Jaful și toate „blăstămățiile“ au fost regula după care s-au ghidat „frații“ ruși de fiecare dată când au ajuns pe teritoriul locuit de români.
Una dintre cele mai amare glume spune că răspunsul la întrebarea ”Ce ne sunt nouă rușii, frați sau prieteni?” este ”Frați, pentru că prietenii ți-i alegi!”. În ultimele zile, ”frații” ruși au lansat o nouă ofensivă propagandistică. În cel mai jenant mod cu putință, Sputnik și alte goarne ale dictatorului Vladimir Putin încearcă să îi convingă pe români că aderarea la Uniunea Europeană și la NATO le-au adus numai nenorociri. Propaganda rusească a difuzat un film ”documentar” care arată cât de tare a ”sărăcit” România după aderarea la Uniunea Europeană. Și asta deși oricine trece Prutul poate să vadă cât de mari sunt binefacerile prieteniei rusești. România și Republica Moldova au plecat în anul 1989 de la același nivel de prosperitate, iar acum românii basarabeni sunt de șapte ori mai săraci decât cei din România, pentru că au avut ghinionul să sufere mai mult timp consecințele ”îmbrățișării frățești” a rușilor.
Despe ororile invadatorilor sovietici, care au comis cele mai cumplite omoruri și violuri în România, au fost scrise sute de articole. Faptele cumplite ale ”fraților” ruși din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au aruncat în uitare comportamentul bestial al rușilor din timpul Primului Război Mondial. O frescă a bestialității invadatorilor ruși este redată în memoriile unei simple țărănci din Bucovina.
Anița Nandriș-Cudla s-a născut și a locuit în satul Mahala, din apropierea Cernăuțiului, în Bucovina de Nord, un teritoriu care nici azi nu a fost înapoiat României. În timpul Primului Război Mondial, Bucovina făcea parte din Imperiul Austro-Ungar și a suferit invazia rușilor. Anița Nandriș-Cudla a avut ghinionul să fie, împreună cu familia sa, în calea invadatorilor. Fragmentele din memoriile sale se referă la anul 1916.
De reținut faptul că rușii se comportau astfel într-un teritoriu care, potrivit tratatului de alianță cu România, trebuia să intre, la finalul războiului, sub Coroana Română. Așa s-a și întâmplat la 15 noiembrie 1918, însă datorită eroismului Armatei Regale Române, a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, nu datorită rușilor, care au redus în memoria colectivă a românilor bucovineni groaza din timpul invaziilor mongole. Mai târziu, după ocuparea Bucovinei de Nord de către URSS, Anița Nandriș-Cudla avea să fie deportată în Siberia, alături de fiii săi. Întoarsă acasă după 20 de ani, ea și-a așternut memoriile pe un caiet, care a fost strecurat peste graniță de fratele său, Gheorghe Nandriș. Aceste memorii aveau să vadă lumina tiparului la Editura Humanitas. Vom publica trei episoade în rubrica Aldine, în care vom reproduce invazia rușilor în timpul Primului Război Mondial, deportarea în Siberia și grozăvia traiului în iadul siberian.
Relele blazgonii ale rușilor
“Când mergiau moscalii înainte nu era așa grozav. Armata austriacă să retrăgia, dar nu facia așa rele blazgonii. Le trebuia o caruță de proșpant, așa se zicia atunci, luau, căci era timp de război, dar când să retrăgiau moscalii să firească Dumnezeu. Ce întâlneau înaintea lor tăt luau, căruță, cai, vite, porci și chiar și lume, dar numai partia bărbătească. Data asta când -s-au retras a fost tare grozav. Nu-i vorbă, că de câte ori s-au retras, bune nu au făcut, dar lua numai vite, porci, păsări și nu avei ce să deschizi gura să spui un cuvânt. Într-o femeie o înfipt sulița și a picat jos, moartă, pentru niște păsări. Era un feli de armată, niște cazaci, umblau călări pe cai și purtau un feli de armature, niște suliți lungi cam de vreo trei metri. Aceia au intrat în ogradă și prindiau niște gâște, gaini, dar femeia a eșit din casă și nu li-a zis alta nimic, decât li-a zis de ce nu spun ce le trebuie, că ea li-i da. Atunci, unu a rădicat sulița și a înfipt-o într-însa și s-a dus mai departe și multe cazuri așa urâte se făciau când fugiau moscalii. Din cauza asta să răscolia lumia când auzia că vin moscalii.
