Ca să descrii campania electorală din Franța, nu ai nevoie de 3000 de pagini, câte i-au trebuit lui Marcel Proust să compună opera “În căutarea timpului pierdut.”
Pentru alegerile prezidențiale din aprilie 2022, s-au înscris Éric Zemmour, Valérie Pécresse, Marine Le Pen.
Convins de autenticitatea scrierilor prolificului narator, potrivit căruia “stările sufleteşti ale momentului luării deciziilor trec repede,” Emmanuel Macron nu și-a anunțat candidatura. Negociază acorduri de pace. E și lăsat de vestele galbene în pace. Ieri, s-a consultat cu președintele Klaus Iohannis pe tema securității din Sahel, zonă de tranziție, de la desert la savana africană. Pentru cei doi, forțele Takuba sunt precumpănitoare trupelelor NATO.
Colegul meu din “Gold Community”, H.D. Hartman, zicea ieri la radioul ascultat de tot mai mulți români, Gold FM, că Macron tronează jupiterian peste Franța globalistă. Candidata Les Républicains, Valérie Pécresse, ar fi în opinia sa reprezentanta burgheziei naționaliste, iar publicistul Éric Zemmour, al aristocrației legate de „marea finanță.” “Luxembourg știe de ce” – a conchis analistul. Marine Le Pen, reprezentanta Assemblée Nationale, nu se ridică la nivelul marilor așteptări ale naționaliștilor francezi.
Franța, în căutarea timpului pierdut, numără zilele până la alegeri
Pentru primul tur, care va avea loc pe 10 aprilie 2022, sondajele de opinie îi plasează în frunte pe Macron cu 23 – 26 % din intențiile de vot, în timp ce Le Pen, Pecresse și Zemmour se bat pentru 13 – 18% fiecare, iar candidații stângii abia întrunesc 25% împreună.
Aparent, dreapta se canibalizează. Cel puțin trei candidați, Éric Zemmour, Valérie Pécresse, Marine Le Pen, aleargă pe aceeași turnantă. Încearcă să obțină cât mai multe voturi de la tradiționaliștii francezi și de la clasa de mijloc.
citește și: Biden îi va dărui lui Putin Donbasul. Dar ce va primi în schimb?
“Este puțin probabil ca modelul tip „Jupiter” al lui Macron să reziste timpului. Stilul său distant de a conduce Franța a obținut o majoritate, dar e imposibil de menținut în timp,” scria influenta publicație Politico, în 2017, după ce a câștigat alegerile prezidențiale.
Acum, Jupiter va trebui să coboare de pe boltă și să facă o politică de braserie. Ceea ce nu se mai poate. Nu-l vom vedea pe micul mare progresist, susținut de elita financiară a lumii, să facă băi de mulțime. ”L’estomac est descendu aux talons, avoir une faim de loup” (Burta îi atârnă până la călcâi, dar are o foame de lup n.a.)
Atuurile Franței în preluarea conducerii Europei
Franța e grăbită să-și reia poziția dominantă în Europa. O ajută și contextul. Scoasă de către americani din zona indo-pacifică, se uită cu un ochi nostalgic către măreția de altă dată și cu altul spre perspectiva conducerii Uniunii Europene. A scăpat de intransigenta Angela Merkel, dar s-a trezit cu un Olaf Scholz, omul care nu va mai avea puterea de a impune viitorul locatar de la Elysée. Situația asta îl avantajează pe actualul președinte al Franței.
Prins între cursele săptămânale, de la Moscova, la Berlin, înapoi la Paris, figura lui capătă o aureolă de pacifist. De unic negociator. Într-adevăr, mulți din Europa de Est așteaptă o regrupare a forțelor europene. Macron pare a fi rezolvarea problemei Estului, mai ales datorată relației sale bune cu Vladimir Putin.
Dezbaterile electorale din Franța nu prind consistență. Aceleași teme, despre imigranți, relansare, mândria franceză, refacerea puterii imperiale, dar fără a avea – vorba lui Hartmann – decât două regine în istorie, ambele din familia de Medici.
