21.1 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăLifestyleTurismul în România a scăzut la jumătate din cauza pandemiei

Turismul în România a scăzut la jumătate din cauza pandemiei

Numărul turiștilor în România a scăzut la mai puțin de jumătate pe parcursul anului 2020 comparativ cu anul 2019, indică datele publicate, miercuri, 6 ianuarie 2021, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În mod evident, această scădere a cererii de produse turistice a fost cauzată de criza coronavirusului, care a generat și o criză economică.

Potrivit datelor centralizate de INS și publicate în ianuarie 2021, în primele 11 luni ale anului 2020, sosirile înregistrate în unitățile de primire turistică din România au însumat aproape 6 milioane de persoane, ceea ce reprezintă o scădere cu 51,8 la sută faţă de primele 11 luni din anul 2019.

Pe parcursul primelor 11 luni din anul 2020, 92,7 la sută dintre sosirile în România au fost cele ale turiştilor români, iar 7,3 la sută au aparținut turiștilor străini.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CONAF: România nu rămâne fără oameni, ci fără oameni activi economic. Crește numărul femeilor ieșite din piața muncii

Analiza organizației, bazată pe cifrele publicate de Institutul Național de Statistică, arată că populația ocupată a scăzut în 2025, față de anul precedent, cu...

CONAF: România nu rămâne fără oameni, ci fără oameni activi economic. Crește numărul femeilor ieșite din piața muncii

Analiza organizației, bazată pe cifrele publicate de Institutul Național de Statistică, arată că populația ocupată a scăzut în 2025, față de anul precedent, cu...

Furtuna care a lovit Capitala lasă în urmă un bilanț grav: peste 1.000 de copaci doborâți și sute de mașini avariate

Pe lângă arborii căzuți, intervențiile au vizat și îndepărtarea unor stâlpi avariați și a unor elemente de construcție desprinse de pe clădiriFurtuna puternică ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă