4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCum se străduieşte Gabriela Firea să nu obţină al doilea mandat de...

Cum se străduieşte Gabriela Firea să nu obţină al doilea mandat de primar general

Tot ce trebuie (sau trebuia) să facă e (era) să stea cuminte, să se mediatizeze masiv cu ce a făcut şi să profite de greşelile adversarilor politici. Dar nu, ea nu şi nu, nu face acest lucru.

În primul rând, are un motiv natural: s-a afirmat până acum ca politician nefiind deloc cuminte, ieşind public şi manifestându-se foarte vocal, autovictimizându-se.

Se mediatizează masiv, dar nu voit, cu ceea ce face, prin natura lucrurilor, creînd eveniment politic. Evenimentul politic pe care îl produce este negativ pentru ea şi pozitiv pentru adversarii ei politici.

În acest mod, evenimentul politic negativ pe care-l induce se augmentează la sentimentul negativ general contra PSD, pe care acest partid l-a determinat în ultimii trei ani, în rândurile electoratului propriu.

Gabriela Firea nu profită deloc de greşelile politice făcute de adversarii ei. Aceştia lucrează pentru ea, pe măsură ce alegerile locale se apropie, în timp ce ea lucrează contra propriilor interese.

Primul caz la care mă voi referi este cel al termiei. Am scris foarte mult pe acest subiect începând cu anul 2016, când chestiunea deja devenise acută. Bucureştenii suferiseră, în unele cartiere, de frig şi acum o iarnă. S-ar putea ca iarna uşoară pe care o avem, dacă va continua astfel, să fie în avantajul lui Firea.

Dar aceasta, în loc să păşească tiptil prin acest subiect sensibil, s-a apucat de lucrări oarecum semnificative (după ce nu făcuse nimic timp de trei ani) exact când se apropia sezonul rece.

Săptămânile în care termoficarea nu a funcţionat ca lumea în Capitală au fost destul de sugestive pentru ca în minţile oamenilor să se fixeze clar ideea că primarul general trebuia până acum să rezolve acest lucru şi nu a făcut-o.

Degeaba strigă acum Firea că nu poate să rezolve în câteva luni sau în câţiva ani ce nu s-a făcut în 30 de ani, încercând să paseze responsabilitatea pe umerii predecesorilor săi, până la Crin Halaicu sau poate chiar Dan Predescu. Bucureştenilor li s-a fixat în capete că Firea nu a făcut nimic.

Şi oricum am explicat că, dacă investeşte aiurea bani europeni grei, pe POIM, când a terminat de făcut această investiţie, pe recondiţionarea a 4.000 de kilometri de ţevi, în tot Bucureştiul, urmaşul ei va trebui să se apuce din nou de înlocuit alte ţevi, pentru că acestea vor continua să se strice. Cooperativa Munca în Zadar…

Al doilea caz la care mă voi referi este cel al vinietei Oxigen. A anunţat, în an preelectoral, că interzice nişte categorii de maşini în Bucureşti şi pune taxă pe circulaţia altora, punând sub presiune sute de mii de bucureşteni, ca să-şi achiziţioneze maşini cel puţin Euro 4.

Este evident că aceasta a creat în rândul celor vizaţi un sentiment negativ la adresa ei. Nu a gândit deloc pe nişe de electorat. Posesorii de maşini sub Euro 4 sunt amestecaţi, opţiunile lor politice sunt diferite. Acum, mai mulţi dintre aceştia vor vota contra ei.

Să observăm un fenomen: foarte puţini dintre ei şi-au vândut maşina sub Euro 4 şi şi-au achiziţionat maşină de la Euro 4 în sus, convinşi că măsura nu se va aplica de la 1 ianuarie.

Şi, într-adevăr, în decembrie, Gabriela Firea a anunţat, vezi, Doamne, că mai lasă două luni să curgă până la aplicarea măsurii. Evident, toţi au înţeles că vinieta aceasta nu se va aplica niciodată.

De la 1 ianuarie, a continuat să 靖 pună sub presiune pe aceiaşi proprietari de maşini. Din ştirile de presă neglijent scrise, preluând mot–mot informaţia venită din comunicatul Primăriei Generale, se înţelegea orice.

