USR folosește același vechi sofism și asociază faptul că am fi pe locul I în Europa la capitolul sarcini nedorite cu un singur factor dominant: lipsa educației sexuale bazate pe metode contraceptive.
Dragă USR, dacă ți-ai fi făcut temele (ceea ce nu prea am văzut niciodată la tine, să-mi fie cu iertare), ai fi știut că:
1) Există la un Google search distanță studii care arată că în anumite zone din Marea Britanie unde au fost reduse fondurile pentru programe de educaţie sexuală axate pe metode contraceptive, rata sarcinilor la adolescente a scăzut cu până la 50%.
2) Într-un astfel de studiu (tot la un Google search distanță), semnat de David Paton şi Liam Wright, se afirmă următoarele: „În ciuda previziunilor făcute atunci când au fost tăiate aceste fonduri, datele adunate nu oferă nici un fel de dovadă că în zonele în care s-au redus, cel mai drastic, cheltuielile [pentru educaţie sexuală bazată pe metode contraceptive] s-au observat creşteri relative ale sarcinilor în rândul adolescentelor. Mai degrabă, tăierile bugetelor sunt asociate cu SCĂDERI UȘOARE ale ratelor de sarcini în rândul adolescentelor, un rezultat care susţine, cu tărie, un număr de specificaţii şi teste alternative ale cauzalităţii. Factori socio-economici de fond precum obiectivele procesului de educaţie şi consumul de alcool sunt factori predictivi semnificativi ai sarcinilor în rândurile adolescentelor.” (link aici către studiu: goo.gl/vpkuBu)
3) Alte studii arată că, după trei decenii de educaţie sexuală bazată pe metode contraceptive, Marea Britanie a atins una dintre cele mai mari rate de sarcini în rândul adolescentelor din Europa. Explicația simplă ar putea să fi următoarea: „Educaţia bazată pe metode contraceptive poate reduce riscul de sarcină pentru acte sexuale care ar fi avut loc oricum, dar POATE SĂ CREASCĂ RISCUL DE SARCINI în rândul adolescenţilor care sunt convinşi pe baza accesului uşor la metodele contraceptive fie să înceapă să facă sex, fie să facă sex mai frecvent” (citez concluziile studiului pomenit mai sus).
4) Chiar și în rândul comunității rome, care e de regulă prezentată drept una dintre comunitățile cu grad mare de expunere la acest risc și cu grad relativ redus de educație, 80% dintre aceste fete sunt informate cu privire la metodele contraceptive. Citez un studiu realizat de UNICEF – adaug un link aici, să nu spună cineva că am inventat eu prezumțiile de la acest punct sau cifra de 80% (goo.gl/H9W6at).
5) Așadar, ca să avem un minim de onestitate, putem spune măcar atât: că sarcinile în rândul adolescentelor sunt explicate printr-o CORELAȚIE de factori, nu doar printr-un singur factor predominant (lipsa educaţiei sexuale). Și putem presupune, iarăși, că, în ziua de astăzi, nu lipsa accesului la informații cu privire la metodele contraceptive – făcută, eventual, de la grădiniță – e principala problemă cu care se confruntă tinerii și tinerele.
Ca să fim cu adevărat onești, ar trebui să vorbim și despre pericolul ideologizării orei de educaţie sexuală – al transformării acestei noi materii într-un vehicul ideologic. Și am putea să ne gândim că există și alte abordări – sau că problema poate să fie apucată de capătul corect, și nu de capătul greșit, de care tind s-o apuce mereu activiștii zilelor noastre. Dar care e capătul corect?
„Primele două lucruri la care un băiat sănătos şi o fată sănătoasă le simt în ceea ce priveşte sexul sunt acestea: întâi, e ceva frumos; iar apoi, e ceva primejdios”, scria G.K. Chesterton. Prin urmare, o formă echilibrată de educație ar trebui să acopere ambele aspecte: „că e ceva frumos” (A); și apoi că e „ceva primejdios” (B). În ordine inversă, (B) poate fi acoperit, simplu, printr-o informare în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viaţă sexuală prea timpuriu şi dezordonată. O informare făcută de profesorul de biologie sau de diriginte, nu neapărat de „proful de sex ed explicită pe steroizi”. (A) acoperă principalul obiectiv al educației – și nu vorbesc despre umplerea capului copilului cu informații despre wombatul cu nas păros nordic. Vorbesc despre educația MORALĂ și, da, de educație religioasă a copiilor, care începe cu cei șapte ani de acasă și care trebuie să reflecte valorile părinților și valorile culturii creștine, și nu fanteziile fierbinți ale unor ideologi.
