Acum, mai mult ca niciodată, românii realizează criza de destin. Au avut la dispoziție un rege “apărător de țară” și nu l-au vrut, pe motiv că venea de afară să-și ia averile. După 30 de ani, fii celor ce nu l-au vrut slujesc prin casele nobililor de afară, lăsând acasă o republică de nebuni.
Ieșit din comunism, cu mațele goale și cu neuronii în pioneze, proletariatul și-a făcut din FSN un idol de cârpă. În mintea coristelor de la Apaca: “noi muncim, nu gândim,” Iliescu era salvatorul, nu Regele Mihai. Puținii intelectuali publici, susținători ai restaurării monarhiei, erau supuși cenzurii.
Astăzi, mai mult ca oricând, se discută despre falimentul republicii “mărețe vetre” de colhoz, am completa noi. Însuși Klaus Iohannis a recunoscut eșecul administrației sale.
Negocierile pentru noul guvern au eșuat. Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, e în situația de închidere a jocului. Partidele nu se înțeleg. Chiar și parlamentari din #echipacâștigătoare mârâie către general.Vorba neaoșă: “bate șaua, ca să priceapă iapa.” Supărarea pe marele general, cadorisit cu acest titlu de ucisul politic Ludovic Orban, este imensă.
Lumea politică e de balamuc. Nici Richard al lll-lea nu era mai sănătos când dădea regatul pentru un cal.
România depinde de țâfnele aruncătorului de palton pe capotă
Criza politică a început din momentul în care Klaus Iohannis a dispus eliminarea lui Stelian Ion din ministerul justiției. Să fie clar! Președintele, cu peste patruzeci de dosare penale pe numele său, e preocupat de “the day after” mandat. La fel ca precedenții șefi de stat și de guvern, a dezvoltat o obsesie pentru numirea șefilor instituțiilor de forță. Nimeni din vârful politicii de azi nu învață din păcatele trecutului lui Victor Ponta și al lui Traian Băsescu. Sistemul s-a folosit de ei și apoi i-a aruncat la gunoi.
Marea dilemă a naivilor e ce strategie are președintele Klaus Iohannis. Niciuna. Merge la plesneală. Nu știe azi decât unde își va petrece viitoarea vacanță. Pe foștii aliați îi face acum crizați.
citește și: Mihai I – Un veac de singurătate
Nicolae Ciucă nu are susținere nici în propriul partid. Cum ar alege, de exemplu, Florin Cîțu, la votul de investire: pentru a ieși din guvern sau pentru a rămâne interimar, până la calende?
Trupa lui Orban din Parlament nici nu se gândește să investească noul cabinet.
Regele și saltimbancii
Presat de reprezentanții grupului de la Cluj (cât se mai luptă securicii să-i mai găsească lui Vasile Dîncu un loc la vârful puterii, vorba colegului Liviu Alexa), Marcel Ciolacu a ales să-și retragă diplomații marelui armistițiu. Nu mai convoacă reuniunea Consiliului Național. N-are sens. Liberalii și-au adus aminte că au votat în Biroul Permanent al partidului interdicția de a se alia cu fosta “ciumă roșie.” Fel de fel de țâștibâști iau poziția hienelor de atac. Păi și atunci, de ce să-și pună liderul PSD capul în lesă? Decizia lui de a face o opoziție fermă trimite generalii în garnizoană. Ieri, pe la prânz, Nicolae Ciucă a avut o întâlnire de complezență cu Dacian Cioloș. Din coșul casei n-a ieșit fum alb. Generalul, cu 130 de kg în viu, gâfâie de prea mult galop, dinspre nicăieri spre niciunde.
Echipele mixte UDMR-PNL fac în zadar programul de guvernare. E ca și cum ciorile ar negocia dreptul la hrană cu râmeții ce adună mâncarea din gunoaie.
Strategia lui Iohannis: mixul de crize „bine făcute”
Strategia lui Iohannis e de “lost-lost”. Tranzacționarea principiilor a scos tot puroiul din rănile politice. Se prefigurează un dezastru. Crizele se amplifică. Președintele se joacă de-a nominalizările. Dacă Nicolae Ciucă își depune mandatul, șeful statului mai poate scoate un nume. De ce n-ar fi Kelemen Hunor? Sau Dan Barna, că tot e pierdut prin spațiul userist? Bătaia de joc la adresa românilor continuă.
Suntem singura țară din regiune care nu plafonează prețurile la energie. Avem cea mai bogată zestre forestieră și nu se găsesc niciunde lemnele de foc. Sistemul energetic național e sub o uriașă presiune. Orice disfuncționalitate a vreunei turbine poate bloca întreg circuitul. Nici să importăm mai mult de trei mii de MW pe zi nu putem. Companiei naționale Transelectrica i s-a luat an de an profitul și n-are bani de investiții.
Cu un ministru al energiei pe dinafară, centrala de la Iernut, singura proiectată să fie prietenoasă cu noile regulamente de mediu, e tot nefuncțională, deși peste 85% din utilaje sunt montate. Cui îi pasă că un reactor nuclear de la Cernavodă a fost indisponibil pentru o zi? Au închis minele, nu au finanțat modernizările de termocentrale și acum cererea e mai mare decât oferta. Normal că prețurile din dulie sar mai des decât siguranțele.
Cumpărăm gaz de la Gazprom de trei ori mai scump decât ungurii, asta pentru că din rusofobie ne-am făcut tratamente contra depresiei țăranului scăpat la oraș.
Prețurile alimentelor au explodat, după mărirea prețurilor la carburanți. Banca Centrală se pregătește să anunțe o inflație istorică.
Dor de Rege și de regat
Pentru ca blestemul să fie cât mai al dracului, pandemia s-a instituit ca forță cotropitoare. Asta și pentru că președintele, într-o fractură de logică, a anunțat în plină vară că am învins pandemia. Românii nu s-au mai vaccinat. Au luat cu asalt UNTOLD-urile, alături de Cîțu, pentru a-și etala dragostea de libertate. Acum plătesc dezmățul cu tuburile de oxigen.
În republica lui pește prăjit, instituțiile statului și-au prăbușit cota de încredere. Parcă niciodată românii nu au hulit atât de mult partidele. Totul se datorează sarabandei de nelegiuiți ajunși să stăpânească țara.
Am strivit corola de minuni a lumii (regatul) și am dat-o la porci.
Vocile lumii
Lia Lucia Epure
Carte: “Regele Mihai I al României – un surâs care nu se vede”
„Regele Mihai a fost alungat de porcii de ruși. De ticăloșii de comuniști. A trebuit să plece. Se află în Elveția, dar va veni ziua când va fi din nou în țară. Dar, din păcate, nu va mai fi rege, decât numai cu numele. Așa sunt vremurile. Eu nu o să mai apuc
vremea aceea, dar tu o să te bucuri de ea,“ i-a spus bunica Luciei Epure, în vremea copilăriei sale. Citat din volumul acesteia: “Regele Mihai I al României – un surâs care nu se vede”, ajuns la ediția a patra.
