pe care i-au folosit la “uns” diplomați occidentali la negocierile de pace de la Paris în anii de după primul război mondial.
Imaginați-vă, de dragul unui experiment de istorie contrafactuală, că imediat după Trianon, la București, ar fi fost publicat jurnalul secret al lui Brătianu, în care artizanul unirii ar fi scris negru pe alb cât aur a cheltuit după ce și-a vândut proprietățile și cui l-a dat pentru a câștiga bunăvoința Franței și Angliei în negocierea Marii Uniri. Unii procurori ar fi deschis rapid un dosar de mare corupție, iar Brătianu, nefericitul, denunțat de câțiva binevoitori, ar fi înfundat pușcăria. Iar “un Kövesi” al vremurilor acelea ar fi făcut o mare carieră politică. O națiune unită prin mită la nivel internațional, grea provocare pentru imaginația noastră afectată timp de 15 ani de marele război anticorupție care, ce să vezi, nu se mai termină oricâți hoți anihilăm. Acest “Vietnam” al impotenței noastre judiciare.
Dar, haideți să ne gândim așa: achiziția de armament de 20 de miliarde de euro care va alimenta profiturile companiilor germane, franceze, americane și israeliene. Ce înseamnă asta, dincolo de nevoia reală de a fi cât de cât înarmați? Măcar să rezistăm trei zile (asta nu este istorie contrafactuală) până vine NATO în ajutor (asta, dacă vine). Ce reprezintă afacerea gazelor din Marea Neagră cotată la 10 miliarde de euro? Pe lângă profiturile astronomice pe care companiile americane, rusești și austriece le vor face. Gazele și armamentul sunt singurele avantaje strategice pe care le avem, zecile acestea de miliarde pe care marile puteri urmează să le încaseze sunt garanția că însemnăm ceva pentru cancelariile europene, ale SUA și Federației Ruse. Acum 100 de ani era petrolul din Prahova, proaspăt descoperit și exploatat de companii anglo-americane. Logic ar fi să ne punem la masă și să negociem cu ei. Istoric, cinic spus, am dovedit că suntem în stare să ne vindem interesul național. Numai să îl identificăm. În prezent, nu mai avem un proiect de țară pe care să îl punem pe masa negocierilor. Pentru că Iohannis și Dragnea vor să se anihileze, vendeta pare că nu poate fi stopată.
După 100 de ani, Iohannis și Dragnea se află aproximativ în aceeași situație. Sprijinit fățiș de Germania și de o parte din birocrația de la Bruxelles, Vodă-Iohannis se îndreaptă spre al doilea mandat. Clanul boieresc al lui Dragnea a încercat să ungă ușile puterii prin State via Ierusalim. Nu prea a reușit, deocamdată. Supărat foc, boier Dragnea vrea să negocieze în forță gazele de la Marea Neagră și banii de armament. Adică să le taie din porția de “galbeni” marilor puteri. Istoria ne-a demonstrat că este o întreprindere extrem de riscantă. Dragnea este ca și mazilit pentru că Iohannis a negociat victoria împotriva lui plusând ca la poker: luați cât puteți, dar eu rămân pe tron! Un proverb bulgăresc, de data asta, spune așa: “Ce nu se poate rezolva cu bani… se rezolvă cu și mai mulți bani”. Un proverb menit să explice simplu o eternă poveste moldo-valahă.
