Mai multe părţi ale societăţii au avut ieri opinii mai mult despre ce a făcut rău Athanasiu, decât despre ce a făcut bine. Deh, oameni care n-au plantat în viaţa lor un pom, vorbesc în singurătatea universului concentraţional internaut-democratic, despre salvarea pădurilor.
Multe păreri, aş spune, puţine opinii
Totuşi, în valul de particulari, simpli plasturi la piciorul de lemn, câteva voci critice au avut reacţii pertinente.
Fără a dori să-l contrazică pe Athanasiu, Adrian Severin, aprins de subiectul poveştii din care făcea şi el parte, mi-a spus că PDSR-ul, încă din anii ’90 avea un statut de invitat sau de observator la reuniunile Internaţionalei Socialiste, dând şi o serie de argumente. Zicea că în virtutea raportului de continuitate pe care și-l declarase cu PSD-ul lui Titel Petrescu.
Liderul PDSR, Adrian Năstase, consideră că poate că fostul lider social democrat s-a referit mai degrabă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, acolo unde au existat reprezentanţi.
Memoria e oricum subiectivă. Arhivele constituie probele certe
Pe atunci FSN era o “mișcare largă” și abulică fără o identitate ideologică asumată clar, avea să recunoască şi fostul europarlamentat social democrat Adrian Severin. Noi sriam asta zilnic în ziar.
El mărturiseşte că PDSR era dorit de SPD din rațiuni pragmatice: era partidul la putere, care avea o bază electorală mare și fidelă. Partidul Social Democrat din Austria, SPÖ ținea aproape de SPD. La fel și social-democrații nordici (Finlanda, Danemarca, Suedia) care erau și ei la guvernare și aveau mare influență în Internaţionala Socialistă voiau alături de familia lor un partid mare, mai e de părere Severin.
Trei partide social democrate care nu încăpeau în aceaşi armură organizaţională
În primul deceniu de după revoluţie erau trei partide social democrate: PDSR-ul lui Ion Iliescu, PD-ul lui Roman (desprins din FSN) şi PSDR-ul lui Sergiu Cunescu, singurul partid care şi-a asumat tradiţia social-democrată. Asta ştiu eu.
“Francezii și spaniolii erau pentru PD, datorită relațiilor cu Roman. Ei mai aveau alături pe belgieni, importanți pentru că o aveau pe președinta femeilor IS (Anne-Marie Lizaine).
Restul (partidele din Italia, Portugalia, Grecia, UK, Israel) erau neutre, dar înclinate să îi urmeze pe nemți (cu excepția UK).
Vocile lumii:
Evz.TV. Adrian Severin, victimă a două „state paralele”: Bruxelles și București
“Adrian severin avea toate şansele să fie liderul social-democraţilor europeni, poate cea mai înaltă poziţie avută vreodată de un social democrat român, dar statele paralele l-au învins înainte de meci”
Partidele din Grupul Viszegrad, deja intrate în IS, erau ferm cu nemții,” mai zice Adrian Severin.
Toate, dar absolut toate, e de părere Severin, erau stânjenite de PSDR (Cunescu), căruia nu îi vedeau nici un viitor, dar pe care nu puteau să îl excludă din IS întrucât avea blazon istoric și se considerau obligate moral față de el (și chiar, personal, față de Cunescu, pe care îl stimau pentru eleganță, dar îl detestau pentru rigiditate).
“După cum se vede, PD stătea cel mai prost”, zice fostul ministru de externe din Guvernarea CDR, pe locul cuvenit PD-ului.
Susținerea franco-spaniolă putea doar amâna o decizie, dar nu răsturna influența nemților și a celor apropiați lor. Campania PDSR folosea toate mijloacele de seducție ale guvernării, fiind condusă politico-financiar de Viorel Hrebenciuc, maestrul tuturor combinațiilor, și din punct de vedere diplomatic de Gheorghe Prisăcaru, nu numai bun profesionist dar și foarte bine conectat la mișcarea socialistă europeană de pe vremea în care fusese reprezentantul României la Federația Mondială a Tineretului Democrat. Ambasadorii României, în zdrobitoare majoritate, lucrau pentru PDSR, mai comentează Severin.
PD-ul l-a dat afară
PD era reprezentat de el în Internaţionala Socialistă și de Victor Boștinaru, încă nu foarte cunoscut dar deosebit de persuasiv și capabil să realizeze contacte.
La Paris, în anul 2000, bonusul a fost oferit, într-adevăr, de Președintele IS, Pierre Morroy, dar nu ca apreciere pentru francofonia liderilor prezenți acolo (aşa cum a susţinut în interviul de ieri Alexandru Athanasiu), ci ca încercare de a promova influența franceză asupra stângii românești, pe linia inaugurată de Miterrand, eliminându-o pe cea germană. Ca strateg al campaniei PD, Severin mărturiseşte că a balansat între aceste interese.
PD-ul şi-a arătat “recunoștința sa”, excluzându-l în 1998, sub influența lui Băsescu, Berceanu și alții din partid.
Ori pe cal mic, ori pe cal mare
Avea două opţiuni. Să meargă în PSDR-ul condus de Cunescu, unde era invitat sau să facă pasul spre PDSR? A negociat cu amândoi. Dar să vedem ce a urmat?
Adrian Severin susţine că el a fost cel mai convingător pentru intrarea PDSR în Internaţionala Socialistă, datorită relaţiei sale speciale cu președintele IS, Antonio Guterres. Portugalia deținea pe atunci președinția rotativă a dimensiunii guvernamentale a OSCE. Atunci, într-o seară, la Lisabona, acasă la Guterres, ar fi convenit asupra primirii PSD în IS, lucru de care apoi el s-a ocupat, în așa fel încât rezervele să dispară. Astfel, la Congresul de la Sao Paulo, PSD a intrat în IS, având un singur vot împotrivă – cel al PD.
Numai că Alexandru Athanasiu vorbea despre un eveniment cu trei ani înainte. Despre Congresul din Franţa al socialiştilor lumii.
Nu PSDR a băgat PSD în IS, e concluzia lui Severin, ci a unui ansamblu de mecanisme şi circuite speciale. Poate istoria se va lămuri cu documente.
Adrian Severin avea să fie nemulţumit de oferta primită de la Sergiu Cunescu la sfârşitul primului deceniu de după revoluţie, aceea prin care i se oferea un post de vicepreşedinte.
Intrarea în PSD şi fulminanta ascensiune, urmată de căderea dirijată
Ulterior a intrat în PSD, pe care l-a reprezentat cu mult fler diplomatic, la cel mai înalt for European. Se zice că înainte de a i se fi întins cursa de lobby a tabloidului englez, avea toate şansele să fie liderul social-democraţilor europeni, poate cea mai înaltă poziţie avută vreodată de un social democrat român. Fiind o perioadă de preşedinţie rotativă, avea şansele să devină chiar pentru scurt timp preşedintele Parlamentului European. De teamă să nu le strice nemţilor ploile, în calea accederii lui Martin Schulz, în înalta poziţie, farsa l-a scos din cursă. Nici nu avea susţinerea suficientă din ţara condusă la acea vreme de Traian Băsescu, cel care l-a exclus din PD.
Istoria se scrie de oameni mari cu litere mici.
