4.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiIndicele Robor şi semnificaţia zilei de vineri, 29 iunie

Indicele Robor şi semnificaţia zilei de vineri, 29 iunie

La începutul acestui an, Robor 3M era 2,05%. În perioada similară a anului trecut, pe 21 iunie 2017, indicele era la 0,82%. Când băncile îşi împrumută între ele banii, nu o fac gratis, ci contra unei dobânzi, pe piaţa interbancară. Piaţa interbancară (monetară) este una pe care jucătorii sunt exclusiv băncile comerciale.

În activitatea lor zilnică de fluxuri de trezorerie, unele bănci, în anumite zile, sunt pe excedent, iar altele pe deficit. Acesta este un fapt normal, care nu semnalează că băncile pe deficit ar avea vreo problemă. Băncile cu deficit de fluxuri de trezorerie împrumută bani de pe piaţa interbancară, de la băncile care în zilele respective au exces de lichiditate. Împrumuturile sunt pentru o zi sau pentru perioade mai lungi. Din jocul acesta permanent cerere – ofertă, se stabileşte indicele Robor.

BNR are ca scop fundamental menţinerea stabilităţii preţurilor. În acest moment, la 5% inflaţie şi la o rată a inflaţiei de 4,6%, banca centrală trebuie să sterilizeze lichiditatea din piaţă, adică să o atragă, astfel ca leii din piaţa interbancară să devină mai scumpi, adică mai greu de cumpărat. Aşa că oferă o dobândă mai bună decât cea de pe piaţa băncilor comerciale, pentru ca acestea să prefere să-şi plaseze disponibilităţile la BNR.

Astfel, indicele Robor creşte. Banul este, pentru bănci, o marfă care se vinde şi se cumpără. Dobânda este preţul banilor. Preţul acestei mărfi creşte sau scade, în funcţie de dobândă. Astfel, banca centrală luptă contra inflaţiei, prin aspirarea lichidităţii din piaţă.

Valoarea ratei la un credit în lei cu dobândă variabilă se calculează de către băncile comerciale, de regulă, în funcţie de indicele Robor (la 3 luni – 3M – sau la 6 luni – 6M), plus o marjă procentuală, ce reprezintă riscul clienţilor băncii şi marja de profit pe care şi-o doreşte banca.

Impactul actualului indice Robor crescut încă nu s-a simţit aşa de tare în piaţă, dar din trimestrul al III-lea (T3) se va resimţi puternic. De ce? Simplu: de regulă, băncile comerciale ridică sau coboară dobânzile la creditele în lei în funcţie de cotaţia indicelui Robor din ultima zi de tranzacţionare interbancară a trimestrului precedent.

Aşadar, pentru T3 2018, dobânda la creditele în lei se calculează, de regulă, de către majoritatea băncilor, în funcţie de indicele Robor din ultima zi de tranzacţionare din trimestrul al II-lea. Aceasta este cea de vineri, 29 iunie.

Calcule. Vineri, 29 iunie, indicele Robor 3M a scăzut la 3,15%, de la 3,16% cu o zi înainte. Băncile vor adăuga, pentru creditele ipotecare, încă în jur de 4% la indicele Robor din 29 iunie. Aşadar, rezultă o dobândă de aproximativ 3,15% + 4% = 7,15% la aceste credite, după ce acum un an a fost 0,82% + 4% = 4,82%.

În România, avem cam 1,3 milioane de împrumutaţi în lei. Ce discutăm este valabil numai la creditaţii cu contracte cu dobânda variabilă, dar majoritatea contractelor de împrumut în lei sunt astfel, pentru că băncile au sfătuit clienţii: „Alege dobânda variabilă, pentru că, dacă indicele Robor va scădea, vei plăti mai puţin“.

Şi, în cursul anului 2016, într-adevăr, dobânda scăzuse la minime istorice. Dar apoi a crescut. Dacă un credit (ipotecar, de obicei) are patru procente peste indicele Robor 3M, iniţial a fost 4% + 0,82% = 4,82%, iar acum ar fi 7,15%.

Se împarte 7,15% la 4,82% şi aflăm cu cât creşte dobânda: cu 1,483.

De exemplu, la un credit ipotecar la care rata plus dobânda, la un credit făcut de curând, era acum un an 1.000 de lei şi principalul era de 100 de lei, iar dobânda era 900 de lei, se va mai adăuga o rată suplimentară 900 x 1,483 lei, adică de 334 de lei, care reprezintă diferenţă de dobândă.

Iată cum creşterea inflaţiei din motive de politică economică şi fiscală şi rule of law obligă BNR, pentru a o calma, să mărească indirect, prin operaţiuni de sterilizare, indicele Robor şi, astfel, îi afectează pe creditaţii în lei.

Cele mai citite

Pierdere importantă pentru Universitatea Craiova înaintea derby-ului cu CFR Cluj

Universitatea Craiova va trebui să înfrunte liderul CFR Cluj fără Alexandru Mitriță, vedeta echipei fiind suspendată pentru cumul de cartonașe galbene. Universitatea Craiova se pregătește...

România și Polonia domină piața benzinei din Ucraina: OMV Petrom și PNK Orlen acaparează două treimi din piață

România și Polonia au continuat să fie principalele surse de benzină pentru Ucraina în 2024 Noutatea constă în dominația a două companii: OMV Petrom și...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă