Mircea Lucescu, antrenorul echipei Șahtior Donețk, a primit un cadou inedit de ziua sa, după ce clubul i-a ridicat o statuie. Obiectul de artă este însă ținut la adăpost, până când tenisiunile din zonă vor dispărea.
Oficialii lui Șahtior au reușit să-l surprindă pe Lucescu, dezvelind chiar de ziua acestuia, pe 29 iulie, o copie în miniatură. Statuia originală va fi amplasată în apropierea stadionului abia după ce se va încheia conflictul armat din estul Ucrainei.
Mircea Lucescu a împlinit 70 de ani, miercuri, fiind numit de către patronul echipei, miliardarul Rinat Ahmetov, drept cel mai important antrenor din istoria clubului Șahtior. El a petrecut 11 ani pe banca echipei ucrainene, timp în care a cucerit: 8 campionate, 5 Cupe, 7 Supercupe și o Cupă UEFA (actuala Liga Europa).
Din cauza ostilităților dintre armata ucraineană și separatiștii susținuți de Rusia inclusiv Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, a fost avariat. Până la finalizarea conflictului, echipa ucraineană evoluează la Liov.