11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleTendințe: Cum vor arăta interioarele anul acesta

Tendințe: Cum vor arăta interioarele anul acesta

Un accent special se poate realiza cu obiecte etnice, în special cele  realizate din materiale naturale de către artizani din zone exotice. Toate aceste stiluri pot fi obținute prin nenumărate căi care ţin de materialele, formele, modelele şi culorile obiectelor folosite în amenajări, iar companiile încearcă să preîntâmpine aceste tendinţe prin produsele pe care urmează să le lanseze.

 

Specialiştii de la Stilburo bora.herke.palmisano au identificat trei direcţii principale ale interiorului pe baza unor produse, considerate relevante, pe care companiile le-au prezentat la ediţia 2019 a târgului Ambiente (8-12 februarie), dar şi prin investigarea altor domenii conexe designului: artă, arhitectură, fashion, lifestyle. Acestea au fost prezentate în cadrul târgului în secţiunea Galeria, iar  designerii de la Stilburo au realizat tururi exclusive ghidate, precum şi prezentări prin care au explicitat aceste tendinţe.
“Orice tendinţă se bazează pe o dezvoltare socială, fiind o atitudine de viaţă care se exprimă în forme, modele şi funcţiuni noi, redescoperite şi modificate. Tendinţele reprezintă, astfel, stimuli valoroşi pentru cumpărători, precum şi pentru producători, care pot astfel să-şi planifice achiziţiile şi, respectiv, producţia din timp”, a spus Nicolette Naumann, vicepreşedintele târgului Ambiente.

Anul acesta, ţara parteneră la târgul Ambiente a fost desemnată India, Ayush Kasliwal fiind designerul şi curatorul prezentării la târg, ceea ce a demonstrat importanţa meşteşugului tradițional şi a artizanatului ca tendinţă majoră în designul de interior.

Trei direcţii de design

Eleganţă la nesfârşit. O tendinţă care se sprijină pe măiestrie perfectă şi prin care se creează o atmosferă confortabilă, dar şi sofisticată prin intermediul obiectelor unice şi statement. Materialele preferate vor fi lemnul masiv de esenţă tare, pielea, velurul, catifeaua şi porţelanul. Alte evidenţieri cuprind sticla colorată şi suprafeţele lustruite.

Un loc în care să te poţi retrage. Obiectele caracterizate de materiale şi forme din natură, precum şi de culori blânde creează un mediu ideal pentru oricine îşi doreşte o viaţă fără stres, plină de linişte şi pace. Materialele recomandate pentru acest stil sunt lâna, mătasea, cânepa, lemnul, piatra, lutul, ceramica. Experimentarea şi punerea în aplicare a acestor materiale folosind tehnicile tradiţionale este o bucurie, reciclarea jucând, de asemenea, un rol important.

Ambianţă plină de bucurie. O lume vie, caracterizată de şarm şi combinaţii îndrăzneţe şi excentrice de culori, modele şi materiale diverse. Acest stil neaşteptat, dar reconfortant este dominat de teme botanice şi decoruri cu forme geometrice şi imagini supradimensionate şi vintage.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă