La prima vedere, pare a fi o interesantă combinaţie între morcov şi băţ, care va da rezultate bune. Dar nu este deloc aşa. Să detaliem puţin chestiunea, că tot este de sezon.
În primul rând că experienţa statelor vest-europene, care au cele mai mici rate de accidente rutiere şi mortalitate rutieră, pe ansamblu, arată că nu măsurile punitive sunt cele care duc la rezultate pozitive în astfel de statistici.
Să detaliem puţin însă chestiunea aceasta a radarelor. Întâi, ţinem minte că, odată cu explozia parcului auto, la începutul anilor ‘90, au apărut radare mascate pe marginea drumului, în Dacii gri, anoste, părăsite-ntr-o rână, suspect, vag murdare de la ploaie.
Rezultatul a fost minor. Între şoferi, devenise un soi de concurs de dexter: cine vede mai multe astfel de radare ascunse de Poliţia Rutieră. Erau unii “maeştri” care, în timp ce conduceau, îţi spuneau: “În 300 de metri, pe dreapta, e un radar”.
Ulterior, metodele de radarizare rutieră (dacă-mi este acceptat barbarismul) s-au sofisticat. Cam în acelaşi timp, au apărut comunicate ale Poliţiei Rutiere cu poziţiile radarelor pe drumurile din întreaga ţară, dar şi detectoarele de radare instalate la bordul maşinilor, care cârâiau, piuiau şi ţiuiau în diferite feluri, în funcţie de ce detectau senzorii (pentru că, în timp ce conduceau, detectau şi antenele speciale de staţie instalate pe unele maşini etc.).
Nici aşa nu a fost bine. Pe de o parte, şoferii erau distraşi de recitalul dat de micile dispozitive. Câr! Pâr! Poc! Piu! Miau! Parcă aveai în habitat un animal de companie. Unul ciudat, care subit devenea un soi de R2-D2 din Războiul Stelelor.
Pe de altă parte, legiuitorul a considerat că este o metodă a şoferilor de a dribla radarele şi a interzis detectoarele. Atunci, a apărut un fel de sectă a detectoriştilor, care stăteau cu senzorul de radare sub volan sau în torpedo, preocupaţi în continuare să găsească radarele ascunse, ca să ştie unde pot să “o calce” sănătos şi unde nu. Evident, nici aşa nu a fost bine.
În fine, acum s-a trecut în cealaltă extremă: de la radare ascunse în cele mai consemnate locuri, precedate, la un moment dat, de poliţişti falşi monstruoşi, din carton, cât cinci state de om, plasaţi strategic pe marginea şoselei, acum s-a revenit, pare-se, conform unei iniţiative legislative, la mai vechiul “Lume! Lume! Veniţi să vedeţi radarul vampă / Care bea petrol din lampă”. Iar vor fi distraşi conducătorii auto, iar vor călca acceleraţia când trec de radarul anunţat cu surle şi trâmbiţe.
Soluţia durabilă este întotdeauna şofatul preventiv. Aceasta înseamnă educaţie rutieră şi, în general, educaţie. Omul trebuie să asimileze încă din perioada de învăţare a şofatului că, atunci când conduce, este la volanul unei cutii ranforsate de tablă cu care poate produce victime şi pagube materiale.
Aşadar, că, aflat la volan, are o mare responsabilitate. În procesul de învăţare a şofatului, nu contează doar formarea reflexelor, ci şi mentalitatea care îi este insuflată şoferului de către instructor. Dacă instructorul, în timpul orei de conducere, este isteric şi începe să urle la ceilalţi şoferi care fac erori, elevul, când va căpăta experienţă, va proceda la fel.
În fine, atunci când şofezi trebuie să ai o anumită stare de spirit, un fel de zen, o relaxare specifică amestecată cu o atenţie distributivă calmă. Această stare de spirit te va ajuta să minimizezi posibilităţile de a face accidente uşoare şi de a le transforma pe cele grave în accidente uşoare. Şi mai ales: nu te grăbi niciodată, orice-ar fi.