„Peste zece ani, Franța – un ghișeu al Chinei?”
Dacă independentul Éric Zemmour câștigă noi adepți, datorită retoricii sale clare și la obiect, Valérie Pécresse, candidata dreptei autentice, nu convinge. Ba mai mult, provoacă. “Peste zece ani, vom fi încă o națiune suverană sau un auxiliar al Statelor Unite, un ghișeu al Chinei? Vom fi o națiune unită sau o națiune fragmentată?” s-a întrebat Pécresse duminică în fața a 7.500 de susținători. Ea e contestată chiar și în interiorul partidului.
Noua Franță, propusă de președintele regiunii Île-de-France, sună ca un sifon de modă veche. Fâsâie și se stinge. Nu provoacă emoții.
Dezbaterile din Franța sunt plictisitoare. Istoricul comunard Augustin Thierry avea să scrie, la mulți ani de la consumarea idealurilor Revoluției franceze, că “spiritele mediocre au gustul uniformității.” Expresia am găsit-o în minunata lucrare de-o autenticitate colosală; “Neam, popor sau națiune”- a istoricului român Victor Neumann, care vine cu o teză cutremurătoare despre pașoptiști. Analizând diferența dintre patrie și națiune în viziunea lui Jules Michelet, profesorul Neumann susține: “congenarii (de la 1848) a lui Michelet din regiunile est-europene au folosit conceptul acestuia despre națiune, fundamentând o demagogie etnodiferențială.”
Unde mai e „poporul popoarelor lumii?”
Departe de credința lui Michelet în renașterea spirituală (“poporul popoarelor lumii este poporul francez,” cum avea să zică primul gânditor care s-a referit la Renaștere n.a.), dar și de noblețea spiritului din epoca romantică, Franța de azi este divizată de o falie uriașă între globalism și tradiționalism. Politicienii de azi ai dreptei se exprimă gregar, neconvingători, când vorbesc despre patrie. De aceea, nu cred că vor reuși să convingă Franța eternă. O Franță profundă, intimidată de sperietoarea profeției lui Michel Houellebecq că elita politică va fi condusă de musulmani, nu mai are fraternitatea de altădată în forța națiunii.
Îngesuită pe același culoar ideologic, de către Zemmour și Le Pen, Pécresse, contestată de unii dintre colegii de partid, nu va putea ajunge să joace finala cu Macron, deși republicanii și-au mai revenit din șocurile luptei anticorupție. Se zice că Pécresse area aceeași osânză financiară cu a lui Emmanuel Macron. Vorba românească: „fugi de Dracu / Și dai de tac-su!”
Dacă Putin invadează Ucraina, Macron se detașează în câștigător 100 %. Altfel, în condiții de pace, nu va mai avea bazin de expansiune în turul doi.
Pariez pe o finală Macron – Zemmour. Cine câștigă? În niciun caz fanii cărții „În căutarea timpului pierdut.”
P.S. Marcel Proust a bătut la ușa mai multor edituri înainte de primul război mondial. Unul dintre redactorii de carte ar fi dat aviz negativ operei de 3000 de pagini, pe motiv că autorul a descris în 30 de pagini cum se dezbracă și se întoarce cu fața la perete. Ulterior, și-a cerut scuze autorului.
Vocile lumii
H.D. Hartmann
Profiler
“Macron tronează jupiterian peste Franța globalistă. Candidata Les Républicains, Valérie Pécresse, s-ar poziționa ca reprezentanta burgheziei naționaliste, iar publicistul Éric Zemmour, al aristocrației legate de „marea finanță.” “Luxembourg știe de ce.” Marine Le Pen, reprezentanta Assemblée Nationale, nu se ridică la nivelul marilor așteptări ale naționaliștilor francezi”, a conchis H.D. Hartamnn la postul de Radio Gold FM.
