“Este prematur să avansăm sume pe domenii de investiții”, a spus ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, explicând că „prioritare rămân investițiile în infrastructura de transport, refacerea sistemului de irigații, Sănătate și Educație, care sunt servicii publice de importanță strategică națională, și digitalizarea”.
Aceasta înseamnă că acum Ministerul Fondurilor Europene se organizează pentru absorbţia banilor. Septembrie este luna în care România trebuie să prezinte Comisiei Europene o schiţă de plan defalcat pe domenii. Infrastructura (autostrăzile și căile ferate) e domeniul prioritar.
România are obligația de a finaliza până în 2030 închiderea coridoarelor de transport, în care intră tronsonul de autostradă Sibiu- Pitești, Centura Capitalei (care e, ca şi tronsonul Sibiu – Piteşti, pe Coridorul IV de transport european), dar şi ce a mai rămas de lucrat din tronsonul Lugoj – Deva.
Problema, din punctul meu de vedere, este una de management naţional şi de impact sistemic. Dacă vom reuşi să ne îndeplinim obiectivele în proporţie de 60% – 70%, atunci vom avea rezultate, dar sunt sceptic.
Guvernul trebuie să dea jos milităria din pod acum. Voi lista mai jos factorii de intrare ai chestiunii ce-mi determină scepticismul acesta.
Factorul management instituţional
De când a început absorbţia banilor europeni (voi exclude banii de pe APIA şi APDRP, pentru Agricultură), în 2007, sistemul a fost organizat pe autorităţi de management (AM), la nivelul unor ministere, cu coordonare financiară de la Ministerul Finanţelor.
Ulterior, pentru că absorbţia banilor mergea foarte prost, toate AM-urile au fost unite şi s-a format Ministerul Fondurilor Europene. În pofida faptului că s-a afirmat că „acum totul va merge mai bine”, lucrurile au mers la fel de prost.
Motivul? Posibil unul infracţional, dar acest lucru nu a fost demonstrat consistent. Anume, s-a afirmat insistent că „ei” (adică guvernanţii) nu au vrut să tragă bani europeni, pentru că, dacă furi, mai devreme sau mai târziu se vor ocupa de frauda ta autorităţile de specialitate europene.
Până acum, a fost vorba numai despre OLAF. Acum, a intrat în joc Parchetul European, deci lucrurile, teoretic, devin şi mai complicate pentru fraudatori. O cauză evidentă a slabei absorbţii a banilor comunitari a fost bad management-ul.
Diavolul se ascunde în cofinanţare şi creditare
Acum, avem la Bucureşti un minister întreg. E treaba lui Marcel Boloş, ADR-ist ardelean, să-i capaciteze, să-şi facă treaba ca o uzină la turaţie maximă.
E de asemenea interesant de văzut cât de bine vor acţiona ADR-urile, ce se ocupă de gestionarea Programului REGIO (iniţial numit POR – de la Programul Operaţional Regional).
Care va fi noua arhitectură instituţională, a cărei menire e tragerea banilor reportaţi din precedentul exerciţiu financiar şi a noilor bani? Cum se vor defalca pe AM-uri şi axe aceşti bani – nu ştim. Presupun că la MFE se lucrează intens şi că organigrama se reaşează.
Factorul creditare
Dacă cineva îşi imaginează că aplicantul vine, completează un teanc de hârtii şi ia banii europeni, atunci cu certitudine se înşeală. Să luăm un exemplu, pe un proiect de principiu, în valoare de un milion de euro.
Nu toţi banii au ca sursă fondurile europene. Există o cofinanţare românească, ce diferă de la axă la axă.
Poate fi vorba de exemplu despre o cofinanţare de 50%, 40%, ori 20%. Aşadar, din start, aplicantul trebuie să-şi planifice să investească mult mai mulţi bani decât partea sa de cofinanţare, pentru ca apoi să ia partea europeană a banilor de la Comisia Europeană.
„Dacă cineva îşi imaginează că aplicantul vine, completează un teanc de hârtii şi ia banii europeni, cu certitudine se înşeală.”
