2.2 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăMediuEurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Planetei Pământ, organizația neguvernamentală Eurolink – House of Europe a răsplătit eforturile europarlamentarului din Sibiu de a promova sustenabilitatea și reziliența societății oferindu-i titlul și diploma de Lider al competitivității europene sustenabile.

„Cel mai mare premiu este cel oferit de cetățeni care îmi spun că am reușit să aduc o schimbare. De la doamnele din Mediaș care ies și protestează împotriva tăierii absurde a 90 de copaci de tei, precum asfaltul pus deasupra copacilor în București și care a fost înlăturat după ce am informat opinia publică. Avem lupte mari de dus cu clasa politică veche pentru a proteja calitatea aerului, spațiile verzi din orașe și sănătatea noastră, print-o economie sustenabilă, finanțată de fonduri europene”, a declarat Nicu Ștefănuță.

În Parlamentul European, Ștefănuță a lucrat la dosare vizând directiva pentru calitatea aerului, mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră, lupta împotriva despăduririlor globale sau managementul sustenabil al pădurilor. Ca negociator al bugetului UE pentru anul 2023, Nicu Ștefănuță a obținut creșterea bugetului pentru programele legate de protecția mediului și programele cu energii regenerabile, pentru a ajuta la scăderea dependenței de gazul rusesc precum și pentru reducerea poluării.

La alegerile europene din iunie 2024, Ștefănuță candidează pentru un nou mandat de europarlamentar independent.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Carlo Ancelotti este așteptat să părăsească Real Madrid la finalul sezonului

Carlo Ancelotti, legendarul antrenor italian, este așteptat să părăsească Real Madrid la finalul sezonului 2024/2025, conform unui raport al postului de radio spaniol Onda...

Boupendza pleacă de la Rapid! Angelescu confirmă! „Rapid este mai presus decât orice jucător”

Aaron Boupendza va părăsi Rapidul, după ce oficialii giuleșteni au anunțat că atacantul gabonez nu mai face parte din planurile echipei, în urma unui...

Donald Trump vrea din nou doar două genuri: masculin și feminin

Donald Trump și-a îndreptat atenția în discursul de la preluarea mandatului și spre problemele privind genurile, potrivit barrons.com. „Două genuri: masculin și feminin”Trump a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă