Când afli că un antrenor de fotbal este atât de debusolat, încât îi spune unui fotbalist care a jucat pe la Primavera lui Internazionale Milano un astfel de lucru, te iei cu mâinile de cap. Ce a fost oare în mintea lui Denis Alibec când a auzit o asemenea aserţiune tehnico-tactică din partea lui Guriţă? Nu cred că suportă hârtia, nici albitura template-ului de postare de pe Internet.
Acela a fost momentul în care antrenorul Naţionalei a spus, practic, la revedere. De aici titlul „Cosmin Contra, la final”. Când spui unui jucător, care aşteaptă de la tine să-l încarci ca pe un taur furios, „fă şi tu ceva”, ţi-ai consumat instantaneu toată prestanţa pe care o ai în faţa lui, te-ai descalificat definitiv.
Nici nu prea mai contează acum că, la ora la care va fi apărut acest comentariu, meciul amical-oficial Spania – România de pe Wanda Metropolitano s-a terminat. Probabil că scenariul cel mai plauzibil ar fi că spaniolii, relaxaţi, ne-ar da vreo două sau trei, apoi ar închide jocul umilitor, ca să nu ne distrugă. Cred că vom fi jucat iar cu cinci fundaşi. Contra respectă prea mult fotbalul spaniol. Sper să mă înşel, dar eu aşa cred că se vor desfăşura lucrurile după închiderea ediţiei.
Ce se mai poate spune deci despre meciul dezastruos de vineri, al naţionalei României, cu Suedia? Suedezii nu mai sunt deloc ce erau în urmă cu câteva decenii, când extremele alergau ca disperatele şi aruncau mingea în careu, la cap, în devălmăşie.
Naţionala Suediei este proprietara unui fotbal exact, cinic, ermetic, un 4-4-2 organizat pe pasă de siguranţă, la jucătorul liber de marcaj (şi de obicei sunt doi sau trei demarcaţi), după doctrina pe care o aplică astăzi cel mai bine Belgia şi cu care aceasta a urcat de pe locul 65 în topul mondial.
Suedia are o naţională de metodişti care aplică această strategie cu relaxare şi luciditate, până te distrug. Dacă îi laşi. Cum îi laşi cel mai lesne să o facă? Jucând şi tu în oglindă, tot 4-4-2. Exact asta a făcut Contra.
Punctele slabe – benzile laterale. Nicuşor Bancu este un mijlocaş de bandă stângă bun, poate fi foarte performant în 3-5-3, dar ca fundaş stânga clasic a fost complet depăşit. Pe banda dreaptă, alt dezastru: Ciprian Deac a fost umbra jucătorului de la CFR Cluj.
În loc să-l dubleze pe nou-venitul Vasile Mogoş, cu picioarele moi, Deac l-a lăsat pe acesta singur. Primul gol a plecat de la o pasă cu pieptul dată de mijlocaşul Clujului fix la un metru în dreapta bietului Mogoş, care nu a mai avut reacţie.
Trăiască Tătăruşanu, pentru că altfel era 0-5… Cosmin Contra a luat tot ce avea mai bun la dispoziţie şi a mizat cu încăpăţânare fix pe obsesia lui cu Nicuşor Stanciu. La Sparta, acesta joacă bine în sensul că o echipă întreagă aleargă tot meciul pentru ca el să filtreze pasele la mijlocul terenului.
La Naţională, Stanciu ar trebui să fie conducător de joc, să ofere pase de gol, să scoată din joc adversarul direct, dar el nu face asta. De ce spun că trebuie să facă el asta? Simplu: pentru că, dacă îi ai pe Ianis Hagi şi Constantin Budescu selecţionaţi şi nu-i foloseşti, înseamnă că asta aştepţi de la Stanciu.
A, că în repriza a doua, când Contra era la 28 de minute înainte de a-i spune lui Alibec „fă şi tu ceva…”, selecţionerul l-a introdus pe Hagi, cu un fel de „na, vi-l bag şi pe ăsta, că mi-aţi rupt creierul, nu mai am ce pierde, să vedeţi cum joacă şi să mă lăsaţi cu briliantul vostru!”, e deja superfluu.
Şi, dacă nu l-ai creditat pe Ianis aproape deloc în ultimele trei meciuri (oricum, cât a jucat, dereglările din jocul Suediei au fost provocate exact de acesta), măcar puteai să îl foloseşti pe Budescu. Să ştiţi că nu e ruda mea decât aşa cum sunt rude între ele toţi Ioneştii sau Popeştii, nu de aceea scriu asta.
„Budi” este genul de jucător care, dacă echipa îi aduce mingea în picior, e în stare să-l zăpăcească şi pe Cristiano Ronaldo, nu are nici un fel de complex, joacă cu capul sus, are ambele picioare.
Să nu-l foloseşti, când toată presa a presupus că l-ai selecţionat ca să-l joci, e cam la fel cum făcea Piţurcă, atunci când îl punea pe Adrian Mutu să facă faza de apărare, dublându-l pe Raţ, jucându-l în schimb mijlocaş ofensiv central, meci de meci, pe exasperantul Răzvan Cociş.
Ca să nu mai vorbesc că îmi este greu să înţeleg de ce a jucat Contra cu Stanciu muşchi de pase şi nu cu Răzvan Marin. Nu e jucat la Ajax? Atunci, Guriţă, de ce l-ai mai selecţionat? De ce ai jucat cu Băluţă – Stanciu şi nu cu Băluţă – Cicâldău, ori cu Răzvan Marin – Cicâldău? De frică? Chiar, de ce a mai fost selecţionat de atâtea ori Alexandru Cicâldău, dacă nu a jucat deloc?
Adică, mai bine făceai după principiul „dacă nu poţi să-i baţi, zăpăceşte-i”. Introduceai nişte jucători pe care Janne Andersson, antrenorul suedezilor, nu-i studiase ca pe insecte sub lupă. Dacă tot ai folosit 573.249 de jucători în campania asta, măcar mai bine aduceai câţiva despre care mintea lui Andersson nu ştia nimic.
De ce spun asta? Simplu: uitaţi-vă la cazul bietului Alex Mitriţă: strălucitor în meciul cu Norvegia, a fost studiat de staff-ul tehnic al suedezilor şi fixat la insectar. Cum? Simplu: 1. Mingea nu ajungea la el decât foarte greu; 2. Dacă totuşi ajungea, după prima atingere, îi era suflată de un suedez, care i-o dădea altui suedez. Atât de simplu.
Asta înseamnă pur şi simplu să nu ştii meserie. Cosmin Contra s-a dovedit depăşit de greutatea demnităţii sale. Din eleganţă o spun de-abia acum, pentru că oricum a trecut şi meciul amical-oficial cu Spania. Am crezut că e corect aşa pentru fostul jucător al lui Atletico de Madrid, care mi-a plăcut foarte mult.
Ce urmează, nu? Eu cred că Gheorghe Hagi este cel mai potrivit la Naţională. Dan Petrescu va urla, va înjura birjăreşte şi va încerca întâi să distrugă jocul adversarului, mizând pe old boys, ca la CFR Cluj. M-am săturat de asta. Hagi va construi o echipă din care oricum cunoaşte majoritatea jucătorilor şi pentru care este ca un al doilea tată.
În Naţionala de acum un sfert de secol, Dan Petrescu era cel căruia Hagi îi spunea „fugi pe extremă” şi, în timp ce acesta dădea din picioare spre tuşă, el înscria magic, cu naturaleţe, cum beau alţii un pahar cu apă. Eu îl vreau pe Hagi.
Dar Hagi, după precedentul excurs cu play-off, în care a fost înlăturat aiurea de la Naţională, după meciul cu Slovenia, nu vrea decât după aceea. La fel şi Dan Petrescu. „Gicanii” parcă sunt vorbiţi între ei, dar, sincer, îi înţeleg: să începi o campanie cu un posibil eşec, cu o echipă făcută de altul înaintea ta, din care mare lucru nu mai poţi schimba, e total contraproductiv.
Mai bine o Naţională antrenată fie şi de Mihai Stoichiţă, pentru Nations League, apoi un alt antrenor, care să ia totul de la capăt, „pe curat”. Dar fără Cosmin Contra acolo, peste decembrie, luna finalizării contractului acestuia. Gata, ajunge. Destul e destul. S-a vărsat.
