Jucătorul format la academia lui Real Madrid a „călcat pe bec” în urmă cu câteva zile, când a fost suprins în așternuturi cu Rocio Amar, una dintre cele mai bune prietene ale soției sale. Ca lucrurile să fie clare, blonda i-a întins o cursă lui Jese și l-a înregistrat pe acesta în timp ce o numea „nebună” și „plictisitoare” pe femeia care i-a dăruit un copil. Mai mult, Rocio a mărturisit că s-a iubit cu fotbalistul în vârstă de 27 de ani și într-un club de noapte din capitala Spaniei.
În urmă cu numai două luni, Jese fusese făcut cu ou și cu oțet de soția sa Aurah, care îl acuza de neglijență: „N-ai timp să-ți petreci o seară alături de copilul tău, însă ai tot timpul din lume pentru cluburi. Ești cea mai mare eroare a vieții mele. Alcoolul și țigările ți-au distrus cei trei neuroni pe care îi mai aveai”.
Astfel, sătui să-i mai tolereze escapadele, șefii lui PSG au decis să-i rezilieze acestuia contractul cu șase luni înainte de expirare.
Cunoscut pentru viața sa amoroasă zbuciumată, atacantul spaniol nu a reușit să se impună în Franța, fiind împrumutat în fiecare sezon de gruparea de pe Parc des Princes. Vârful iberic a evoluat sub formă de împrumut pentru Las Palmas, Stoke City, Sporting Lisabona și Real Betis.