Un Referendum sau o temă nu poate diviza în sine. Pentru a discuta despre tema divizării, sunt necesare, întâi de toate, câteva reflecții elementare asupra a ce presupune un referendum. Iar tema divizării nu poate fi discutată în afara contextului în care se desfășoară Referendumul pentru Căsătorie. Acest context implică o serie de factori: starea opiniei publice, poziționările partidelor politice, opțiunile majorității, atitudinea sistemului mediatic, și agenda activiștilor profesioniști. Le iau în ordine inversă.
1. Activiștii profesioniști
Sunt cei care au adus, în fapt, tema legalizării parteneriatelor civile homosexualiste (obiectivul curent al lobby-ului LGBTQ) pe agenda publică în România. În România au existat, în ultimii 12 ani, nu mai puțin de șase inițiative în Parlament pentru legalizarea unor parteneriate civile homosexuale care, în fapt, acordă persoanelor de același sex privilegii egale căsătoriei. Trei sunt încă pe rol, în Parlament. În plus, activiștii profesioniști au acces privilegiat la mass-media și influențează cu succes agenda a cel puțin două treimi din mass-media. Am văzut emisiuni la televiziunea publică (!) în care au fost invitați doar activiști și opozanți ai Referendumului pentru Căsătorie – fără nici un susținător sau avocat al Referendumului.
2. Sistemul mediatic.
Am văzut deja mai sus. În condițiile în care 89% din români se declară împotriva legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex, sistemul mediatic, aproape integral, fie ignoră cu încăpățânare subiectul, fie se opune într-un mod complet lipsit de fair play. Campania anti-Referendum de până în prezent a fost, în totalitate aș spune, un atac asupra unor oameni de paie, a unor teme false, care nu au fost susținute niciodată, în fapt, de CpF. S-a spus că Referendumul discriminează familia monoparentală (?); că din cauza Referendumului o mamă singură nu a putut să-și cumpere un pachet family la un cinematograf de mall (?!); că Referendumul ne va aduce o „taxă pe celibat“ (!); sau chiar că Referendumul este un mod prin care „vin unii și ne fură avortul“ (!!).
3. Opțiunile majorității.
Dacă ne uităm la poziționarea electoratului vizavi de temă, 85% din votanții PNL și MRÎ, 88% din votanții PMP și 70% din votanții USR se opun căsătoriei între persoanele de același sex, în vreme ce 96% din votanții PSD, 87% din votanții ALDE și 91% din votanții UDMR susțin definiția tradițională a Căsătoriei, conform unui studiu CURS realizat la începutul lunii iulie.
4. Poziționarea partidelor politice.
Singurul partid parlamentar care se laudă că se opune clar Referendumului – și opiniilor alegătorilor săi vizavi de temă – este USR. Celelalte partide susțin, declarativ, inițiativa, sau măcar nu i se opun. Multe au încheiat și protocoale cu CpF – inclusiv PNL, principalul partid de opoziție. Așadar, nu înțeleg ce efect de divizare poate avea la nivel de sistem politic tema Referendumului, dacă doar un singur partid minoritar care practică o opoziție para-politică se opune explicit. În ceea ce privește faptul că un partid anume ar profita de inițiativă – aceasta depinde, strict, de inteligența fiecăruia dintre partidele politice; dacă Dragnea va folosi în mod oportunist tema, asta se va întâmpla deoarece PNL și celelalte partide îi vor permite să o facă. Altfel, tema Referendumului reprezintă un grassroots, este rezultatul unei inițiative cetățenești, așadar nu aparține nici lui Dragnea, nici PNL-ului, nici celorlalte partide.
5. Opinia publică (care diferă de „orientarea“ presei mainstream)
Opinia publică este covârșitor favorabilă inițiativei CpF. De exemplu, același sondaj CURS realizat în luna iulie arată că două treimi dintre români ar fi nemulțumiți și foarte nemulțumiți dacă partidul pe care l-au votat ar respinge în Parlament inițiativa Referendumului pentru clarificarea definiției Căsătoriei. Nu văd ce efect de divizare poate avea Referendumul la nivelul opiniei publice, atunci când vorbim despre majorități stabile și largi. Încă o dată, nu trebuie să confundăm opinia publică nici cu ceea ce zic „capetele vorbitoare“ sau activiștii de la televiziuni, și nici cu ceea ce susțin anumite „elite“ mai mult sau mai puțin dilematice.
Înainte de a trage linie, încă două observații – legate de acele reflecții elementare despre ce este și ce presupune un referendum:
A. Un Referendum este un subiect care implică, în sine, o anumită polarizare a opiniilor sau, cel puțin, împărțirea publicului în două tabere (chiar dacă una reprezintă doar 3-4% din populație). Dacă nu ar exista această împărțire, de ce s-ar mai face un Referendum? Să presupunem că elvețienii, de pildă, care au realizat și 12 referendumuri într-un singur an, hotărăsc că trebuie să vină la vot în privința așezării borcanelor cu murături pe raft la supermarket – la stânga sau la dreapta față de borcanele cu gem. Se va spune că tema borcanelor cu murături divizează societatea elvețiană? Și atunci elvețienii nu ar trebui să mai facă nici un referendum, ca să nu se supere nimeni, să nu se triggeruiască nimeni, și să nu apară nici o „diviziune“ în societate?
B. Dar Referendumul pentru Căsătorie nu este un referendum despre borcanele cu murături – este un Referendum pe o temă majoră; și astfel de inițiative sau dezbateri s-au purtat sau se poartă în multe țări occidentale. Faptul că este un Referendum cu o miză majoră o arată și agitația și chiar disperarea, aș spune, a celor care se opun organizării democratice a acestui Referendum. Cât privește taberele, vorbim despre o majoritate covârșitoare care susține Căsătoria dintre un bărbat și o femeie, și de o minoritate care încearcă să impună și în România agenda homosexualistă. Iar această minoritate, deoarece este total lipsită de argumente, atacă cu cele mai josnice arme – fake news-uri, tertipuri birocratice și, iată, această pseudo-temă a divizării.
Așadar, divizarea nu ține de ceva intrinsec Referendumului pentru Căsătorie. Nu reflectă conflicte sociale între grupuri relevante sociologic – vorbim, încă o dată, de o mare majoritate căreia i se opune un grup mic, dar foarte zgomotos și cu acces privilegiat la mass-media. Divizarea ține în primul rând de acțiunea lobby-ului LGBTQ care a așezat, în fapt, acum un deceniu această temă pe agenda publică din România. Și ține de politicile editoriale ale unei consistente părți a mass-media și a ONG-urilor activiștilor profesioniști care, dintr-un motiv sau altul, au preluat adesea fără nici un filtru critic obiectivele și agenda acestui lobby LGBTQ.
Divizarea este o temă falsă și un produs intenționat. Și este o altă încercare de a arunca pisica în curtea vecinului – divizarea produsă de lobby-ul activiștilor profesioniști este aruncată peste gard în curtea CpF.
