0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăOp & EdEfect Pelosi / China renunță la lupta împotriva încălzirii globale

Efect Pelosi / China renunță la lupta împotriva încălzirii globale

Ca o reacție a vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan, considerată de unii ”inoportună,” China suspendă dialogul militar și maritim cu SUA și denunță unilateral acordul de la Glasgow, privind lupta împotriva încălzirii globale. Trei într-unul. Situație care cade mănușă ”mâinii tremurânde” a lui Vladimir Putin. 

De asemenea, Beijingul sistează exportul de materii prime necesare producției cipurilor în Taiwan. Asta în timp ce tot mai multe țări vor să adere la Organizația de Cooperare de la Shanghai, din care face parte și Rusia. Și-au exprimat intenția de intrare în organizație chiar și Emiratele Arabe Unite, în afara celor din Asia centrală. Doar India rămâne partenerul anglo-saxonilor. 

Casa Albă se răstește prin intermediul purtătorului de cuvânt. Spune că atitudinea regimului de la la Beijing este ”iresponsabilă.” Oare aterizarea fără viză a lui Nancy Pelosi în Taipei a fost una constructivă, pentru promovarea păcii și a ”bunei înțelegeri” între popoare?

Chestiunea apărării valorilor democratice s-a văzut în Afganistan. La fel ca în Vietnamul generației flower-power, Unchiul Sam a lăsat trilioane de dolari, fără a instaura domnia legii și regulile democratice. 

Rechinii nu au stat de drept, ci doar poftă de a mânca plevușca

A pretinde că lupți pentru statul de drept, într-o lume multipolară, e ca și cum ai încerca să scoți caninul cariat al rechinului cu instrumentul de chiuretat genderul. Ce se va întâmpla cu democrația? Să-l recitim pe Platon! Plutocrația s-a instaurat în lumea democratică fără a da de veste. 

China nu mai e ce a fost. A dezvoltat sub domnia lui Xi Jinping  o putere militară fără precedent, desfășurată pe mai multe teritorii. A deschis mai multe baze militare în indo-pacific și în Africa de vest. 

Geopolitica conține doi termeni geo (geografie) și politica. 

China renunță la lupta
desen de Ștefan Popa Popa’S

Printr-o diplomație tăcută, China lui Xi Jinping, aflat de zece ani la conducerea partidului comunist chinez, a cucerit, fără a utiliza forța armată, importante state aparținând domeniului colonial francez, trecându-le în sfera sa de influență. Printr-o serie de șiretlicuri financiare, și-a impus dominația asupra politicii din Camerun, Coasta de Azur, Senegal, Burkina Faso. Asta în condițiile în care Emmanuel Macron s-a bazat pe spiritul competitiv al companiilor americane. Vizitele  repetate ale președintelui francez, în Africa francofonă, n-au fost mai influente decât banii chinezilor. 

citește și: Încălzirea globală, lozinca Marii Resetări (II)

China a luat o halcă din coloniile franceze

Mecanismele pieței globale au fost învinse de șiretenia politicii de investiții a partidului comunist chinez. Dar pentru a înțelege, trebuie să știm metodele de luare în stăpânire a principalelor mine din Africa. China trimite în companiile africane mici investitori. Aceștia intră în consiliile de administrație și află situația cash-flow-urilor. Într-un moment de derută financiară, finanțează prin Exim Bank antreprenorul chinez. Acesta primește sume consistente pe care nu le poate returna într-o viață. Proprietarul din umbră rămâne astfel statul chinez, care controlează fluxul financiar și influențează politicile statului respectiv.

Pentru a judeca ce se întâmplă pe planetă, trebuie să știm principalii pioni ai politicii externe a partidului comunist chinez.

Doctrina Xi prevedea demult ”contribuția Chinei la guvernanța mondială”

Doctrina Xi Jinping, concepută ca un cumul al gândirii socialismului de piață chinez, diferă de cea a predecesorilor. Conceptele despre relațiile internaționale s-au schimbat. Cadrul de referință care ghidează această doctrină este „misiunea Partidului Comunist Chinez.” Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Xi și partidul se bazează pe trei piloni. Primul – definit laconic „întinerirea națională” – se concentrează pe restabilirea bogăției și puterii Chinei. Al doilea și al treilea vizează „comunitatea globală” și „contribuția chineză la guvernanța globală.” Doctrina Xi Jinping scoate, astfel, în relief provocările relațiilor externe ale Chinei în secolul XXI.

Deci, de aproape zece ani, strategia expansionistă a puterii autocratice putea fi citită și interpretată în contextul în care China deține un trilion de dolari din datoriile externe de treizeci de trilioane a SUA.

Măcar din promovarea cooperării ”Belt and Road,” pe baza principiilor consultării extinse, contribuției comune și a împărțirii beneficiilor, după principiul win-win, intențiile expansionise ale Chinei ar fi putut fi deslușite de civilizația occidentală.

Drumul Mătăsii este cel mai curajos proiect de dezvoltare economică. În condițiile în care ”Transcarpatica” americană a rămas la stadiul de promisiune.

În acest context, Nancy Pelosi s-a dus ca o floricică, în dezacord cu recomandările Casei Albe și ale intelligence-ului american. Sau a făcut pe agentul secret de marketing al lui Xi Jinping, care se pregătește de al enșpelea congres?

China și sacrosantul principiu capitalist ”win win”

Demult politica externă a SUA nu se mai ghidează după principiul sacrosant al capitalismului win-win. Ci doar lost-win (vezi cazul Parteneriatului strategic cu România). Sigur, visătorii ne-ar spune că primim în schimb securitate. Dar la ce costuri?

America și Uniunea Europeană rămân înțepenite în lupta împotriva încălzirii globale, asta în condițiile în care nu dețin nici 20% din rezervele energetice ale planetei. China a spus adio.

Nu cred că Pelosi s-a dus de capul ei să îngâne Dragonul. Democrații americani sunt disperați. Riscă să piardă, în toamnă, majoritatea în cele două camere parlamentare, pe de-o parte, iar pe de alta sunt presați de investitorii din mașina de război. Biden e prins între nicovala banilor și secera electorală. Nu degeaba progresismul administrației Biden e considerat neomarxist. Dragonul e trezit din adormire. Pierd SUA supremația lumii?

 

VOCILE LUMII

Sun Tzu

Strateg militar antic

China renunță la lupta

„Generalul care câștigă bătălia face multe calcule înainte să înceapă lupta. Generalul care pierde face prea puține calcule înainte de luptă,” avea să scrie acum peste două mii de ani Sun Tzu, în cartea ”Arta războiului.”

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Peste 3.000 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov în perioada Crăciunului

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a înregistrat 3.009 solicitări între dimineața zilei de 24 decembrie și dimineața zilei de joi, a anunțat managerul instituției,...

Vladimir Putin acuză Ucraina că refuză să prelungească acordul existent de gaze

Președintele Vladimir Putin a declarat joi că nu mai există suficient timp până la sfârșitul acestui an pentru a semna un nou acord privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă