Șefii principalelor democrații din lume, reuniți în orașul japonez Hiroshima, în cadrul formatului G 7, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea tensiunilor din Mările Chinei de Est și de Sud, la planurile de înarmare ale Chinei, protestând împotriva îngrădirii drepturilor omului în Tibet și Xinjiang. S-au răstit la conducerea de la Beijing! ”Lăsați Taiwan-ul din brațe!” Asta ca să ascundă umilirea Ucrainei în bătălia de la Bahmut, unde rușii i-au măcelărit pe ostașii comandantului suprem Valeri Fedorovîci Zalujnîi, generalul de patru stele, dispărut fără urme.
La Hiroshima, liderii celor mai industrializate șapte state din lume l-au catifelat pe Zelenski, i-au întins covoare roșii, aurindu-i imaginea de erou, doar pentru a pune batista pe țambalul contraofensivei – care a murit deja în uterul propagandei.
Occidentul ia decizii nesăbuite
Însuși Occidentul iese învins din războiul din Ucraina și asta provoacă nu doar neliniști, ci și decizii nesăbuite.
Într-un moment de depresie a lumii liberale, G7 provoacă din nou China.
Imersionate în propriile convingeri și impulsionate de nervul fierbinte al grupurilor interesate pentru supremația lumii, puterile, ce-și zic democratice, se fac că nu înțeleg parcursul Chinei din perioada Xi Jinping.
G7 ar dori să reia formula “Alianței celor opt națiuni” din timpul guvernării Qing, de la începutul secolului XX, când trupele militare anglo-americane mărșăluiau pe străzile principalelor orașe ale Chinei, cu strașnicul scop de protejare a misionarilor creștini. Dar asta nu se mai poate azi.
„Dinastia” Jinping nu mai are nevoie să cheme „Rebeliunea boxerilor” pentru salvarea integrității statale.
Cu două secole în urmă, Napoleon avertiza: ”Lăsați China să doarmă! Când se va trezi, va face lumea să se cutremure!” Iată că după două secole, Biejingul caută să-și recompună, în tăcere, Marele Imperiu, fără a provoca puterile emergente.
Doar nătângii pot crede că Marele Dragon va stârni un război de expansiune în teritoriile care i-au aparținut de drept. Sigur că mărirea, fără precedent, a bugetului înarmării sperie puterile occidentale, fără a lua în calcul demonstrația istorică: “pacea se dobândește prin cursa înarmărilor.”
Institutul de cercetare a prăbușirii URSS de la Beijing sau despre cum vigilența păzește de piaza rea
Nu întâmplător, la Beijing este înființat un institut de cercetare al dezintegrării URSS. Viitorii lideri ai Partidul Comunist din China învață cum să-și protejeze status-quo-ul, ca unica forță dominantă, fără ingerințe externe.
Doctrina Xi de expansiune nu este una războinică. O știe orice geostrateg cu țiglele pe casă.
China, sub cârmuirea sa, își dorește cucerirea pașnică a vechilor teritorii istorice, printr-un fel de seducție culturală, amestecată cu șiruri planificate de constrângeri economice, cu unicul scop de a scoate nu doar America din jocul Orientului îndepărtat, ci și Japonia. În învățământul public chinez se învață despre cât de ucigași erau samuraii.
Pentru a fi un model de prosperitate, China își propune să întreacă SUA la rata puterii de cumpărare, puterea nu se raportează la internaționalistul PIB.
Țara de Mijloc este întregul ținut dintre pământ și cer
Însuși numele de China provine de la Zhōngguó – 中国 – “Țară de mijloc,” nu în sensul consacrat lumii liberale, ci de tot ce se află între cer și pământ.
Guvernarea Jinping are puterea și determinarea renașterii unui imperiu, dacă studiem profilul „sufletului de oțel” al acestuia.
citește și: Căderea Bahmutului – iluzie sau ordinul cu precădere?
China nu vrea să fie o superputere mondială. Nu dorește să eclipseze hegemonia apuseană a Americii. Doar un ax gravitațional, în care să coabiteze puteri regionale. De fapt și de drept, Xi Jinping intenționează să redea Chinei strălucirea vechiului imperiu.
Beijingul nu își imaginează tipul de dominație autocratică pe care Uniunea Sovietică a exercitat-o în Europa de Est, în timpul Războiului Rece. Își propune o relație colegială, de tip profesorii în cancelarie, unde directorul școlii e Primus inter Pares.
Doctrina Xi își propune o dependență astrală a foștilor tigri asiatici, razele financiare să depindă de un singur soare strălucitor. Astfel, puterile emergente și-ar delega suveranitatea, în vederea coordonării securității Asiei de o putere astrală, nu hegemonică.
Interesul vădit al Chinei moderne e să scoată SUA din Marea Chinei de sud, cea mai vitală rută comercială pentru planul de dezvoltare al comerțului internațional al Chinei.
Geopoliticienii lumii constată cum Beijingul extrage pas cu pas state sau blocuri de state din siajul Washingtonului. Conducerea de partid și de stat caută alianțe sustenabile cu marile puteri arabe, cucerește financiar hălci mari din Africa și controlează majoritatea companiilor din Uzbekistan, Turkmenistan, Kîrgizstan, țări extrem de bogate în resurse naturale din Asia Centrală. Acestea au făcut parte din URSS, fiind îndelung curtate de investitorii de pe Wall Street.
Partidul Comunist Chinez a creat o doctrină de apărare, printr-o strategie de alungare non-războinică a străinilor din interiorul uriașului stat și îndepărtarea lor de zona de influență istorică. De fapt, chinezii urmăresc să alunge crucișătoarele americane, dincolo de poziția în care ar fi periculoase.
Marele Imperiu se recompune pas cu pas
Universul liberal, convins de unicitatea sa în modelarea prosperității, nu-și dă seama cum se recompune, în tăcere, Marele Imperiu, pe doctrina confucianistă, în armonie socială, în dezacord cu războiul civilizațional al puterilor apuse, nu apusene.
VOCILE LUMII
Henry Kissinger
Fost secretar de stat american
“Imperiile nu au niciun interes să opereze în cadrul unui sistem internațional de putere, ci aspiră să fie însăși sistemul. Aceasta este ambiția supremă a politicii chinezești de astăzi,” scrie fostul secretar de stat american Henry Kissinger în cartea sa ”Diplomacy.”
