Guvernul s-a împrumutat cu 3 miliarde de euro, cu scadențe de 12 ani și 30 de ani. Pe surse, împrumutul este luat la dobândă de circa 2.04, în timp ce Bulgaria se bucură de 1.4, iar Grecia – de 0.55. De ce se împrumută România mai scump decât Bulgaria, nu știm. De ce pe termene așa de lungi, când ar putea să porționeze și să aștepte timpuri mai potrivite pentru dobânzi mai mici, iarăși nu știm. Celebrul domn Cîțu îi dă înainte și nimeni nu-l oprește. În trei luni guvernul, s-a împrumutat cu 40 de miliarde de lei. De ce ne împrumutăm așa de mult, dacă avem creștere economică?
Abulicul ministru de Finanțe vorbește tot timpul aiurea în tramvai, sugerând că ne paște o posibilă criză, în timp ce venerabilul Adrian Vasilescu, de la BNR, care e tobă de carte, îi sugerează, subtil, să mai tacă din gură, dacă nu se pricepe. Din aceeași serie – „Să râdem cu miniștrii cabinetului Orban” – , ministrul Transporturilor ne anunță că există soluție pentru traficul de coșmar (7 ore de la București) de pe tronsonul Comarnic-Brașov, invitându-ne ca, la Azuga, s-o luăm la stânga, pe un drum forestier. Se câștigă kilometri buni (!!) și, în plus, te poți întâlni cu lupu’ sau cu ursu’, ceea ce nu-i de colea.
Arpegiile false din discursurile miniștrilor – privitoare la creșterea vârstei de pensionare, mărirea doar șovăielnică a pensiilor, întârzierea alocațiilor, o posibilă criză economică, tăierea unor programe sociale, invitarea FMI, drumuri forestiere și gândaci croitori în loc de autostrăzi etc. – au în spate lipsa banilor, dar și o puternică marcă amatoristică. Se anunță chiar că se va renunța la scutirea impozitării IT-iștilor. Dar ce te faci – IT-iștii sunt, în majoritate, haș-tag-rezist! Să începi acum să-i impozitezi, ca pe orice om al muncii din această țară?! Așa ceva ar fi de neconceput. Hei, asta e recunoștința PNL pentru sprijinul – primit din partea acestor oameni minunați – în stradă, la dărâmarea fostului guvern?
Se profilează clar o politică de austeritate. De ce nu sunt bani? Ori se cheltuie prea mult, ori se colectează prea puțin – sau amândouă. Pare că accentul este pus pe satisfacerea marilor privați în dauna marelui public. Să mai fie vorba și de prostie? De exemplu, s-a văzut că recenta măsură de a elimina supraacciza la combustibil nu s-a regăsit în scăderea prețului la pompă (așa cum a fost motivată), în schimb a văduvit bugetul de circa 3,5 miliarde de lei, cât se colecta. Reiese că măsura a păstrat profitul furnizorilor (alde Lukoil, OMV, MOL et comp.) pe spinarea prăpădită a bugetului. Și este doar un exemplu. Evident că asemenea episoade de amputare a veniturilor nu au cum să nu afecteze deficitul. De unde nu pui, n-ai cum să iei, cred că pănă și dl Cîțu poate înțelege această savantă butadă.
Toate aceste intrări cu oiștea-n gard se acumulează. Mentalul electoratului a fost metodic și insistent educat în a fi dependent de demonizări – pentru ca să aibă de unde să răbufnească emotiv la urne într-un anumit sens, în sensul dorit de păpușarii demonizării. Demonizarea, prin definiție, este o anatemizare (a încălcării unor norme morale, legale, economice, de guvernare etc.) exagerată, disproporționată, hiperbolizată față de gravitatea reală în cauză. Anatemizarea devine apoi colectivă, este dusă chiar până în faza de satanism, cu soluții de extirpare inchizitorială – și, de aici, fandaxia publică e gata. Cu cât se depărtează momentul scrutinului la care emoția a fost descărcată prin eliminarea foștilor lideri PSD de la guvernare, cu atât nevoia – resimțită de public – a unei noi demonizări crește. Altfel, e pericol de sevraj colectiv. Pus în lipsă de propriul drog, un asemenea electorat s-ar putea să înceapă și-l furnizeze singur, adică să-și aleagă noi ținte, că se potrivește cu realitatea sau nu.
