De la cei ce ne-au dat nume am ajuns la cei care ne preiau abuziv numele. Fenomenul debordează la centrifuga istoriei. Statele europene tind să ajungă doar niște indicatoare de nume. Elitele globaliste nu vor să renunțe la numele vechi încărcate de semnificație, vor doar să golească de conținut tradiția și să-i confiște numele, pentru a fi siguri că nu va mai renaște vreodată. De aceea, vorbim astăzi de germani cu ochii oblici, englezi tuciurii, creștini care cântă rock în biserici. Toți acești uzurpatori nu vor nume noi. Unii dintre ei pretind ca bisericile tradiționale să accepte moda lgbtq, dar nu le trece prin cap să-și facă ei propriul cult, unde ar putea oficia printre cădelnițări zbenguite ce le-ar acoperi curcubeul cu fum opiaceu.
Se păstrează doar eticheta de european, creștin, german, francez etc., subminând în același timp particularitățile și valorile din spatele acestor nume. Câtă perversitate diabolică la aceste elite globaliste! Doar că aceste ștersături și rescrieri de suprafață s-ar putea să fie lovite de blestemul palimpsestului. Oricât vor răzui aceștia identitatea veche, ea va reapărea mereu în spatele bricolajului neomarxist. Pentru asta însă e nevoie de o trezire a conștiinței. Lucru deloc ușor, când prin toate orificiile de comunicare în masă sunt administrate mesaje sedative care duc la o ruptură socială. Pe oameni nu-i mai leagă nimic. Această tendință este încurajată de o întreagă cultură anestezică care circulă în societatea de astăzi.
Spre exemplu, tendința de-a pune accentul pe atitudinea suficientă, individualistă, de evitare a realității concrete, poate avea și alte consecințe decât presupusa seninătate râvnită. În momentul în care reziști stoico – budist la împrejurările exterioare defavorabile, nici nu te mai implici să le schimbi. E adevărat că lucrurile importante care țin de esența vieții nu pot fi schimbate, însă psihologia actuală și spiritualitatea new age împing lucrurile la extrem, propovăduind un budism stradal. A nu reacționa și a nu corecta dereglările comportamentale ale celorlalți sub efectul unui pasivități plutitoare de tip zen, împiedică schimbarea sau corectarea lucrurilor strâmbe din exterior care pot fi îndreptate. Astăzi ți se recomandă mai degrabă să faci exerciții de respirație și de autosugestie pentru a rămâne calm și detașat, decât să te implici activ.
Toleranța față de diversitatea de orice tip protejează individul de umilința imediată, însă pe termen lung îl duce la alienare. Când între oameni se instalează o distanță politicoasă, în timp se va instaura izolarea și înstrăinarea. De la trauma persecuțiilor imediate ale regimurilor intolerante, la trauma alienării generată de distanța toleranței artificiale. În mod paradoxal, astăzi sunt mai mulți depresivi și melancolici, pentru că ritmul furibund al societății de consum nu îngăduie repausul natural. Pe vremuri, oamenii își puteau acorda timpul potrivit regenerării. Astăzi ești eliminat rapid din circuitul social, dacă ai prea multă răbdare cu starea ta de melancolie. De aici și armata de psihologi motivaționali, terapeuți pseudo-ezoterici la care trebuie să recurgi imediat ca la o aspirină. Un întreg circuit în care ritmul natural al omului e sabotat.
De cealaltă parte, aflați sub beția anxietății și în căutarea libertății cu orice preț se află opozanții fanatici. Greșeala rebelilor, nonconformiștilor este aceea că iau prea în serios formele, convențiile. E adevărat că ele pot avea uneori un caracter opresiv, însă important e să creezi o desensibilizare față de ele. Pe când aceștia nu sunt dispuși să le urmeze mecanic, acceptă doar realitățile cu care se identifică. Dacă ar face asta, le-ar secătui puterea pe care o au asupra lor. Formele opresive ar deveni doar niște crengi uscate, nu niște liane gata să te încolăcească. Încercând să tai lianele cu maceta, îți vei face loc pe moment, iar când te vei întoarce în același loc, ele te vor năpădi până la asfixiere.
Și unii și alții se pierd în direcții opuse, evitând cu strășnicie aurita cale de mijloc. Între alienarea docilă și alienarea sfidătoare, între masochismul de turmă și revolta izolată inutilă se află cheia acțiunii eficiente de salvare a valorilor umane perene.
P.S.:
Botafogo, numele celebrei echipe de fotbal braziliene înseamnă în portugheză, aprinde focul, bota fogo. Expresia este una uzuală și îndeamnă la acțiune. Aprinde focul înseamnă a face lucrurile să meargă. Mult mai expresivă și mai vie decât expresia englezească, to set fire, care are ceva tehnic și impersonal în ea. Engleza rămâne limba tehnologiei, ceea ce arată că nu întâmplător sunt așezate fiecare la locul lor, limbile, mentalitățile și înclinația de a aprinde focul, de a trece la treabă într-o anumită direcție civilizațională sau culturală.
Vocile lumii:
”Când oamenii din popor își pierd tradițiile înseamnă că s-au rupt legăturile sociale, iar când se rup legăturile sociale înseamnă că se rup și cele dintre popor și minoritate. Iar când se rup legăturile dintre minoritate și popor vine sfârșitul artelor și cel al adevăratelor științe, sfârșitul principalilor factori care zămislesc civilizația” – Fernando Pessoa
