2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăLifestyleTendințe 2019: Cum vor arăta interioarele anul viitor

Tendințe 2019: Cum vor arăta interioarele anul viitor

Toate aceste stiluri pot fi obținute prin nenumărate căi care ţin de materialele, formele, modelele şi culorile obiectelor folosite în amenajări, iar companiile încearcă să preîntâmpine aceste tendinţe prin produsele pe care urmează să le lanseze.
În așteptarea târgului Ambiente, cel mai important eveniment internațional de home&deco, ce va avea loc la Frankfurt în perioada 8-12 februarie 2019, cu ocazia Conferinţei de presă dedicate acestui târg au fost prezentate în avanpremieră tendinţele care vor guverna interioarele în anul 2019, ce va fi nou, precum şi ce va rămâne în tendinţe.
 
Specialiştii de la Stilburo bora.herke.palmisano au identificat câteva direcţii principale ale interiorului pe baza unor produse, considerate relevante, pe care companiile le vor prezenta la ediţia 2019 a târgului Ambiente, dar şi prin investigarea altor domenii conexe designului: artă, arhitectură, fashion, lifestyle. Acestea vor fi prezentate în cadrul târgului în secţiunea Galeria, iar  designerii de la Stilburo vor realiza tururi exclusive ghidate prin care vor explicita aceste tendinţe.

“Orice tendinţă se bazează pe o dezvoltare socială, fiind o atitudine de viaţă care se exprimă în forme, modele şi funcţiuni noi, redescoperite şi modificate. Tendinţele reprezintă astfel stimuli valoroşi pentru cumpărători, precum şi pentru producători, care pot astfel să-şi planifice achiziţiile şi, respectiv, producţia din timp”, spune Nicolette Naumann, vicepreşedintele târgului Ambiente.

 Nicolette Naumann

Anul acesta, ţara parteneră la târgul Ambiente a fost desemnată  India, Ayush Kasliwal fiind designerul şi curatorul prezentării la târg, ceea ce va demonstra importanţa meşteşugului traditional şi a artizanatului ca tendinţă majoră în designul de interior.

Trei direcţii de design

Eleganţă la nesfârşit. O tendinţă care se sprijină pe măiestrie perfectă şi prin care se creează o atmosferă confortabilă, dar şi sofisticată prin intermediul obiectelor unice şi statement. Materialele preferate vor fi lemnul masiv de esenţă tare, pielea, velurul, catifeaua şi porţelanul. Alte evidenţieri cuprind sticla colorată şi suprafeţele lustruite.

Un loc în care să te poţi retrage. Obiectele caracterizate de materiale şi forme din natură, precum şi de culori blânde creează un mediu ideal pentru oricine îşi doreşte o viaţă fără stres, plină de linişte şi pace. Materialele recomandate pentru acest stil sunt lâna, mătasea, cânepa, lemnul, piatra, lutul, ceramica. Experimentarea şi punerea în aplicare a acestor materiale folosind tehnicile tradiţionale este o bucurie, reciclarea jucând, de asemenea, un rol important.

 Ambianţă plină de bucurie.  O lume vie, caracterizată de şarm şi combinaţii îndrăzneţe şi excentrice de culori, modele şi materiale diverse. Acest stil neaşteptat, dar reconfortant este dominat de teme botanice şi decoruri cu forme geometrice şi imagini supradimensionate şi vintage.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă