Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ne prezenta, săptămâna trecută, de la Palatul Victoria, un scenariu optimist pentru învățământul românesc, în care toate școlile vor avea table inteligente.
Școala românească ar trece, cu ajutorul PNRR, la digitalizare, la condiții moderne de învățare.
Distanța de la vorbe la fapte este însă uriașă.
După discursul ministrului, a venit publicarea calendarului programului prin care elevii și studenții care provin din familii defavorizate ar putea primi ajutor financiar pentru achiziționarea unor calculatoare.
Suma acordată de stat rămâne neschimbată, încă de la lansarea programului, în anul 2004, 200 de euro.
De aceea se numește Euro 200 acest program gestionat de Ministerul Educației.
Am discutat cu specialiști în domeniu, cu oameni care se ocupă cu comercializarea și cu repararea calculatoarelor și nu poate fi trasată decât o concluzie: în anul 2022, cu 200 de euro nu ai cum să cumperi un computer pe care să ruleze programe care să permită accesul la școala online, să deschidă manuale digitale și să permită rularea cu o viteză decentă a unor programe de redactare.
E nevoie de un calculator care să aibă măcar următoarele specificații: procesor i3, 4GB RAM, 120 GB SSD.
Cu un buget sub 1.500 – 2.000 de lei n-ai cum să găsești așa ceva.
Da, părinții elevilor pot veni cu bani în plus, dar de unde să dispună de sume pentru o astfel de investiție o familie cu un buget lunar de maximum 250 de lei pe cap de membru?
Acestea sunt condițiile impuse de Guvern.
ANOSR realiza, în 2020 o analiză pe acest program și cerea ministerului de resort o creștere a sumei acordate de la 200 la 445 de euro.
Eu spun minim 300 de euro, pentru a avea șanse de a găsi un computer decent.
Guvernanții păstrează însă suma de 200 de euro.
Să nu omitem că, pe lângă un computer, e nevoie de licențe pentru un sistem de operare și pentru programe de lucru, plus conexiune la internet.
Citește și:
Record de secretari și subsecretari de stat în Ministerul Educației
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!