Prin anu 1916, când s-au retras, au început să fure și lume. Era vara, cam pe timpu când se strânge pânia cea albă. Într-o zi, vine cineva la mama și întriabă, unde ți-i bărbatu, unde-s băieții. Dar mama deodată întriabă, da ce este că întrebi unde-s. Și atunci îi spune, uite ce-i, moscalii fug și și acuma au dus un transport de barbați, ce i-au găsit pe câmp pe la marginea satului, și acuma îmblă prin sat și strâng bărbați și băieți. Uite, la cutare casă au început să strângă băieți și în altă parte iarăși îi spune unde strâng bărbați. Mama, tremurând de frică, îndată a dat de știre și l-a chemat pe tata acasă, și-i spune ce-i. A cautat baieții și i-a adus acasă, căci aviam încă doi frați care au mai ramas lângă părinți, Floria și Toader. Și îndată, mult nu să gândesc, era o grămadă mare de lemne, face tata loc între lemne cât să încapă băieții. Îi pune -acolo, le pune acolo pane și apă și astupă cu lemne să nu să cunoască. Mai vine un vecin, tot cu grija asta, și întriabă ce-i de făcut. Tata îi zice: nu-i când sta mult de vorbă, hai la triabă. Și a făcut o groapă mare în gunoiu vitelor, au mai pus lemne, scânduri, diasupra iarăși gunoi, mai un braț de paie uscate, să aibă pe ce să se pună jos și s-au vârât acolo tata și cu un vecin. Și mama a astupat cu gunoi să nu să cunoască”, relatează Anița Nandriș-Cudla goana rușilor după sclavi.
O bătaie soră cu moartea
Mai jos, Anița Nandriș-Cudla redă momentul în care rușii i-au dat mamei sale o bătaie soră cu moartea. În urma acestei bătăi, mama sa nu avea să își mai revină niciodată. Ea a rămas infirmă până la moarte. Iată cum se comportau ”frații ruși” cu românii bucovineni pe care îi ”eliberau”.
”Au venit timpul să se retragă iarăși moscalii. După cum am spus mai sus ce făciau ei când se retrăgiau, au intrat patru moscali călări pe cai în ogradă, s-au dat jos de pe cai, unu ținia caii, dar ceilalți au început să caute prin hâj, prin studolă și pe urmă au mers la grajd. Eram numai noi copiii cu mama acasă. Timpul era spre primavera, era omăt, dar să topia și era o cioarfă de apă cu omăt. Mama ședia pe marginia cuptorului și torcia așia cum e lucru la sar în timpul iernii. Când a văzut că au descalicat acești moscali de pe cai și caută prin toate locurile, ia a lasat furca din brâu și a eșit să vadă ce-i, dar de frică și fiindcă s-a grăbit să iasă, nu s-a încălțat, nu s-a îmbrăcat bine, a apucat un cojoc pe spate și cu picioarele goale, fără colțuni, fără nimic, în niște ciubote a eșit degrabă să vadă ce-i. Până a eșit mama din casă și ei au scos caii din grajd. Mama îi întriabă ce le trebuie, dacă le trebuie caii să aștepte oliacă, că mama o caute om să miargă cu caii, căci caii la drum trebuie îngrijiți, hrăniți, adăpați. Dar caii, așa parcă știau, au pus picioarele dinainte în pământ și nu se da scoși din ogradă nicidecum. Mergiau câțiva pași până aproape de poartă și iarăși să smuciau înapoi de îi aducia până aproape de grajd, căci erau cai foarte buni și frumoși. Au muncit așa peste un cias și mai bine. Noroc că mama nu le spunia cu rău, numa îi ruga frumos să aștepte să le deie un om să miargă. Dar lor, din contră, asta nu le trebuia. Și deodată au grăit unu ceva pe limba lor cătră ceilalți și deodată au rădicat aceia biciurile asupra mamei. Ei aviau niște biciuri împlitite de piele și la capătu biciului trei viță și la capătu celor trei viță făcute trei măgălii vârtoasă ca piatra, de mărimia a trei nuci. Și cu biciurile estia au început s-o bată pe mama. Noi copiii ne uitam pe feriastră de cum a ieșit mama afară și când a văzut o o bat pe mama noi am ieșit toți afară, desbrăcați cum ne aflam și am început să răcnim. În timpu ista, ei au scos caii din ogradă și s-au dus”.
O frescă a bestialității invadatorilor ruși este redată în memoriile unei simple țărănci din Bucovina. Anița Nandriș-Cudla s-a născut și a locuit în satul Mahala, din apropierea Cernăuțiului, în Bucovina de Nord, un teritoriu care nici azi nu a fost înapoiat României.
