7.1 C
București
marți, 27 februarie 2024
AcasăOp & EdÎnvierea a ajuns pretext, iar petrecerea - ritual

Învierea a ajuns pretext, iar petrecerea – ritual

Merg de peste jumătate de secol la slujba de Înviere. Nu cred că am văzut vreodată mai mare cabotinism religios.

Ajuns cu zece minute înainte de momentul crucial al umanității în curtea bisericii din urbea vecină, străbat cu greu prin mulțimea prefăcut evlavioasă, pentru a putea găsi un loc cât mai puțin disonant și mai apropiat de preoți. Un marș imposibil prin lumea soneriilor asurzitoare, a mesajelor „beculite” și a vorbelor fără noimă, răstite grohăitor. Plonjez într-o (i)realitate compulsivă, în dezacord cu smerenia. Deh, ce să fac? Mă supun dictatului modernității.

Parohul stinge luminile ambientale. Niciun semn de pioșenie. Forfotă, ca la Niagara. Simt o agitație pe contrasens spiritului evlavios.

Vibrația rețelelor de socializare e mai puternică decât evlavia

Tiktok-urile urlă, precum spiritele întunecate, pe vremuri, la Maglavid. Whatsapp-urile zumzăie-ndrăcit. Tinerii butonează. În spatele meu, se aude  un song al lui Morgan Wallen – Top hit, în Bilboard 100. Posibil, băiatul tatuat, la braț cu fata cu obrăjori siliconați, și-a uitat Sportify-ul deschis.

Nu pot nici să mă rog. Repulsia față de târgoveții harului, veniți ca la Bazar, mă însingurează, chiar dacă sunt înconjurat de vecini, extrem de evlavioși. Cultura surdinei e desuetă.

citește și: România Mare – un imperativ de securitate națională

În loc să rostesc în gând suprema rugăciune, gândurile mă cotropesc. Îmi șoptesc în barbă: desacralizarea n-a mai obținut așa o revanșă istorică asupra bisericii, precum acum. Luată cu asalt de noile hoarde digitale, preoțimea își face cu greu misiunea duhovnicească.
În mijlocul tinerimii gălăgioase, isterizate de sentințele clipei, dictate pe rețelele de interconectare dintre abis și nicăieri, sufletul e tot mai stingher. Apăsat de gravitatea inculturii și a educației precare a unei generații învățate să calce iarba grasă din “Casa popii,” vorba unui țânc, ținut de mama-n brațe, minunea dumnezeiască cade în irelevanță.

Ierusalim – mormântul sfânt

Învierea pentru mulți e un eveniment, ca oricare altul. Mulți își cumpără milostenia, în timp ce fac blestemății, fără a se gândi nicio clipă că primul ajuns în Rai a fost tâlharul de pe Cruce. De ce? Pentru că a crezut că suferă alături de Fiul Domnului.

Tâlharul nu mai urcă azi pe cruce. Trimite vizitii electronici să adune cash-uri pentru a-și cumpăra eternitatea. Vulgarul nu e doar depresiv. E copleșitor. Poate chiar devastator.  

Iisus e tot mai stingher

Într-o lume posedată de disprețul cazon față de bunul simț, în care tinerii fac șaradă cu gadgeturile sclipitoare, iar bătrânii asistă neputincioși la purtările blasfemitoare, Iisus e tot mai stingher.

Și noi am fost tineri. În negura anilor comunismului, ne strângeam la Biserica din Piața Crucii, din orașul meu natal, și ascultam tăcuți cel mai frumos imn din istoria lumii creștine: Hristos a înviat!

YouTube video

Înconjuram biserica de trei ori. Ne rugam! Șopteam poante șmecherești, cu gândul la berea de după.

Învierea era un ritual moștenit. Petrecerea de după, doar un pretext. Azi, Învierea a ajuns pretext, iar petrecerea, un ritual. Ce mi-e arena din Giulești, ce mi-e Sfânta Biserică, în noaptea Paștelui?

