Doamna Maia Morgenstern reacționează la afirmațiile pe care le-a făcut George Buhnici. Într-un interviu acordat de la festivalul Neversea, pentru Antena Stars, fostul prezentator PRO TV, a trimite fetele la „săliță” ca să mai scape de vergeturi, deoarece el vine la mare să vadă piele.
Foarte multe persoane au reacționat la derapajul lui George Buhnici, atât perosane publice importante, cât și doctori sau oameni care au ceva de spus. De altfel, nici Maia Morgenstern nu a putut sta departe de afirmațiile deranjante pe care le-a făcut vloggerul. A postat un mesaj destul de dur pe pagina sa de Facebook, iar majoritatea comentariilor au afirmat ceea ce a scris celebra actriță.
„Păi ce să cauți tu la plajă? Ce fel de distracție e asta? Să te înghesui cu toți… Doamne iartă-mă! Să te stresezi? Să te enervezi? Să te și… îmbolnăvești de atâta… cum să zic io?! Dezgust. Căci da, avem dreptul la propriile standarde. Avem dreptul la opinie. Avem dreptul la propriile noastre plăceri. Și neplăceri. Păi nu mai bine le evităm? Neplăcerile, zic. Dacă se poate?!? Păi să ne oribilăm noi??? Scuze, cum ziceți că se zice?!? Oripilăm. Ah, oripilăm, bine. Sau epilăm?!?! Că nu-mi aduc aminte bine… Să nu vorbim urât, că nu șade frumos obrazului. Să ne purtăm frumos, să ne exprimăm civilizat.
Și dacă nu putem încă, n-are nimicutza. Ne mai civilizăm un picuț. Uite, de exemplu putem să vizităm muzee. Să ne clătim ochii cu ce e mai frumos pe lumea asta. Cu opere de artă ce corespund standardelor noastre estetice. Etice sau estetice? Estice?!? Nu-mi mai aduc aminte bine… în fine. Avem lucrări celebre, opere de artă ale marilor maeștri ai artelor frumoase – nemuritori, nemuritoare. Artă. Cultură. Altceva, zic. Iată, de pildă, tabloul „Cele trei grații”. Rubens. Pictorul. Tabloul este expus la Museo del Prado. Madrid. Spania. Păi dacă tot ești/ suntem acolo… Păi nu-i păcat sa nu… și anume??? P.S. Prado, da? Nu Prads! Nici prada?!? A nu se confrunta. Confunda, scuze. Mulțumesc”, a scris Maia Morgenstern pe contul de Facebook.
De altfel, să nu uităm că întreg cazul a ajuns chiar și în atenția CNA, care s-a autosesizat.
„Pentru că avem o nouă lege şi pentru că George Buhnici este vlogger, mă voi autosesiza în acest caz”, a spus Monica Gubernat pe finalul şedinţei CNA, fără a da alte detalii.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!