Inclusiv că sistemul de monitorizare a maşinilor a fost instalat, iar cei cu maşini sub Euro 4 care vor circula în lunile ianuarie şi februarie vor fi amendaţi pentru asta, începând cu luna martie. Ceea ce, evident, e absolut revoltător.

Părerea mea este că chestiunea vinietei va reprezenta un sub-subiect la chestiunea electorală a poluării Capitalei, care deja s-a lansat. Va rezulta, din discursul public al oponenţilor lui Firea, că nu autoturismele sub Euro 4 sunt cauza poluării Capitalei, ci gropile de gunoaie industriale apărute în urma lucrărilor haotice făcute începând de anul trecut de primarii PSD, în tot Bucureştiul, ca să le spună alegătorilor: „Uite ce am făcut noi pentru voi, alegeţi-ne din nou!”.

Opoziţia din CGMB va promite bucureştenilor că nu va introduce vinieta Oxigen dacă va fi votată, cred eu, iar Gabriela Firea va amâna iarăşi sine die introducerea acesteia, sub presiunea electorală. Era un subiect pe care nu trebuia să-l deschidă, pentru că acum sângerează politic puternic.

În fine, al treilea caz este cel al tendinţei permanente de a critica şi a da vina, pentru ce se petrece în Bucureşti, pe Guvern, în condiţiile în care şoferii, în autobuzele ei turceşti, dârdâie la 10 grade, iar călătorii se încălzesc suflând pe gură aburi.

Din coliziunea avută cu Costel Alexe, ministrul Mediului, toată lumea a priceput exact cine este vinovatul politic pentru poluarea în Capitală şi care sunt cauzele acesteia.

Din modul în care s-a adresat acestuia („Mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă place în Bucureşti”), toţi alegătorii bucureşteni au înţeles tot ce poate fi mai rău pentru ea.

Bucureştenii de şapte generaţii au aflat că a vorbit astfel, cu un vrâncean, o băcăuancă ajunsă în Capitală şi stabilită în Voluntari, unde s-a căsătorit cu un PSD-ist de Ilfov.

Nu dă bine. Cei veniţi în Capitală de oriunde din ţară s-au simţit jigniţi că Firea le-a spus să plece, dacă nu le convine. Iarăşi nu dă bine.

Mişcările ulterioare seamănă cu cele ale unui om prins în mlaştină, care se zbate şi se afundă tot mai tare. Acum, îl ameninţă pe Alexe cu plângere penală! Şi dacă demnitarul era 100% vinovat pentru poluarea din Bucureşti, tot a reuşit să-l victimizeze.

Ca să nu mai vorbesc că, Alexe demiţând-o din funcţie pe şefa Gărzii de Mediu, Firea a reuşit să-şi dea două ciocane în cap.

Primul: s-a descoperit că şefa Gărzii de Mediu a fost promovată fix de la Ilfov, din fieful soţului Gabrielei Firea. Al doilea: bucureştenii au descoperit că şefa de cabinet a fostei şefe a Gărzii de Mediu este sora Gabrielei Firea, Angelica Cobzaru. Efectul electoral este cumplit.

Ce trebuia să facă Firea? Să stea low profile pe punctele ei slabe şi să scoată în evidenţă ce a livrat pentru Capitală. (Mă întreb ce, dar asta e o altă chestiune.)

Şi să profite de bâlbele şi conflictele incredibile din USR, de propulsarea inexplicabilă a acestui ciudat, pe nume Nicuşor Dan, de dorinţa PNL de a merge pe cont propriu, eventual cu Ludovic Orban (ceea ce cred că ar fi o mare gafă politică).

Ciudată competiţia electorală pentru alegerea primarului general al Bucureştiului! Avem o serie de candidaţi care nu ştiu cum să facă să fugă de pe prima poziţie în opţiunile electorale. Parcă nu vor să fie aleşi şi fac tot ce pot pentru asta.

Vorba lui Nenea Iancu: „Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”.

Cele mai citite

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă