Unul dintre consilierii săi a postat imaginea pe rețelele sociale. Probabil că staff-ul de campanie cunoaște rezultatele ultimei cercetări sociale a site-ului toateanimalele.ro, potrivit căruia românii preferă în proporție de 27% pisicile drept animale de companie.
Dacă liderul USR a coborât la 12%, marea sa despărțire de oameni este serbată ceremonios cu marea întâlnire cu lumea mieunitorilor. Prin asocierea cu gingașa făptură, strategii săi încearcă să capitalizeze electoratul iubitor de feline. Dar pentru a avea acest succes trebuie un întreg program de susținere a grupului de interese a pisicarilor, o spun ca specialist în campanii electorale.
Nu e destulă o fotografie. Mai trebuie și un zâmbet tandru de felină. Dan Barna coborâtul în sondaje, mai are încă timp să urce la tribunele electorale și să declare sfârșitul vieții de câine și începutul vieții noi de pisică.
Barna poate să decreteze că trecem din anul câinelui în anul pisicii, chiar dacă chinezii n-au făcut-o încă. Pentru ca acțiunea să aibă succes, specialiștii săi trebuie să scrie rapid o strategie de campanie: “Cu pisica ajungem departe,” în locul uzatului și ieșitului din uz: “Fără hoție ajungem departe,” folosit până la decaparea sa riseprojectistă.
Dar pentru asta are nevoie de un program politic, care să rezolve interesele grupului iubitorilor de pisici. Iată câteva idei:
*deschiderea de cluburi de socializare pentru posesorii de feline
*subvenționarea boabelor Eco, pentru o talie suplă*un program național de destresare a națiunii iubitoare de feline, prin mângâiatul pisicii de două ori pe zi, acțiune obligatorie, în loc de rugăciune
*deschiderea geamurilor de la subsolurile caselor iarna (ideea primarului Moscovei), pentru ca felinele să se ascundă de frig
*demararea unui program național: “Adopt-o pe Pisi!”. Toate felinele fără adăpost să-şi găsească o familie în maximum șase luni.
*înființarea centrelor de periat și tuns pisici, cu bani de la buget. Toți contribuabilii care nu au adoptat pisici în ultimele șase luni să fie obligați să plătească o taxă de 2% din venituri, așa cum se plătește impozitul pe șomaj.
Pentru că USR-ul e un partid iubitor de animale și de natură, dacă tot s-a bătut pentru salvarea liliacului violet de la Roşia Montană, iată că a venit timpul să răsară și un prilej bun de salvare a pisicilor. O ultimă acțiune din seria zăpăceşte-i pe fraieri înainte de finish-ul electoral.
Dacă ar fi fost după mine, i-aș da numele campaniei Luly-boy, în amintirea birmanezei aduse din Congo de profa mea de chimie din liceu. Dumnezeu să-o hodine! și pe doamna profesoară şi pe tigroaică, care n-aș crede că nu s-a reîncarnat, poate chiar în fost sinistră a culturii, prea era zburlită şi arțăgoasă.
Luly-boy mi-a marcat adolescenţa. Nu mă trecea clasa dacă nu luam câteva ore de meditaţii. Când am ajuns prima oară la uşa apartamentului ei din cartierul studenţesc, m-a întâmpinat mai întâi felina şi apoi profesoara. Mi-a pus-o în dreptul feţei. Pupă, mama, băiatu’! A îndreptat-o spre faţa mea. În acelaşi timp mi-a spus şoptit că dacă mă zgârâie pe faţă înseamnă că sunt nedorit şi nu pot intra. Desole. Rămâi repetent. Cu groază în ochi şi cu rugăciunea înspre gheruţe am închis ochii.
Trecusem testul. Pisica m-a pupat. Pupat de pisică am trecut pragul şi mai apoi clasa. Eram salvat. Asemenea salvatorilor de azi de lilieci violeţi. Dar asta nu înseamnă că am devenit laic al sectei Marea Închinare la Felină. Pisicile mele sunt normale. Trăiesc în curte şi iarna şi vara. O useristă m-a ameninţat recent că dacă nu bag iarna pisicile în casă mă dă pe mâna instituțiilor de protecție a animalelor.