Să zicem că proiectul nostru de un milion de euro este defalcat pe cinci faze de câte 200.000 de euro fiecare. În prima fază, trebuie să lucreze, conform caietului de sarcini, investind toţi cei 200.000 de euro. După ce a finalizat etapa, anunţă autoritatea de management.
Aceasta vine, constată că totul e în regulă, anunţă Comisia Europeană, apoi, dacă cofinanţarea europeană este de 50%, investitorul primeşte 100.000 de euro şi începe lucrul la faza a doua. Şi tot aşa.
Dacă e vorba despre un minister, cum este cazul lucrărilor de infrastructură, care probabil vor fi pilotate prin CNAIR, atunci cofinanţarea se stabileşte în bugetul ministerului, când se face proiectul bugetului de stat.
Aici s-ar putea să apară o mare problemă: lipsa banilor, din cauza crizei bugetare. Va reuşi guvernul să asigure cofinanţarea necesară la toate lucrările publice ce vor fi începute din banii aceştia europeni, de la 1 ianuarie 2021? Iată o întrebare bună.
Dar marea problemă este la acele proiecte de investiţii pe granturi europene care au cofinanţare românească privată. Prima chestiune spinoasă e că, din cauza coronacrizei, economiile populaţiei au crescut, în schimb banii aflaţi la firme au scăzut în volum.
Nici dacă are banii necesari de cofinanţare o firmă nu îi va arunca într-un asemenea proiect, ci va face un credit.
„Timpul nu mai are răbdare. Trebuie acţionat acum”
Majoritatea firmelor ce vor dori să ia granturi europene vor încerca să facă credite bancare. Numărul firmelor bancabile a scăzut mult în pandemie.
O spune testerul reprezentat de IMM Invest. Aşadar: avem destule firme bancabile azi, ca să absorbim banii disponibili în exerciţiul financiar (unul despre care nu ştim acum exact aproape nimic)?
Factorul impactului pe forţa de muncă
În pagina Economie, public un articol despre atenţionarea PwC privind impactul noii economii pe forţa de muncă. Analistul economic Sorin Dinu a spus anterior RL că impactul automatizării, AI şi Green Deal, pe forţa de muncă, în România, e de 60%.
Cei 60% trebuie treptat să treacă prin reconversia profesională. De la ciocan, mulţi vor fi obligaţi să intre la service de roboţi. Cei ce nu vor fi capabili de asta vor ajunge în economia serviciilor.
Lucrurile par simple. Nu sunt. AJOFM-urile vor trebui să se transforme, din case de marcat banii la şomeri, în filiere de re-formare profesională şi re-plasare pe piaţă a celor loviţi de impactul trecerii la noua economie.
În ultimii 20 de ani, m-am săturat de texte despre „măsurile proactive de reconversie profesională” blablabla. Bani grei au fost investiţi de UE, pe POSDRU, pentru aceasta. Efectul a fost minor. Nu mai ţine figura, Guvernul trebuie să schimbe macazul.
Factorul politic asimetric
În fine, un lucru ce poate determina pasul mai lung şi mai apăsat, ori mai scurt şi chiar înapoi, cu care absorbim banii şi-i transformăm în prosperitate, e ce fel de guvern este la putere.
Unul slab, căruia Legislativul îi mutilează intenţiile, ca acum? Dacă situaţia va continua, nu facem nimic. De aceea, e important să avem alegeri şi din ele să ieşim cu o guvernare reformistă consolidată.
Sunt importante alegerile locale, pentru ca toate autorităţile locale, companiile şi regiile de sub tutela acestora să aplice până la finalul lui decembrie pentru aceşti bani, pe exerciţiul financiar 2021.
E apoi important să avem un guvern puternic, reformist, care să continue ce am spus că trebuie făcut. În fine, e crucial ca în anii următori să rămână la putere consolidat guverne reformiste.
Dacă ne trezim cu o cădere de management guvernamental, ca în anii 2017 – 2019, am pierdut trenul şi vom deveni pentru mult timp provincia săracă a UE. Timpul nu mai are răbdare. Trebuie acţionat acum.
