2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăOp & EdColumnistDrăgaicele. Ribbentrop + Molotov = 0. Gutenberg. Matei Călinescu. Messi. Omul cu...

Drăgaicele. Ribbentrop + Molotov = 0. Gutenberg. Matei Călinescu. Messi. Omul cu șase regine.

Tradiții. Noaptea de Sânziene este, în fiecare an, între 23-24 iunie și e premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. În popor Sânzienele mai sunt numite și Sfintele sau Frumoasele. Tradiția spune că acum se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu cea pământeană.

Sânzienele sunt entități ale aerului, transparente, pure și nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mișcări foarte rapide. Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele și Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor și animalelor, dau miros și puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor și apăra lanurile. Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstițiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului și înscris sub semnul focului, al Soarelui.

1400. Deși nu se cunoaște data exactă, în această zi se celebrează nașterea lui Johann Gutenberg, inventatorul tiparului cu litere mobile din metal.

1509. Henry VIII este încoronat ca Rege al Angliei, faimos pentru cele șase soții ale sale: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr.

1793. A fost adoptată prima Constituţie republicană a Franţei.

1812. Armata lui Napoleon a invadat Rusia.

1818. S-a născut economistul Ion Ionescu de la Brad, întemeietorul școlii românești de agronomie, membru al Academiei Române și cel care a organizat primul serviciu de statistică din Moldova.

1862. S-a format guvernul condus de Nicolae Kretzulescu.

1901. La Paris, a avut loc prima expoziţie de pictură a lui Pablo Picasso.

1911. S-a născut scriitorul argentinian Ernesto Sabato.

1918. A fost inaugurată prima cursă poştală, pe calea aerului, între Montreal şi Toronto.

1926. S-a inaugurat prima linie aeriană civilă, pe ruta Bucureşti-Galaţi.

1927. Corneliu Zelea Codreanu înființeză Legiunea Arhanghelului Mihail, organizație paramilitară de orientare fascistă cu un caracter mistic-religios.

1941. Ruperea relaţiilor dintre România şi U.R.S.S.

1947. Guvernul Statelor Unite ale Americii a trimis guvernului Petru Groza o notă în care îşi exprima îngrijorarea faţă de „arestarea arbitrară, fără mandat de arestare sau acuzare, a sute de membri ai Opoziţiei, cât şi a altora care nu fac parte din partidele opoziţioniste”.

1987. S-a născut fotbalistul argentinian Lionel Messi.

1991. Parlamentul României a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939.

1999. A fost deschis primul Centru de informare al Comisiei Europene în România.

1999. Chitara cu care Eric Clapton a înregistrat Layla a fost vândută pentru 497.500 dolari.

2002. A murit Pierre Werner, iniţiator al Integrării Monetare Europene şi autor al Planului Werner, concretizat în introducerea monedei Euro.

2007. Gordon Brown a fost desemnal oficial noul lider al Partidului Laburist din Marea Britanie.

2008. A murit economistul Leonid Hurwicz, laureat al Premiului Nobel, cel care a creat conceptele de incentive compatibility și mechanism design, care măsoară felul în care sunt obținute rezultate dorite în științele sociale și politice.

2009. A murit criticul și teoreticianul literar Matei Călinescu, stabilit, din 1973, în Statele Unite al Americii.

Citește și: „Nu avem nevoie de idoli si de mituri“. Interviu cu Matei Călinescu

Ziua mondială a iei.

Citește și:

Moldova suverană. Patronul arșiței. Thomas Mann yankeu. Giugaru. Călărețul cu cap. Tratatul Antarcticii. Testul Turing.

Maria T. Găina a născut pui vii. Napoleon, expat. Chilia 9. Dan Brown. Take Ionescu. Teoctist protestează.

Pârlele. Părintele politologilor. Un răsunet. Sanda Tătărăscu Negroponte. Alecsandri. Bombardarea Moscovei.

Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă