Îngerul meu păzitor, Petre Mihai Băcanu, se apropie de cota 80. Ca om zămislit și retras la munte, a lansat sâmbătă, la Bookfest, cartea “Bilet de ieșire,” publicată de editura Vremea. Negând corolarul anilor ’80: “suntem un popor vegetal”, emis în anii dictaturii, într-un poem samizdat de Ana Blandiana, colegă de tribună de luptă la Alianța Civică, a postulat adevărul de netăgăduit: “fără “România liberă”, n-ar fi putut exista integrarea europeană”. “Am supravieţuit până astăzi, pentru că am învăţat să îmi stăpânesc destinul,” avea să mărturisească Petre Mihai Băcanu.
Pe vremea când tulburam liniștea curții din strada Someșului din Timișoara, copil fiind, nu știam de ce bunica mă certa fiindcă urlu prea tare, în războiul meu închipuit între soldații germani și ocupanții sovietici. Poeta Ana Blandiana locuia la doamna Gherman, într-un apartament deasupra bunicii mele. Aveam ostași de plumb. Organizam ceremonii, cu urale de bucurie, la înmormântarea ritualică a “dușmanilor roșii”, cu tot cu bidivii lor. Mama, profesoară de istorie, mă învățase că așa era obiceiul hoardelor lui Gingis-Han. Țineam cu nemții. Mult mai târziu, aveam să înțeleg că imaginația mea era dintr-un univers paralel a ceea ce se va numi “o istorie contrafactuală”. Imaginația-mi dădea o ripostă juvenilă “regimului de ocupație”, așa cum aveam să descriu mai târziu comunismul tovarășei Glăja, profesoara de socialism științific din liceu.
Începuturile anilor ’70 m-au prins cu dezbaterile despre aselenizarea pe lună, transmise de “Vocea Americii” și despre nenorocirea pierderii Cupei Davis de către cuplul Ilie Năstase – Ion Țiriac. Nu făceam nicio legătură între poemele lui Nicolae Labiș, citite de Buna mea, fiică de chiabur și poeta de deasupra mea, care nu mă băga în seamă, nervoasă fiind, probabil, de neastâmpăratele mele lupte cu himerele.
Anii au trecut în zbor, vorba Beatleșilor din orașul meu natal.
În martie 1991, Octavian Paler își lansa o carte la Librăria Eminescu din Timișoara. Eram la intrare, printre rafturile de cărți, alături de directorul “României libere” și de Ana Blandiana. La un moment dat, m-am trezit luat în brațe și pupat de un individ chel (ieșise din pușcărie) îmbrăcat într-o haină lungă de piele. Era un fost șef al Securității Timiș. “Vă cunoașteți?” – a întrebat poeta, care-l știa din anii prigoanei totalitariste. „Bineînțeles. Noi l-am băgat la Medicină!” Stăpânire de destin sau premeditare angelică? În seara precedentă, le povestisem cum am dat de trei ori la Medicină – voința tatei, medic – și nu am reușit.
Se pare că atunci, prin martie 1991, greii Alianței Civice au ticluit aducerea mea la “România liberă”.
Nu doar pentru mine, speranța și destinul aveau parcursuri congruente. Lucram la ziarul “Timișoara,” editat de Societatea cu același nume.
Timpul parcă se contractase după moartea Seniorului Corneliu Coposu. Prin ridicarea sa la cer și coagularea energiilor benefice, s-a precumpănit destinul de azi al României.
Pe vremea când ne fericeam cu izbânda intrării în NATO și aderarea la Uniunea Europeană, deziderate ale luptei Alianței Civice, Ana Blandiana mi-a dăruit o carte cu dedicație. ”De peste douăzeci de ani, împreună” – mi-a scris pe prima pagină. În replică, i-am oferit una proaspătă scrisă de mine. “Poetei căreia i-am tulburat orele de creație, în urmă cu patruzeci de ani.” Cam așa suna îndrăzneala mea. Mirată, și-a coborât ochelarii și m-a întrebat: “Ne cunoaștem mai de mult?” I-am pus în ecuație doar un simplu nume de cod: ”Doamna Gherman”. N-am vrut să continui. A insistat. I-am povestit sfios despre gălăgia, pe care o făcea un copil în orele sale de creație pe strada Someșului din Timișoara. Acela eram eu. A zâmbit prietenos, asemenea Seniorului urcat în nemurire, când îi mai propuneam o strategie de luptă împotriva criptocomunismului.
Poate că din “America Ogarului cenușiu,” carte scrisă de Ana Blandiana și Romulus Rusan, am priceput că visul american poate fi realitate, dacă îndrăznești să cutezi dincolo de propagandă. Am avut privilegiul de a o savura în anii dictaturii. Mi-a marcat adolescența. Așa am rămas un cititor fidel al operelor sale. N-am putut comenta, cât aș fi avut de scris.
Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea / Foto: Marius Ghilezan
Sâmbătă, la Bookfest, cu timiditatea manifestă, Ana Blandiana a evocat personalitatea directorului “România liberă” – fără de care n-ar fi putut exista integrarea europeană a României.
Prin anii ’90, “România liberă” avea un tiraj de un milion de exemplare pe zi. Munca noastră a fost răsplătită paradisiac, la vizita Regelui Mihai de Paști 1992, când aproape un milion de români au strigat numele ziarului “România liberă”.
Cartea lui Petre Mihai Băcanu, “Bilet de ieșire,” este o operă despre prefigurarea unui destin încătușat. Chinuit un an de zile în beciurile Securității, fără a fi judecat, a fost eliberat de eroii din Decembrie 1989. Ei i-au scris cu sânge biletul de ieșire. Și acum îmi aduc aminte cum m-a luat în brațe și m-a pupat, după ce i-am descoperit unde se ascundea torționarul său după revoluție. Omul Negru era jurist în Prefectura București.
Adevărata mare carte va fi cea următoare, în care Petre Mihai Băcanu va dezvălui cum a organizat venirea Regelui în anul 1992 și cum a ticluit cu americanii destinul României.
Cu prilejul lansării primului volum de memorii al îngerului meu păzitor Petre Mihai Băcanu, aș fi vrut să-l iau în brațe, dar degrabă mi-a stăpânit sentimentele. Îngerii nu se îmbrățișează de către muritori.
VOCILE LUMII
Petre Mihai Băcanu
„După ce am scris câteva zeci de mii de articole şi câteva milioane de ştiri, mi-am zis că a venit momentul să mă opresc şi să las pe alţii să scrie. Am fost martor în procesul inginerului Ursu şi am fost intrigat de uşurinţa cu care instanţa i-a iertat pe torţionari şi mi-am zis că este momentul să povestesc şi să arăt adevărata faţă a regimului comunist şi a braţului său înarmat, Securitatea. Cartea de faţă cuprinde mai toate aberaţiile sociale, o relatare din locul în care se producea frica, evident, şi mecanismele anchetei penale. Am supravieţuit până astăzi, pentru că am învăţat să îmi stăpânesc destinul,” a explicat Petre Mihai Băcanu, în cadrul evenimentului de lansare a cărții “Bilet de ieșire.”