Iisus nu suferă deloc de-o criză de destin. Globalismul a demistificat credința. Transumanismul a atins maleficul prag de sus al desacralizării, al pierderii busolei și trimiterii turmei în prăpastie. Ființa e rănită grav. Sufletul colectiv nu mai există. Unui asemenea asalt, clerul nu-i mai poate pune stavilă. Fleacul e bonom, interjecția e virtute.

Desacralizarea e experimentată demult în laboratoarele de psihologie socială

Supraviețuim unui sfârșit de lumi. Ca un sfredelitor al adevărului ascuns, pot depune mărturie, în fața supremei instanțe, că lucrarea malefică a fost îndelung pregătită. Diferite laboratoare progresiste au misitificat adevărul născut în oameni, cu scopul de a ucide ființa, astfel trăitorul, zis și legumicoid, să se ceară singur în fortăreața post-adevărului.

Cabotinismul plenar și perfidele prefecătorii pioase ale drept credincioșilor, doar în zilele libere de la guvern, devin stânjenitoare prin maxima expunere.

Oare câți dintre noi mai știm să dăm ascultare, acea condiție prin care ființa l-a înnobilat pe om cu virtute?
Bătrâna noastră cuminicare a ajuns colet pierdut prin depozitele poștelor rapide.

Revine Evul Mediu întunecat

Neantul ne cuprinde. Urmează câteva secole de cădere în cel mai grotesc ev mediu întunecat. Presimt sfârșitul istoriei recente.

Un maestru al impresionismului românesc îmi povestea recent cum un lord englez a salvat o catedrală anglicană, părăsită de cler, transformând-o într-o pinacotecă. L-a luat de braț pe pictorul român și l-a coborât în catacombe, arătându-i locul în care sunt îngropate zeci de generații. I-a dezvăluit că a lăsat testament – care se va deschide după cel puțin cinci generații – cu indicațiile pentru revenirea ei la condițiile firești, ale îndumnezeirii. “Urmează trei secole de negură,” avea să profețească nobilul englez. Așa a simțit el că poate salva “Casa popii.”

Vorba  Eclesiastului, 1:9 VDC, ”Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.”

„Există un timp al zidirii, un timp al dărâmării,” știm și asta de la fiul lui David.

VOCILE LUMII

Lelia Munteanu

Publicist

“Într-o lume cu memoria pecetluită, / Unde nu e nici credinţă, nici nădejde, / nici dragoste, / Unde soarele răsare ca un proiectil, /unde zboară păsări de staniol, / Unde Cărţile gem sub grele ferecături,/ Unde nimeni nu mai iese din sine de teamă că nu va găsi drumul înapoi, În bâlciul virtual unde se scălămbăie dumnezei din cristale lichide, Unde oamenii îşi foşnesc victorioşi sufletele de hârtie creponată,/ Unde nu e loc pentru celălalt decât în genunchi, /Aici, unde sângele nu se usucă niciodată, /Aici şi pretutindeni –  Pe Facebook, pe Twitter, pe Snapchat, pe Instagram, – 2G2BT (Too Good to Be True): Hristos a înviat!,” scrie Lelia Munteanu pe Mediafax.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
00:00:51

Poliția trage cu tunuri cu apă la protestul fermierilor de la Bruxelles

Poliția a tras cu un tun cu apă într-o grămadă de anvelope arse la Bruxelles, luni (26 februarie), unde fermierii protestau pentru a cere...

Pe urmele tatălui! Amalia Covaliu, medaliată cu bronz la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori

Amalia Covaliu a câştigat medalia de bronz în proba individuală feminină de sabie, luni, în prima zi a Campionatelor Europene de scrimă pentru juniori...

o candidatură așteptată declarații o atitudine deschisă

Într-o mișcare deloc surprinzătoare, Cristian Popescu Piedone, edilul sectorului 5, și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei în cadrul alegerilor viitoare. Cu declarații hotărâte...
Ultima oră
Pe aceeași temă