Nu știm cât de grave sunt declarațiile dlui Cîțu, cum deteriorează ele statutul și ratingul de țară, dar nu e departe ziua când va și el demonizat. Și nu numai. Va mai trage pe mulți după el. De aceea, partida Iohannis-PNL dorește anticipate. Pentru ca noua demonizare – poate la fel de neoperațională ca și prima și ca orice demonizare, de altfel – să nu aibă timp să se producă înainte de a se siguranța un mandat parlamentar majoritar PNL, inconturnabil, bătut în cuie pe 4 ani. După aceea, poate să se producă oricât și orice, pe cine mai interesează electoratul după ce se numără voturile! Ați auzit de vreun parlamentar să meargă spre a se sfătui cu cei din circumscripția lui, cu cei mulți, care l-au ales? Să le spună: „Fraților, eu vă reprezint în Parlament. Am venit să vă întreb: Să votez sau nu legea X sau legea Y? Cu cine să votez, cu guvernul sau cu moțiunea?” Nu, n-ați văzut și nici n-o să vedeți asemenea consultare. Sau vreo orice altă consultare cu masa. Pentru că jocurile se fac pe sub masă.
De partea cealaltă – aceeași filosofie distructivă profesată de PNL când era în Opoziție. Așa cum a dărâmat guvernul PSD fără a avea de fapt în spate o majoritate funcțională, tot așa, acum, PSD vrea să dea jos guvernul PNL (deși știe că legea primarilor în două tururi promulgabilă în buza scrutinului va fi oricum declarată neconstituțională), fără a avea în spate o eventuală majoritate conturată. Tactica este aceeași, tribală, reptiliană: „Mușcă și fugi!”
Oficial USR, ProRomânia, PMP și ALDE nu votează moțiunea, iar PSD și UDMR votează moțiunea. Minoritățile, altele, nu știm ce fac. Evident, PNL pretinde, la unison, că nu votează moțiunea. Dar toate sunt sigle, nu oameni… Bunăoară, primarii PNL – acum, când sunt pe val – n-au cum să vrea alegeri în două tururi, că nu sunt sinucigași. Se va repeta trocul – în doi, în trei, în câți vrei – de acum trei luni. Ultimul pronostic exprimat de președinte, cu un zâmbet mefistofelic pe buze, a fost de 50 – 50. Dar chiar dacă trece moțiunea, nu înseamnă încă alegeri anticipate. Pentru că următorul guvern nu va mai cădea, ci va trece ca rapidul prin gara Ciulnița. De unde atâta conștiință civică? E imposibil ca o majoritate parlamentară, în România fiind, să fie de acord să-și piardă câteva luni, salariile bune și, ulterior, pensia specială, oricâte promisiuni sau amenințări ar primi din partea cine știe cui.
Pe de altă parte, care e riscul din stradă al acestor colcăieli din Parlament? Ucenicul vrăjitor‚ adică masa amorfă care te-a ales‚ repede scapă de sub control. Un mediu emoțional rămâne un mediu impredictibil, indiferent ce scrie în cărțile de instrumentare a dezinformării și manipulării colective. O cădere a cabinetului Orban ar putea declanșa o chimie neașteptată în rândurile electoratului. Pentru că nu știi ce înțelege și cum reacționează fiecare amărăștean.
Regula din carte, pe masa de laborator, este că un acid cu un metal – aflat înaintea hidrogenului ca reactivitate – dă o sare și hidrogen, pe când cu un metal de după hidrogen dă o sare plus un oxid plus apă – ceea ce e altceva. Deci problema este pragul reactivității publice vis-à-vis de anumite mituri și contra-mituri. Cine poate prevedea pragul de reactivitate inversă a electoratului, cum basculează el, din fandaxie în fandaxie, după ce mai toți liderii partidei de la putere s-au întrecut în a-l speria cu procentul incert al măririi pensiilor, mult mai mic decât cel mitic, promis de PSD? Sondajele de opinie, în niciun caz. Și nici cărțile făcute pe sub masă.
P.S. Curtea Constituțională a decis că procedura de alegere a lui Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului a fost neconstituțională. În plus, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului îl anchetează, cu posibilă trimitere la Parchet, față de minciunile pe care le-ar fi spus în străinătate despre reprimarea revoluției de la Timișoara.
De mult timp, sare în ochi impostura acestui personaj, ale cărui succesive poziții înalte în ierarhia de stat post-ceaușistă sunt tot atâtea palme pe obrazul democrației române, atâta câtă e. Este o adevărată rușine națională ca, la 30 de ani de la sacrificiile din decembrie ’89, al doilea demnitar în stat să fie un om crescut pe vremea crocodilului Pleșiță. Sforar FSN, PDSR, APR, PNL, ALDE, acum Forța Națională (!!), el și cu alt mare manglișoi – fostul prim demnitar Petrov (sforar FSN, PD, PMP) – sunt de departe cei mai mari maeștri ai cărților murdare jucate pe sub masa post-decembristă și dau seama cel mai bine despre perioada-cacealma pe care am trăit-o, despre marasmul moral-politic în care ne zbatem, amestecul infam de non-valori care ne copleșește, ierarhiile întoarse, falsele modele, securismul secheloid, dinastic, comportamental, care impregnează interstițiile societății civile și ale instituțiilor statului și fac din această țară în continuare o democrație nefuncțională, o imensă formă fără fond.
