6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăOp & EdCele mai importante șapte evenimente ale anului 2022

Cele mai importante șapte evenimente ale anului 2022

De Sărbători, nu se fac doar daruri de Crăciun. Se trag linii și se calculează dacă familiile au ieșit pe plus, la bilanțul anului. Aritmetica financiară e doar abacul care măsoară crâmpeiele de fericire. Bucuriile vieții n-au unități de măsură.

De obicei, la sfârșit de an, sau de calende, cum vreți, de două mii de ani se tot fac adunări și scăderi. De la Hristos Împăratul cel fără de moarte, am învățat să urăm tot binele din lume celor dragi, colegilor și să ne rugăm pentru binele lumii.

În aceste zile, creștinii văd doar lucrurile bune. Pe cele rele le dau la iele, ca în zicerile populare românești.

Însă omenirea trece printr-o derivă. Și asta deprimă. Ca de atâtea ori în istorie, omul bun privește cu speranță spre viitor.

Purtătorii de slavă decontează la pompă

În topul evenimentelor, nu poate lipsi Războiul din Ucraina. Acesta a rupt portofelul europenilor, pentru că – nu-i așa? – cineva trebuie să plătească înarmarea. Fraierii s-au dus după fenta propagandei și acum decontează la facturile de energie.

Emoțiile au ras bruma de prosperitate. Se spune că suma viciilor e constantă! Beligeranții iau întotdeauna prizonieri și dintre spectatori. Doar că cei din urmă nu vor mai fi cei dintâi în dimineață deșteptării sau, mă rog, a redeșteptării. Războiul nu e al nostru. Dar plătim cu vârf și îndesat. Prețul energiei s-a mărit înainte de 24 februarie 2022, ziua invadării Ucrainei. Sigur, Putin e de vină.

citește și: De 33 de ani, tot plătim leasingul de libertate

Alături de evenimentele triste, se adaugă și bucuriile. Sigur că din topul evenimentelor importante ale anului Domini 2022 nu pot lipsi laurii de la gâtul campionilor mondiali.

Emirul Qatarului a cumințit suporterii englezi

Cupa Mondială din Qatar a reușit, în ciuda defăimărilor și a campaniilor (in)corectitudinii politice, să unifice inimi și să provoace bucurii. Argentinianul Lionel Messi a ridicat trofeul pus în joc, după un meci fantastic cu Franța.

Emirul Al Thani a răzbit imposibilul: să-i facă pe suporterii englezi și francezi să cânte Oda Bucuriei sau refrenele galeriilor lor pe inima goală, fără strop de alcool, cu barurile închise noaptea. A  cumințit rebelii planetei.

Ceea ce nu știe lumea e că șeicul din Qatar – cu o avere de 333 de miliarde de dolari – deține în proprietate clubul francez Paris Saint Germain și deci e patronul ambelor vedete,  Kylian Mbappé, noua stea a naționalei ”allez les blue” și al lui Lionel Messi, idolul Argentinei. Marea sa lovitură a fost însă domesticirea fanilor, cărora li s-a interzis punerea gurilor pe orice bunăciune. La meci și iute spre culcare, în dormitoare tip bou vagon.

SUA au voie să mănânce la restaurantele chinezești, românii nu

Din panoplia evenimentelor importante ale anului 2022, nu poate lipsi marea răsucire a lui Joe Biden către China. Asta după ce i s-a dat cu flit de către șeicii arabi, când s-a dus cu jalba-n proțap să ceară creșterea producției de petrol, pentru a scădea prețurile carburanților la pompele americane, așa cum le-a promis alegătorilor săi. Partenerul strategic reia colaborarea cu industria chineză, dar în noi paradigme negociate.
Lumea liberă s-a bucurat de ieșirea din lockdown-uri, luând cu asalt destinațiile turistice.

Moartea Reginei Elisabeta a II-a reprezintă, în memoria lumii, evenimentul cel mai trist al anului 2022. A plecat la Domnul la vârsta de 96 de ani. Întreaga planetă i-a adus ultimul omagiu.

Ratarea Schengen și boicotul de operetă al companiilor austriece nu pot fi considerate evenimente majore, nici de către români, obișnuiți să fie piua a doua, în orice ecuație de putere a Europei. Ultima vizită a Robertei Metsola, președintele Parlamentului European, venită să ne asigure că intrarea în comunitatea europeană fără restricții e un drept câștigat, nu un capriciu, e comparabilă cu asigurările date de Marcel Ciolacu, un alt președinte de Parlament, unui lider al eschimoșilor că drepturile pinguinilor din Groenlanda sunt garantate. Că pot să doarmă-n igluri. Sosirea doamnei Metsola e doar chinina pusă de britanici în gin, în vremea excursiilor de recreere în India.

Orbanul de București s-a sinucis politic

Decăderea liberalului pur sânge Ludovic Orban poate fi un indicator marcant al degivrării clasei politice de orice peliculă de venerabilitate și de aceea, acțiunea o marcăm la capitolul negativ. Ajuns un smoc din turbanul lui Nicușor Dan, mai nou, fostul președinte al PNL și prim ministru s-a despuiat în public de orice noimă conservatoare – declarându-se aprig susținător al lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei, pentru un al doilea mandat. A reușit, într-un timp cât viața unei libelule, să se facă de mirul lumii. Cele mai remarcate sinucideri politice sunt doar cele comise din piscurile semețe.

Desen de Ștefan Popa Popa’S

Am lăsat la urmă, poate cel mai important eveniment al anului pentru români: multiplele medalii de aur ale goliatului înotului românesc, David Popovici, despre care scriam când nimeni nu-l știa. Câștigând medalii după medalii, adunând elogiile marilor campioni mondiali, puștiul le-a redat românilor mândria. Ce mare campion a apărut din neant, în condițiile în care România are doar patru bazine olimpice și câteva zeci de 25 m, în care majoritatea copiiilor doar se bălăcesc?

Din golul înotului românesc, subfinanțat de stat, a ieșit o stea care a uimit planeta.  

Meritul este exclusiv al lui. Întreaga noastră recunoștință.

VOCILE LUMII

Cozmin Gușă

Geostrateg

Analistul politic Cozmin Gușă explică în editorialul de ieri de ce Qatarul, atât de curtat de europarlamentarii de la Bruxelles, culminând cu vizita lui Olaf Scholz pentru achiziția de gaz necesară industriei germane, a căzut în dizgrația lumii euroatlantice. Ce e de făcut? Întreabă analistul. “Cvasitotalitatea liderilor țărilor din UE și-au pierdut autonomia de decizie, aceștia fiind prinși în #Insectarul UNCHIULUI-SAM. Adică spus pe românește, ”cine mișcă, mișcă-n brișcă!”, așa ca să pricepeți gesturile politice ale acestora din următoarea perioadă,” conchide analistul, potrivit Solidnews.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...
Ultima oră
Pe aceeași temă