4.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăOp & Ed“Coplata” ar ieftini serviciile medicale

“Coplata” ar ieftini serviciile medicale

Ministerul sănătății a lansat în dezbatere publică “Strategia națională de sănătate în perioada 2022 – 2030,” un document necesar în contextul nevoii de modernizare și de profesionalizare a acestui domeniu vital. Necitind soluțiile, împotriviștii aruncă, precum le e obiceiul, cu vitriol. „Coplata” nu e problema, ci soluția la problema unui sistem subfinanțat.

„Vrem o țară ca afară, dar să plătim ca-n Expresul siberian.” Noul mecanism financiar ar aduce atât ieftinirea serviciilor medicale, cât și stimulearea competiției medicale. Practicienii cu mulți pacienți să câștige proporțional cu activitatea, nu să fie egali cu doctorul necăutat de nimeni. Știm, progresismul cultivă bacterii pentru ca apoi să spună că sistemul e infestat de nosocomiale. Dar dacă există zeloți ai ritului înfrângerii, asta nu înseamnă că Marile Oriente medicale să se predea fără luptă.

Nu azvârliți epoleții în ciorba medicală!

Influencerii au sărit ca arși. Parcă s-ar fi dat ordin pe unitate. Executați propunerea! Bă, băieți, nu mai trosniți atât de tare cu epoleții în oala de sarmale a sistemului medical românesc că vă sar în ochi stropi de fiertură!

Fraza care a încins spiritele “Se vor introduce mecanisme inovative de plată ale serviciilor și profesioniștilor din sănătate, în regim pilot, pentru anumite spitale din sistemul public de sănătate” a fost interpretată ca un mecanism de coplată, termen demonizat în România, din cauza intereselor private ale unor firme, care doresc să facă bani, decontând te miri ce la “casă.”

citește și: Laboratoarele de nanotehnologie și genetică moleculară așteaptă milostenia guvernului

Ministrul Alexandru Rafila poate să fie acuzat doar că nu știe să comunice. În zadar, partidul său, PSD, plătește pentru interviurile lui de pe televiziuni, prețuri pe minut mai mari decât ale companiilor de detergenți sau cele ale suplimentelor nutritive, omul nu are o strategie coerentă care să explice pas cu pas beneficiile plății unor servicii suplimentare în sistemul public.

Obsedanta “coplată” se practică în mai multe țări europene

Sigur că pacientul român este asigurat prin Constituție la servicii medicale gratuite. Acesta cotizează lunar la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, celebra CNAS.

Orice bolnav își dorește ca medicul să-l facă bine. Ar plăti oricât să se vadă sănătos. Caută printre cunoscuți relații la profesioniștii medicinei române.

Coplata ar ieftini serviciile medicale
“Aceste țărmuri sălbatice,”  desen al lui Ram V. și Sumit Kumar, publicat de Vault Comics

Ca unul provenit din familie de doctori, sunt asaltat de problemele medicale ale cunoscuților. Toți își doresc ce e mai bun și mai inovativ în domeniul cercetărilor medicale. Majoritatea vrea să fie consultată de elita medicală. Dar, oriunde-n lume, profesioniștii costă.

Prestigioșii atât de căutați, mereu, mă întreabă: “Unde vor? La public sau la privat?”

Somitățile sunt prețuite oriunde în lume, doar neomarxismul vrea un talmeș-balmeș de identități

Pacienților care nu-și permit condiții mai bune spitalicești, le recomand să-și ia trimiteri medicale și vor ajunge la cabinetele mult dorite. Mulți îmi mulțumesc și acum că profesioniștii medicinei românești le-au redat dreptul la viață normală. Niciodată, în cazul trimișilor mei, nu li s-au solicitat șpăgi și doctorii n-au primit ofrande. Dar, am simțit în vorbele profesioniștilor, din diferitele specializări, o serie de nemulțumiri, fie că au ajuns prea târziu, fie că pacienții puteau fi tratați de vreun medic zonal sau regional.

În toată țara există o vorbă: “înainte de drumul spre groapă, mai există un drum spre București.”
Doar cei care au trecut prin șocuri existențiale, fie personal sau prin aparținători, știu cât de mult ar da de la ei pentru un firicel de viață.

„Coplata” ar ieftini serviciile medicale, din cel puțin trei motive

Dar înainte de a prezenta argumentele, întreb, nu dau cu parul, când unui șofer, asigurat la celebrele firme, îi crapă motorul, dă fuga la asigurator să ceară bani sau se duce la service să-și facă reparația?
În sănătate, uneori un minut poate fi decisiv în lupta pentru viață. Cunosc nu puțini întorși de pe scările spre porțile lui Sfântu Petru. Supraviețuitorii îmi relatează scene enigmatice, când în somn simt că se înalță la cer și o mână îi trage înapoi. Aceea e mână magică a unui doctor.

Sigur că It-iștii nu cotizează la CNSAS, ei nu se vor îmbolnăvi niciodată sau cred că au bani pentru a se trata în clinicile occidentale. Ciudat e că strigă mereu că vor “o țară ca afară,” dar n-au învățat cât cotizează occidentalii la sistemele private de sănătate.

Sistemul medical românesc reușește, în ciuda subfinanțării, să facă performanțe. Bătrânul Hipocrat și arhanghelii din ceruri veghează ca mâinile și mințile doctorilor români să lucreze pentru viață, aici și acum.

Există și excepții, prea mult amplificate de presa mainstream, în majoritate finanțată de sisteme străine. Mulți vor dinamitarea sistemului public românesc. Să ocupe spațiul gol cu clinici private.

Cotizăm ca-n Crimeea, dar vrem servicii ca-n vest, logică de Ferentari

Pacienții români vor servicii ca afară, dar cotizează doar 340 de Euro/an, în condițiile în care diaspora și 12 % din populație nu este asigurată în sistemul public.   

Nu sunt puține cazuri când românii, lucrători prin Occident, se întorc acasă pentru că tratamentele sunt mai ieftine. Plătesc o asigurare de sănătate pe trei luni și se bucură de toate facilitățile legate de sistemul public.

De ce susțin că „mecanismul inovativ de plată” va duce la ieftinirea serviciilor medicale din sistemul privat de sănătate? Păi, simplu. Majoritatea profesioniștilor “de la privat” sunt luați de la stat. Lucrează după programul din spitalele de unde-și iau leafa. Policlinicile și spitalele „sereleu” nu-și permit să le dea salarii ca afară, deși unele prețuri sunt la fel de pipărate ca mult lăudatul “afară.” Îi plătesc pe borderou, cam 40% din prețul consultației. De ce nu ar opera peste program în unitățile lor spitalicești?

Problema mare a spitalelor private e că nu-și permit să rezolve cazurile grave. Când nu mai au soluții, expediază pacienții în sistemul public.

Noua strategie nu obligă, ci doar responsabilizează relația medic-pacient

Plata serviciilor suplimentare la stat este opțională. Pentru aceeași operație, tariful la stat va fi mai mic.

În plus, noua propunere din strategia ministerului sănătății vine în ajutorul pacienților. Cei care doresc condiții ca la privat vor plăti la stat ceva în plus. Astfel, se instituie un sistem concurențial. Profesioniștii care operează de zece ori mai mult decât loazele din sistem, pot să câștige mai mult, chiar lucrând la stat. De ce să mai piardă timp prin trafic?

Marele câștig al  „mecanismelor inovative de plată a serviciilor și profesioniștilor din sănătate” este că se elimină șpaga. Dacă șoferul mulțumit că i s-a redat viață motorului său îl cinstește pe mecanic, de ce pacientul, căruia i s-a reparat ce a stricat într-o viață, să nu poată răsplăti serviciul legal?

Cine nu dorește să existe o concurență între public și privat?

VOCILE LUMII

Alexandru Rafila

Ministrul sănătății

Coplata ar ieftini serviciile medicale
Alexandru Rafila are intenții bune, dar ideile sale nu prind consistență administrativă

“Să vedem dacă, într-o unitate sanitară publică, după încheierea programului de lucru, un medic poate să presteze, în regim privat, o anumită activitate medicală! Și pacientul plătește la spital faptul că vrea să fie consultat sau operat sau investigat de un anumit medic. Dar asta nu înseamnă că este în vreun fel împiedicat să aibă acces la serviciile obișnuite. E vorba de o opțiune.” a declarat Alexandru Rafila postului public de televiziune, TVR.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Avertisment economic: România riscă să intre într-o criză financiară majoră

Analistul economic Adrian Negrescu atrage atenția asupra riscurilor economice tot mai mari, generate de contextul instabil legat de primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit...

TikTok respinge acuzațiile legate de influența alegerilor prezidențiale din România

TikTok susține că a eliminat peste 150 de conturi care imitau identitatea lui Călin Georgescu, dar și alte 650 de conturi asociate altor candidați TikTok neagă acuzațiile privind o influență...

România va achiziționa blindate COBRA II de la Otokar de peste 1 miliard de euro

România a semnat un contract multianual cu compania turcească Otokar pentru achiziționarea a 1.059 de vehicule blindate tactice ușoare COBRA II, în valoare totală...
Ultima oră
Pe aceeași temă